Mititelu listat la bursa şantajului

Ai înnebunit de tot, bă, fratele nostru? Ce-oi fi vrînd, să vină DNA-ul peste noi?

În filmele americane despre naşii Mafiei, vedem cum aceştia se întîlnesc în mare secret în case pustii, cum discută codificat afaceri criminale  şi cum îşi […]

Ai înnebunit de tot, bă, fratele nostru? Ce-oi fi vrînd, să vină DNA-ul peste noi?

În filmele americane despre naşii Mafiei, vedem cum aceştia se întîlnesc în mare secret în case pustii, cum discută codificat afaceri criminale  şi cum îşi caută locotenenţii de microfoane şi-n fund, cînd e să se asigure de confidenţialitate..

Inovaţia adusă în breaslă de mafia din fotbalul românesc e că şantajele, prevenirile şi ameninţările au loc în public, de faţă cu ziarişti şi în emisiuni tv populare, nu filmate cu camere ascunse de procurori, iar contractele unor noi cîrdăşii, formulate spre a nu irita Fiscul şi justiţia, sînt proclamate în gura mare, chiar de capi. Cum ar fi aroganţa pe care naşul de la Federaţie i-o face, în gura mare şi cu trimitere abruptă la campania anticorupţie, proprietarului de jucători – sclavi craiovean la un nou legămînt  de onorabilitate mafiotă, în marginea legilor şi a oricărui termen etic: Termină, bă Mititelule, cu gălăgia. Ai înnebunit de tot, bă, vrei să vină iar DNA-ul peste noi şi să ne umble la hîrtii şi la buzunare?!! Nu ne ajunge ce am păţit la Piteşti şi cît a trebuit să ne activăm bugetul după aceea ca să se lungească procesele pînă ce se pierde pe drum cauza?!

Inovaţia aceasta, de natură să afle şi speriaţii de la guvernare cît de funcţională şi de determinată e, la o ananghie, frăţia neagră a banilor, a fost îndelung anunţată de tot felul de ameninţări cu penalul, de genul:  Nu te mai lega, bă, de mine, că dacă spun eu tot ce ştiu de pe vremea cînd mă aveai angajat, înfunzi puşcăria pe viaţă! Ea e patent românesc. E un exemplu pentru Europa de cum se naşte şi cum se apără un stat în stat fără mitralieră şi fără limuzine care explodează cu rivalii înăuntru. Doar cu un şantaj generalizat din care nu se iese decît cu picioarele înainte. Cu tupeu, cu un maximum de golănii şi trufii de nababi, în dispreţul CNA-aului, al mediei şi al tuturor instituţiilor care ar fi să vegheze la civilizaţia relaţiilor.

Ameninţările, unele cu o bază ştiută de toată lumea,  au fost un leitmotiv a zeci şi zeci de certuri şi mîrşăvii televizate cu personajele care ţin afişul în ceea ce se mai cheamă încă fotbalul românesc şi au rămas instrumentul lor preferat. La urma urmei, ce-i o ameninţare? Zice omul, nu dă cu parul. Nu încă.