Diferenţa dintre ce se întîmplă şi ce ne-am dori să se întîmple

E bună la ceva şi criza asta. Campionatul e mai plin de poveşti ca niciodată

Diferenţa aceasta, de care vorbim şi în titlu, e garantată de certurile şi de lucrăturile de dinainte, din timpul şi de după terminarea etapei. Ea face […]

E bună la ceva şi criza asta. Campionatul e mai plin de poveşti ca niciodată

Diferenţa aceasta, de care vorbim şi în titlu, e garantată de certurile şi de lucrăturile de dinainte, din timpul şi de după terminarea etapei. Ea face interesul unui campionat, care altfel n-ar duce nicăieri. Rezultatele fireşti, în care echipa mai bună învinge echipa mai slabă, nu prea mai interesează. Vor fi fiind şi persoane care se simt mîntuite sufleteşte într-un climat de maximă corectitudine, dar cred că, odată instaurat un astfel de climat, şi lor le-ar lipsi scandalul. E bine să renunţăm la o parte, dacă se poate să renunţăm la toată ipocrizia unui sport curat, lipsit de paraziţi, şi să recunoaştem că ne place ce se petrece acum. Mie, unul, îmi place mai mult disputa  „pe viaţă şi pe moarte”, pentru milioanele Ligii Campionilor, decît o întrecere pe diplome şi medalii. Nu e cinism, ci un orizont normal de aşteptare: dacă e cu sînge, atunci să curgă, nu să picure!

    În primul sfert de oră al meciului Steaua – Ceahlăul, cînd Kapetanos năucea apărarea nemţenilor, am dorit sincer un 6-0 pentru Stoichiţă. Ce să comentezi şi, mai ales, ce să simţi la un 1-0 chinuit ? E un rezultat pentru clasament şi atît. Mai poate fi şi un prilej de răfuieli cu arbitrajul, dar pentru mine, publicul fotbalului, nu-i de ajuns. Eu vreau nu un rezultat, ci un meci cu o poveste. Un 6 – 0 e o poveste pentru istorie. Mai frumos ca un 6 – 0 e un 5 – 4. Dar nici un 1 – 3 nu e de colea. Cînd Ceahlăul a întors scorul, am sărit în scaun de plăcere. Nu din solidaritate cu cel dinainte învins, nu contra Stelei şi a lui Becali, ci de frumuseţea clipei. Se întîmpla, în fine, ceva ce putea fi comentat, întors pe toate părţile, ceva care prelungea emoţia unui eveniment demn de acest nume toată săptămîna. E normal ca acum să aştept ca Steaua să se trezească din pumni şi să răzbune în etapa următoare umilinţa cu Ceahlăul. Asta vrea şi Stoichiţă, asta vor şi fanii, asta aşteaptă toată lumea. E destul să ne imaginăm că Steaua pierde din nou, ca să discutăm şi mai patetic despre diferenţa pomenită în titlu. Despre rolul ei în viaţa tribunelor.

   Anunţînd seria victoriilor cu orice preţ, Dinamo loveşte murdar în nevoia de poveşti a publicului. După ce şi l-a adus pe Prunea, nu-i mai lipsea, în noua formulă de asalt la baionetă, decît Penescu. Sau poate şi un Constantin, nu contează care dintre ei, tata sau fiul. Ca să fie clar pentru toată ţara cine e Dinamo şi ce vrea! Dinamo a creat astfel un orizont de aşteptare anti-Dinamo care îi va fi fatal. Povestea fiecărui meci al lui Dinamo de acum mai departe o ştim dinainte. Dacă Dinamo a pierdut tribunele e pentru că publicul tradiţional al echipei vrea rezultate pe bune. Nu Dinamo a pierdut tribunele, domnul Borcea le-a pierdut. Publicul nu vrea ce vrea Borcea. De fapt, publicul lui Dinamo refuză să fie publicul lui Borcea şi al lui Turcu.

   Diferenţa dintre ce se întîmplă şi ce am dori fiecare să se întîmple, deşi e o chestiune de speranţă şi de imaginaţie, e totuşi în teritoriul umanului, al respectului pentru adversari. Buni sau mai puţini buni, investitorii, agenţii şi şefii fotbalului sînt oameni ca şi noi. Ce iese din cînd în cînd din mintea şi din gura lui Iancu e atît de josnic, încît îţi taie cheful de fotbal. Cum să-i doreşti moartea lui Mircea Sandu? Ce-i asta? De ce tac patronii echipelor, cînd Iancu se anunţă justiţiar alături de Dumnezeu? Expresia ” pe viaţă şi pe moarte”, în fotbal, e numai un fel de a vorbi. Am cunoscut, de-a lungul timpului, tot felul de abjecţii, multe chiar în fotbal, dar una mai mare e greu de imaginat!