Au şi mediocrii mîndria lor!

Sportivul român rămîne mare chiar şi cînd e cel mai bun dintre cei mai proşti Unul din mediocrii de patrimoniu ai loturilor naţionale de atletism, care a citit el nu ştiu unde că marii oameni se întrec doar cu ei […]

Sportivul român rămîne mare chiar şi cînd e cel mai bun dintre cei mai proşti

Unul din mediocrii de patrimoniu ai loturilor naţionale de atletism, care a citit el nu ştiu unde că marii oameni se întrec doar cu ei înşişi, a declarat, înainte de a se clasa, ca de obicei, pe unul din locurile 12-14 la Europene, că el asta face, că nu se bate pentru locul întîi, că se învinge pe sine.

Ceea ce e valabil la scriitori, la pictori şi, în general, la creatori nu e valabil şi în sport. Un aruncător de greutate care zice că se întrece doar cu el însuşi nu poate fi depăşit în nerozie decît de un fotbalist care spune acelaşi lucru. Mediocrii au tot ce le trebuie ca să treacă drept perfecţionişti. Numai cei care trag toată viaţa la primul loc şi se clasează mereu pe al doilea sînt lăudaţi cu ipocrizia cuvenită rataţilor. Mari rataţi, totuşi rataţi.

Mediocrul de pe locurile 12-14 are, pînă ce decide să se lase ori, mai bine zis, pînă ce e scos cu scandal din loturi, şansa locurilor 9-12. Are pînă în ultima zi şansa vieţii, adică locurile 6-9. Tenismenii noştri trec rar, foarte rar, de turul doi în turneele care aduc glorie. Ei ajung pînă în semifinale numai în turneele care aduc un ban. Cînd citesc în ziare că unul din tenismenii români, învins ca întotdeauna în turul întîi, a încasat un cec de 5.760 de dolari, nu la el mă gîndesc, ci la cititorii pentru care cecul din turul învinşilor contează ca o victorie. La urma urmei, pare să spună ştirea despre mediocrul nostru, le-am luat banii. Ne-am dus, ne-am prefăcut că ne batem pentru locul unu, dar nu e rău nici ultimul loc. Le-am luat banii fraierilor!

La Rîmnicu Vîlcea, lucrurile sînt mai mult decît clare: handbalistele şi-au dat seama că n-au nici o şansă la titlurile europene şi mondiale. Ce rost are să te minţi la nesfîrşit cu speranţa unei medalii de aur cînd poţi să iei nişte bani buni şi cu o calificare pierdută? Fetele au coborît, în sfîrşit, acolo unde ştiau ele că le e locul. S-a terminat chinul meciurilor în care erau obligate să cîştige. Ce coşmar să fii tot timpul arătat cu degetul pentru că ai ratat din nou medaliile europene, cînd poţi trăi foarte bine din mîndria titlului naţional! Titlul naţional e cinstit de tot românul, chiar dacă ajungi, ca la fotbal, pe locul 52 în lume. Sportivul român e realizat astăzi ca mare performer chiar şi cînd ajunge cel mai bun dintre cei mai proşti. Banii fraierilor sînt bani buni, nu contează cum se cheamă fraierii: Oltchim, Steaua sau Dinamo.