Ceata lui Piţigoi, dai în unul, ţipă doi

Cei doi Karamieni au fost tot timpul trei: Arman, Artiom şi Arthur

Ca să-ţi poţi imagina ce probleme, frizînd adesea absurdul, vei avea la o echipă cu doi gemeni univitelini, trebuie să-ţi închipui că ai trei. Iar dacă nici cu […]

Cei doi Karamieni au fost tot timpul trei: Arman, Artiom şi Arthur

Ca să-ţi poţi imagina ce probleme, frizînd adesea absurdul, vei avea la o echipă cu doi gemeni univitelini, trebuie să-ţi închipui că ai trei. Iar dacă nici cu trei nu ţi-e clar că nu vei conta cu adevărat decît pe unul, dar şi pe acesta doar cînd vor mai îndulci din şantaj ceilalţi doi, atunci imaginează-ţi că te-ai pricopsit cu patru. Şi nu cu orice fel de străini, ci cu o familie de fotbalişti armeni, mai buni negustori de orice – o ştie toată lumea – chiar şi decît grecii şi evreii. Cînd Iancu a cumpărat Karamieni cu legătura, ca la promoţiile de lichidare de stoc, adică plăteşti unul şi capeţi doi, nu i-a trecut nici o clipă prin cap că va trebui să aibă de a face în permanenţă şi cu Arthur, fratele şi negustorul de gemeni.

Se ştie că, într-un tandem de gemeni pe care nici mama lor nu-i deosebeşte, unul e totuşi niţel mai altfel decît celălalt. Eu  nu am reuşit să-mi dau seama dacă Arman e mai bun în teren ca Artiom sau invers. Şi nu din cauza asemănării. Nu am reuşit să-mi dau seama, întrucît cei doi n-au contat niciodată în joc cît doi, ci numai cît unul şi ceva. De multe ori şi mai puţin ca unul. Nu s-au omorît cu munca, pentru că nu puteau fi controlaţi în nici un chip: nici cu vorba bună ori rea, nici cu banul, nici cu contractul. Dădeai într-unul, ţipa şi celălalt. Boicota  jocul unul, făcea fiţe şi celălalt. Se lovea la oase unul, se dădea rănit şi celălalt. La gemeni, mimetismul e o chestiune genetică. Ca să nu mai vorbim de rolul de regizor al afacerilor de familie al celui de al treilea frate, impresarul nejucător Arthur.

Acum, ne-am dat cu toţii seama ce mare brînză a făcut Iancu, semnînd cu gemenii un contract pe cîţiva ani, văzîndu-i pe Arman şi pe Artiom cum reuşesc  să prostească încă un patron. De data asta cu un contract scurt, de doar un retur. Era logic ca, la Steaua, Karamienii să nu joace aproape nimic, fiindcă nu poate să le facă nimeni nimic nici cînd joacă şi mai puţin decît nimic. Iau banii şi-şi văd de drum. Arthur şi-a plimbat fraţii cîteva luni şi pe la Steaua, nu ca să-i vîndă mai apoi cu oasele rupte, ci să poată păcăli alt patron, cu un cotract lung.
Karamienii nu-s mari talente, nu-s nici mediocrii mediocrilor. Sînt doar trei fraţi şmecheri, care au descoperit că nu-i nevoie decît de unul în teren, ca să se umple de bani nemunciţi şi ceilalţi doi. Nu contează care frate joacă: Artiom, Arman, iar la o adică şi Arthur. Ori poate Armion, Artiman şi Arthurian, că mare deosebire nu e.