Să dăm mistere la tot poporul!

Campionatul nostru îi roteşte pe mediocri, pînă ce îi face nume de un milion.  

Transferul care nu-i şi o păcăleală este excepţia. La Steaua, la Dinamo şi la Rapid, cele mai triumfale transferuri au fost şi cele mai […]

Campionatul nostru îi roteşte pe mediocri, pînă ce îi face nume de un milion.  

Transferul care nu-i şi o păcăleală este excepţia. La Steaua, la Dinamo şi la Rapid, cele mai triumfale transferuri au fost şi cele mai mari păcăleli. S-au dat bani de podium pe jucători de locurile 5, 6 şi 7. Logic e ca acolo unde sînt cei mai mulţi bani, să funcţioneze şi cele mai garantate priceperi. Banii gri însă au altă logică decît cei albi. Cu bani albi, se cumpără valori măsurabile. Cu bani gri, mari trufii, vorbe aiurea şi gloabe vopsite.

De ce patronii cu bani mulţi fac cele mai discutabile transferuri pare un mister. De ce, bunăoară, Dinamo a cumpărat numai de alde Thiago şi Miranda, Steaua, la fel, cu toptanul, numai jucători care nu se potrivesc deloc nici cu echipa şi nici între ei, iar Rapid – o mulţime de terminaţi şi de răsuciţi la caractere-, iată întrebări care par să trimită spre o taină strict naţională. De ce se varsă bani cu găleata pe rataţi, rupţi, terminaţi, pitici, ciudaţi şi deviaţi, cînd nu e nevoie de cine ştie ce har şi viziune ca să-ţi dai seama cu cine ai de a face – tot mister pare. De ce media licitează la transferurile sortite din capul locului eşecului şi de ce cumpărătorii descoperă abia după ce dau banii că marfa nu-i merita? Misterele se adună şi trimit cu ideea la soartă. Aşa ne e scris nouă, românilor, să fim generoşi cu cine nu merită. Noi sîntem buni şi lumea e rea. Sîntem oameni de cuvînt într-un veac al înşelăciunilor.

Absurdul cînd e mare aduce a destin. Oricît de multe şi de impenetrabile par întrebările privitoare la ţepele de pe piaţa fotbalului, răspunsul e unul şi mereu acelaşi: banii ce se cheltuie în prostie sînt nemunciţi. Sînt bani cu care a fost păcălit statul sau alţi fuduli cu bani, la fel de nemunciţi ca ai marilor patroni de cluburi. Avem un fotbal de cacialmale, plătit cu contracte de nababi. Dinamo a cheltuit 100.000 de dolari pentru fiecare oră în care Thiago a stat în teren ca să nu dovedească nimic. Peste Dinamo şi Steaua a dat din nou fericirea. Găman, Bărboianu şi Mihai Costea, trei plafonaţi de provincie, care au dus Craiova la retrogradare, sînt cumpăraţi în regim de garanţi pentru titlu.

Campionatul nostru are ca lege rotirea mediocrilor, pînă ce milionul de euro ajunge să nu mai însemne nimic. Aici e diferenţa, faţă de fotbalul real, la respectul pentru banul dat. Dar cum să respecţi banii de dat, cînd nu ai timp nici să-i numeri pe cei nemunciţi?