O viziune a lui Vasile Turcu

La cei 1,72 m., cît măsor eu de cînd m-am făcut băiat mare, mă simt dator faţă de societate cu două sentimente.

1. Să-i invidiez din toată inima şi pentru toată viaţa pe lunganii de 1,85.

2:  Să mă uit […]

La cei 1,72 m., cît măsor eu de cînd m-am făcut băiat mare, mă simt dator faţă de societate cu două sentimente.

1. Să-i invidiez din toată inima şi pentru toată viaţa pe lunganii de 1,85.

2:  Să mă uit de sus – fie şi numai cu 12 centimetri mai de sus – cu o ipocrită compasiune la şi mai complexaţii de 1,60. 

Domnul Vasile Turcu face parte din categoria frustraţilor care, odată ajunşi bogaţi, e bîntuit de tot felul de de viziuni consolatoare. Vasile Turcu investeşte, e adevărat, în Dinamo, dar nu de dragul fotbalului, ci ca să poată avea, plătind pentru asta ca la teatru, o viziune a ceea ce ar fi putut fi şi el, dacă se năştea înalt şi arătos, ca Dolha, legat şi bărbătos, ca Marius Nicolae, sau frumuşel şi răsfăţat, ca Adrian Cristea. Ori măcar scund, dar talentat, ca Torje. 

Cînd jucătorii lui Dinamo, la care Vasile Turcu se visează privindu-i c-ar fi el, gafează sau lenevesc în teren, cînd aceştia nu se poartă ca nişte mari atleţi, ca nişte eroi de legendă, ci doar ca nişte alde Vasile Turcu, de pe vremea cînd rîvnea la averile lui alde nişte Borcea,  marele investitor mititel Turcu se simte furat la imagine, lucrat la viziune, păcălit la ce a plătit, trădat în investiţie şi o dă în mîrlănie. Aşa sînt toţi complexaţii, cînd nu primesc cît speră pentru ce plătesc, fac urît. Nu lui Dolha i-a zis Vasile Turcu gunoi. Pe el însuşi s-a înjurat şi s-a făcut gunoi, pişat şi albie de porci. În cabinetele psihologilor, acolo unde se tratează mîrlănia în fază finală, boala se cheamă “înjura-m-aş în oglindă, că tare mi-e silă de mine”. Dacă Vasile Turcu nu mă crede, să-l întrebe pe doctorul Florin Tudose şi o să afle că, în ce-l priveşte, lucrurile sînt şi mai grave. E ca şi cum s-ar vedea, ca în corturile cu oglinzi strîmbe de la bîlci, multiplicat în zeci de Vasile Turcu, deşi şi unul singur e greu de suportat.

Asta fiind situaţia, e demonstrat cred că nu Vasile Turcu ar trebui să-i ceară scuze lui Dolha, ci invers. În toate lumile civilizate, educaţii sînt cei care au grijă de mitocani, ca nu cumva enervîndu-se excesiv să devină şi mai mitocani.