Supăraţii de elită ai fotbalului

S-a deschis sezonul de solduri la Pleşani!

La unul din cotidienele la care am lucrat în anii de dupa 1989, de o consideraţie aparte se bucura o doamnă foarte suparată. Era atît de dezamăgită de colegi, de conducerea redacţiei, de […]

S-a deschis sezonul de solduri la Pleşani!

La unul din cotidienele la care am lucrat în anii de dupa 1989, de o consideraţie aparte se bucura o doamnă foarte suparată. Era atît de dezamăgită de colegi, de conducerea redacţiei, de revoluţie, de democraţie, de România şi de întreaga omenire, că vreme de patru ani n-a călcat la serviciu decît în zilele de salariu, dar şi atunci doar ca să realizăm cu toţii cît de profundă era supărarea asta a ei şi să-i pomenim numele cu veneraţie şi cu teamă. Se putea spune că, faţă de noi, mediocrii care nu eram capabili de o mare supărare, care nu fusserăm în stare nici măcar să facem o răzvrătire ca lumea, ea dovedea caracter.

Cum de altfel sînt plătiţi şi cîţiva din cei mai cunoscuţi fotbaliştii de-ai noştri, care n-o să-şi poată onora vreodată contractele. Bunăoară, Pleşan. Nu cred să mai existe un caz ca al lui Pleşan, plătit lunar cu mai mult de 10.000 de euro, ca să nu joace deloc sau, cînd joacă, s-o facă atît de modest, încît să le confirme de fiecare dată patronilor cît de mult au putut să se păcălească angajîndu-l. Cazul Pleşan, mai bine zis, această imensă supărare a lui Pleşan pe fotbal, nu înseamnă totuşi nimic, pe lîngă imensa supărare pe fotbal a lui Zicu. Dar şi cazul Zicu n-o să mai însemne mare lucru după ce Tănase o să se facă în sfîrşit bine, ca să se poată accidenta şi mai serios din nou. Cum a putut Steaua să-l cumpere pe Tănase, deşi ar fi avut şi timpul, şi mijloacele să afle că e genul de jucător care se rupe dintr-o carie sau dintr-o ţîţoasă de cabaret, nu înţeleg.

Poate că există mai multe trepte ale înţelegerii, iar oamenii care muncesc din greu pentru 1.000 de euro n-or să priceapă niciodată ce-i în capul oamenilor care sparg 2.000.000 pe nimic. Poate că e vorba de nişte bogaţi, cărora le place să se înşele pe bani mulţi. E şi asta o satisfacţie, să fii cel mai mare păcălit al campionatului. Să ţi se bage pe gît numai Pleşani, Eltoni, Grzelaci, Parpaşi şi Talli, iar tu să scoţi milioanele rîzînd, doar pentru mulţumirea de a-i insulta pierzîndu-le.

Cel mai deştept proverb financiar e şi cel mai uşor de înţeles: Cine nu pierde, înseamnă că e în cîştig. Fotbalul nostru va fi mai bun doar atunci cînd patronii lui vor face deosebirea dintre cîştig şi pierdere. Pînă una, alta, alde Pleşan, Zicu, Tănase şi Tall au adunat, pentru tot ce n-au dat fotbalului, mai multe elogii, emisiuni tv şi pagini de ziar decît toţi muncitorii adevăraţi ai arenei. Eşecul, cînd e unic, are un preţ mai bun ca adevărul de fiecare zi.