Şi dacă tot Oţelul ia titlul?

Au dispărut Urziceniul şi Brăneştiul, se pregătesc pentru Europa Mioveniul, Sportul şi Chiajna

Privind în urmă, Unirea Urziceni a fost o treabă urîtă de tot. Atît de urîtă, încît n-o mai pomeneşte nimeni şi nu-i exclus ca în scurt timp […]

Au dispărut Urziceniul şi Brăneştiul, se pregătesc pentru Europa Mioveniul, Sportul şi Chiajna

Privind în urmă, Unirea Urziceni a fost o treabă urîtă de tot. Atît de urîtă, încît n-o mai pomeneşte nimeni şi nu-i exclus ca în scurt timp performanţele ei de conjunctură să dispară cu totul din memoria colectivă. Nu-i deloc simplu să-ţi asumi ruşinea altora.

Regulamentele fotbalului au fost create într-o vreme în care contau gloria şi onoarea, mai puţin banii. Astăzi, cînd onoarea nu mai face două parale, iar gloria e scurtă şi se cheamă publicitate plătită, poţi să dai o lovitură şi să dispari. Nu furi, ci profiţi de petele albe din regulamente. Tot ce nu-i interzis e permis. Istoria fotbalului nu a născut echipe fantomă. Absurdul avea oprobriul general. Unirea i-a luat banii Europei cu o formaţie fantomă, creată pentru o mare cacealma, iar Oţelul e tot un fel de Unirea Urziceni, dar de oraş, nu de tîrg. Va încasa, cu privirea în pămînt, milioanele pe care Liga Campionilor le oferă, din raţiuni de civilizaţie, pentru simpla prezenţă şi va continua în şi mai rău ce a apucat să dezonoreze Urziceniul în sportul românesc.

Ştim la centimă cîţi bani va încasa Oţelul, indiferent de rezultatele în grupă, indiferent de onorabilitatea participării, dar nu ştim ce dă în schimb Oţelul fotbalului nostru şi fotbalului european. Nu-i exclus ca, în temeiul ingineriilor financiare din campionatul autohton, regulamentele FIFA şi UEFA să fie radicalizate şi să fie excluse cluburile care ciupesc cîte un titlu în ani confuzi, profitînd de colapsul unor cluburi cu tradiţie, abuzînd de generozităţile competiţiei. Mai bine zis, speculînd la vedere slăbiciunile democraţiei. Echipe care n-au stadioane compatibile cu marile competiţii continentale, dar ţintesc la titlu, cluburi cu bugete nesigure şi măsluite, care nu-şi plătesc la timp angajaţii şi jucătorii, care n-au public, dar cîştigă din prinosul tribunelor pline ale altora, care n-au stil, dar mizează pe nevoia de răzbunare a unei adunături, care nu interesează decît în comunităţi mici, dar profită de contractele generaliste ale televiziunilor. Dacă Oţelul obţinea un punct la Basel, aveam cu surle şi trîmbiţe contabilitatea egalului: le-au luat banii. Nu pe toţi, însă jumătate tot au luat!

Şi dacă tot Oţelul va lua titlul? Întrebarea e în plus. La anul, nu mai avem loc în grupe cu campioana. Oţelul are partea sa de vină, dar la această dură decădere din drepturi au conlucrat temeinic mai multe cluburi cu pretenţii. De fapt, nu de Oţelul e vorba, ci de adevărurile stînjenitoare pe care le obturează discuţiile despre munţii de bani virtuali pierduţi, bunăoară, de Dinamo sau de Poli Timişoara. Bani pe care am fi putut să i-i luăm Europei. Cu puţin noroc şi cu încă un an de îngăduinţe de la mai marii fotbalului european, le trimitem în calificări şi în grupe, sau chiar la titluri, pe Mioveni, pe Sportul şi pe Chiajna.