Nu văd eu bine sau lumea a înnebunit?

La Steaua, mai e de aşteptat, pînă vine trenul. Iar Săgeata Albastră circulă pe alte linii

Un soi de proverb, care la noi trece drept zicere de mare înţelepciune, cînd e de fapt un îndemn la resemnare şi laşitate, sună […]

La Steaua, mai e de aşteptat, pînă vine trenul. Iar Săgeata Albastră circulă pe alte linii

Un soi de proverb, care la noi trece drept zicere de mare înţelepciune, cînd e de fapt un îndemn la resemnare şi laşitate, sună cam aşa: Dacă toată lumea îţi spune că eşti beat, te duci să te culci. La Steaua, toată lumea vede ceea ce eu nu văd.

Ca la o comandă, venind parcă de undeva, din preaplinul unei predestinări, toată presa vede exagerat şi simte enorm. Vede şi simte marea schimbare, dar pe un fond de frustrare şi de aşteptare. Confundă speranţa cu realitatea. Amestecă adevărul cu trezirea. Vede ce ar vrea să vadă, nu ce este. Vede că Steaua merge din victorie în victorie, iar eu văd şi cum sînt aceste victorii: în meciuri de pregătire, care nu se contabilizează, în calificări europene, cu o echipă de la periferia performanţei, în campionat, însă greu de tot, cu o nou promovată, şi apoi pe fals, cu un arbitraj abject, cu o fostă retrogradabilă. Toată lumea vede că patronul a devenit alt om, iar eu văd cît de strîmtorat e în noul său rol. Nu zice încă „Piţurcă nu-i un Beethoven al fotbalului”, dar zice: cu arbitri sau fără arbitri o să cîştigăm tot, Liga Campionilor şi toate ligile.

Ce se petrece acum la club e de bine. Doar că nu e o revoluţie morală şi ascensiune garantată spre culmi, ci revenirea la normalitate. O tribună plină la Steaua era, pînă nu demult, un fapt normal. Dacă toată lumea vede în revenirea la normal, adică la ieşirea din beci şi urcarea pe prima treaptă a scării ce duce sus  o ascensiune pe Everest, e pentru că toată această lume românească a fotbalului a suferit un timp prea îndelungat, ca să mai facă deosebirea dintre normal şi performant.

Eu n-am înnebunit. M-am fript în prea  multe rînduri cu ciorbă, ca să nu suflu şi-n iaurt. Nu îmi dau seama ce echipă va fi Steaua, fiindcă din ce văd nu am motive de entuziasm, ci cîteva motive de încredere. E mare lucru încrederea, însă în ecuaţie mai intră şi timpul. În ce mă priveşte, o să ştiu dacă m-am ţicnit eu sau dacă toată lumea a luat-o razna după primul eşec important al Stelei. Un eşec major ne va da dimensiunea exactă a situaţiei de la Steaua, nu un şir de victorii ca acelea cu Craiova. La Steaua, mai e de aşteptat pe peron, pînă vine trenul. Pe un peron unde opresc de regulă trenurile personale. Săgeata Albastră circulă pe altă linie.