Tudor Octavian

Finețea observației și meșteșugul își dau mâna în texte care pot fi citite și la berărie, și la biblioteca Academiei

Biografie completă Toate articolele
Cele mai noi articole de Tudor Octavian
Un articol care nu merge cu sarmale și cârnați

Un fost coleg de la filologie, devenit cercetător lingvist, a alcătuit, în paralel cu sarcinile de serviciu și, s-ar putea spune, în pofida acestora, două tomuri masive, coborând în istorie și apoi urcând “la zi”, cu cele două definiri ale […]

...

Mai bine pe tușă, decât în spital

Dacă arbitrii ar sancționa toate faulturile golănești – din spate, la glezne, la fibră și prăvălirile pe adversar – prin care cei mai mulți dintre jucătorii cu o tehnică precară și cu o genă de maidan a răzbunării, la jumătatea […]

...

Eu, noi și regalitatea

Pentru mine, cel crescut cu o istorie mincinoasă și îmbătrânind în diversiune, toate informațiile privind regalitatea și rolul ei în devenirea modernă a României, au renăscut cu un plus de sens, într-un imens vid afectiv, odată cu reîntoarcerea acasă a […]

...

O corvoadă și o pagubă-n ciuperci: Cupa României

Cu excepția lui Miriuță, condamnat să bată măcar în Cupă, până ce va ști dacă mai rămâne la Dinamo, și a unor echipe din Liga a 2-a, dar și acestea cu niște motivații în afara gloriei sportive, Cupa României la […]

...

Fotbalul cu epoleți de generali și colonei

Că, probabil, așa stau lucrurile în toată lumea. Și că nu e deloc bine să ai păreri foarte apăsate despre generalii și coloneii deveniți subiecții unor scandaluri bugetare, fiindcă orice ar face și ar drege aceștia, e pentru apărarea patriei, […]

...

Mai binele, duşmanul binelui

Arena Naţională n-a fost creată nici de FRF, nici de primărie, ci de arhitecţi şi de ingineri. Le ştie cineva numele?

Nu ştiu dacă Arena Naţională e şi solid construită, dar arată ca şi cum ar fi. E posibil ca […]

sâmbătă, 10 septembrie 2011, 10:48

Arena Naţională n-a fost creată nici de FRF, nici de primărie, ci de arhitecţi şi de ingineri. Le ştie cineva numele?

Nu ştiu dacă Arena Naţională e şi solid construită, dar arată ca şi cum ar fi. E posibil ca timpul să-i dezvăluie unele aproximaţii în structuri şi unele inadecvări la obiceiurile locurilor. Cum ar fi excesul de eleganţă al grupurilor sanitare în dauna capacităţii. Fiind noi obişnuiţi cu stadioane mici, urîte şi pustii ori cu nişte peluze pline de huligani şi grupuri de presiune, cu o golănime instituţionalizată şi cu un complet de trăiri colective de la periferia civilizaţiei, proiectul triumfant, prietenos şi cu virtuţi emblematice, mai potrivite cu un alt fotbal, al noului stadion ne ia pe dezvăţatelea. Ne-am dezvăţat de binele elementar, iar un mai bine, un regal de mai bine ne face bănuitori, cîrcotaşi, stîngaci în simţăminte şi incapabili să credem în ce ne e dat să vedem. Nu cumva vedem ce nu există? Nu cumva vedem greşit? Nu cumva privim politic, cu ochii şi cu ideile altora? Cum, adică, am dat atîtea dovezi de neputinţă, de laşitate şi de scepticism în fază finală şi acum, aşa, dintr-o dată, fără un antrenament supravegheat de psihiatri, trebuie să ne bucurăm sincer şi cu un temei de zile mari?

Normalitatea nu-i starea firească a omului. Normalitatea se cucereşte şi impune mari investiţii de speranţă şi ideal. Am cam pierdut măsura firescului, din care cauză nu ştim ce vine întîi: un gazon ratat sau un colosseum cu statură europeană?

Faptul că ni s-a atrofiat organul bucuriei şi că ne vine greu să fim oameni normali e probat de reacţiile anapoda ale tuturor celor care am comentat inaugurarea. Nici măcar măsura gafelor, a erorilor şi a nimicurilor n-o mai avem. Am licitat pe toate vocile şi cu opinii de toată mila la criza de patriotism populist a lui Marcel Pavel, dar nimeni, absolut nimeni nu s-a sesizat de marii absenţi de la ceremonie: arhitecţii şi inginerii. Cine a proiectat arena şi cum se cheamă cei care au vegheat continuu la înălţarea ei? Au defilat prin faţa camerelor foto şi tv toată burtăverzimea fotbalului şi toată pegra showbizului, dar adevăraţii creatorii au stat în anonimat. Se vor fi temut de vreun necaz de natură să aţîţe mulţimile sau au evitat cleveteala patriotardă a momentului?

Eu, unul, cu memoria ţărilor pe care le-am cutreierat şi a zaţului din lecţiile de arhitectură de odinioară, cu fervoarea şi deşteptarea ce-o aduce în tot românul o mare izbîndă socială, le cer scuze autorilor pentru absenţa din scenariu şi le spun, cu susţinerea întregii noastre prese, MULŢUMESC, MULŢUMIM !

La urma urmei, nu-i pentru prima oară cînd e aplaudat cel care taie panglica şi e uitat cel care a clădit palatul.

Comentarii (19)Adaugă comentariu

Comentează