Formula lui tace şi face. Gigi tace, Piţi face

La Steaua nu mai e vorba de un contract, ci de un derby psihologic

De vreo două luni bune, subiectul numărul unu al fotbalului vorbit e tăcerea lui Gigi Becali. Nicicînd nu s-a scris şi nu s-a pălăvrăgit mai mult […]

La Steaua nu mai e vorba de un contract, ci de un derby psihologic

De vreo două luni bune, subiectul numărul unu al fotbalului vorbit e tăcerea lui Gigi Becali. Nicicînd nu s-a scris şi nu s-a pălăvrăgit mai mult despre importanţa tăcerii în fotbalul divizionar, ca acum, de cînd se pregăteşte instalarea silenţiosului Piţurcă la Steaua.. Nicicînd Gigi Becali n-a fost mai vocal şi mai agitat, ca acum, de cînd promite un maximum de tăcere. Gazeta a marcat pe prima pagină – o premieră în ritualul naţional al tăcerilor care pot schimba istoria! – momentul în care  Gigi Becali, cu buzele strînse, se antrenează pentru o lungă şi entuziastă muţenie. Ce-i lipseşte fotografiei, ca virtualitatea să fie completă, e un CD cu mostre de tăceri celebre.

Şi măcar dacă ar fi vorba de un sacrificiu suprem, de o omenie în absolut, de un dar imens făcut de miliardar săracilor, de un curaj europarlamentar cu ecouri la Moscova şi Washington, de o idee isteaţă, care o să ne scoată din criza economică. E vorba doar de o promisiune. De un angajament, despre care ştim sigur că n-o să fie onorat pînă la capăt. Fiindcă nu e anunţat şi un capăt.

Al doilea termen al acestei stranii ecuaţii umane e tăcerea lui Piţurcă.  Nicicînd presa scrisă şi televiziunile  n-au fost mai insistente, vizavi de  un om care tace perfect. Care tace clasic. Care tace cum n-a mai tăcut nimeni şi niciodată în fotbalul nostru de tarabă. Felul în care tace Piţurcă e atît de personal şi de elocvent, că ar trebui brevetat. Cîndva, am scris nişte prostii despre Piţurcă. Mă simt mai mult decît dator, mă simt izbăvit de o eroare şI motivat să-i cer scuze pentru felul academic în care tace. Piţurcă e singurul nostru om de fotbal care face  diferenţa dintre vorbă şi faptă în cel mai civilizat mod cu putinţă.

La Steaua, nu mai avem de a face cu un contract, ci cu o confruntare. Se află faţă în faţă un nestăpînit, care îşi recunoaşte în gura mare “tîmpeniile”, cu relaxarea pe care le-o dau bogaţilor banii, cu nepăsarea plină de voioşie cu care alţii îşi proclamă izbînzile, şi un echilibrat, care a verificat întotdeauna cît de adîncă e apa din bazinul în care sare. Acesta e adevăratul derby al campionatului.