Înhaţă şi fugi!

Oamenii noştri de fotbal se comportă ca nişte jucători de poker fără onoare, care joacă doar la cacealma

Competiţiile europene sînt construite pe morala financiară a Vestului: noi investim – spun marii organizatori -, dar ca să cîştigăm din ce […]

Oamenii noştri de fotbal se comportă ca nişte jucători de poker fără onoare, care joacă doar la cacealma

Competiţiile europene sînt construite pe morala financiară a Vestului: noi investim – spun marii organizatori -, dar ca să cîştigăm din ce în ce mai mulţI bani, trebuie să le plătim şi amărîţilor din Est participarea. Nu veşnic, doar pînă ce vor avea şi ei stadioane şi public, pînă ce vor ajunge să cotizeze. Echipele noastre au supt de la această idee de bază şi încă mai sug, pentru că Vestul are o slăbiciune de sistem, din cauza unei cuprinderi morale mai largi, incluzînd şi finanţele: se preface că nu observă. Vestul are cultul duratei. Cînd construieşte ceva, o face pentru secole. Vestul nu e milos, e răbdător.

Patronul echipei din Urziceni a speculat în absolut această vulnerabilitate a sistemului şi s-a băgat în joc, ca la pokerul de Bacău, cînd potul s-a înzecit, şi s-a ridicat scurt de la masă, după o cacealma masivă, ca la pokerul de Ferentari. Pokerul e un joc al onorabilităţii populat  de ciubucari. Cacealmaua de 28 de milioane de euro a Urziceniului a funcţionat respectînd toate regulile Vestului. Cu excepţia uneia: onorabilitatea. Fără stadion, fără public, fără trecut şi viitor, fără nimic, dacă nu punem la socoteală ambiţia de kamikadze a lui Dan Petrescu, o echipă românească, croită ca să nu existe, inventată din neant spre a prosti Vestul, a dat lovitura.

România n-a păcălit-o, întrucît toate cluburile noastre asta vor, să înhaţe şi să fugă fără să se mai uite înapopi. Numai că Steaua, Dinamo, Vasluiul şi Clujul au venit cu nişte bani, cît să vadă Europa că venim la masă de joc cu nişte jetoane.

Acum România construieşte, în sfîrşit, două stadioane cu care plusăm la condiţia onorabilităţii. Doare la buzunar, însă onorabilitatea costă. Fără stadioane vom fi chiar mai puţin decît zero, fiindcă balul pentru ajutorarea amărîţilor din Est e pe sfîrşite. Cu toate acestea, pe toate canalele mediei, analişti de toată mîna, în frunte cu cîţiva politicieni cu gîndire de ciubucari, vorbesc de priorităţi şi de faptul că banii pentru stadioane ar fi, de fapt, banii noştri de pîine. Or fi alţii şi mai proşti decît contestatarii infrastructurilor sportive, dar nu mult mai proşti. Mai jos de atît nu se mai cheamă prostie, se cheamă politică antinaţională.