Fotbal privat, cu bani de la alţii

Ce se întîmplă rău în economie se întîmplă mult mai rău în campionat Începe returul cu cel mai mic număr de spectatori din Europa pe meci şi cu cele mai mici venituri din bilete şi abonamente. Începe returul stadioanelor pustii! […]

Ce se întîmplă rău în economie se întîmplă mult mai rău în campionat

Începe returul cu cel mai mic număr de spectatori din Europa pe meci şi cu cele mai mici venituri din bilete şi abonamente. Începe returul stadioanelor pustii! Cluburile  n-au înmulţit, decît prin excepţie şi cu paşi mici, tribunele, pentru că ar fi fost o investiţie în timp, iar patronii fotbalului nostru, exact ca şi guvernanţii, la fel ca şi oamenii politici, mizează pe un cîştig imediat. Nu numai că nu au dezvoltat o reţea de stadioane moderne, pentru un public mai mare şi mai motivat, dar au exploatat-o excesiv, la distrugere, pe cea veche, încurajînd, tot pentru un beneficiu de moment, ruinător însă pentru sistem, grupurile de forţă, golănimea stadioanelor. Dinamo vrea bani din Liga Campionilor, cu un stadion de fotbal judeţean şi două mii de spectatori pe partidă. 

Nişte investitori rapaci şi cu vederea scurtă au decimat atît publicul tradiţional al echipelor de top, cît şi pe acela care ar fi fost să crească.  La cîţi bani obţine acum fotbalul nostru, de la publicul lui plătitor, se poate lepăda de acesta fără să se resimtă la buget. Practic, campionatul se poate juca fără public. De fapt, chiar se şi joacă fără public. La echipele unde publicul ar mai fi contat, numeric şi financiar, e război declarat, pe cale de a fi cîştigat de patroni, iar la celelalte, publicul de tîrg, vanitosul public de provincie e şi prea sărac, ca să conteze.

Ca industrie, fotbalul e în faliment. Produce încă, dar n-are cumpărători. Adevăraţii clienţi, cei din tribune, nu mai investesc în bilete. Investitorii s-au dovedit a fi nişte speculatori cinici. Fără o susţinere din afară – nu de la FMI, ci de la televiziuni şi din publicitate – s-a terminat totul! Patronii de cluburi români şi LPF-ul lui Dumitru Dragomir au licenţiat cea mai mare aberaţie din industria mondială a spectacolului: derbyuri cu stadionul gol. Cu politica lor de ciubucari şi de spoliatori, au terminat publicul. L-au alungat de pe stadioane, l-au băgat în ţarcuri, ca vitele, l-au jignit, l-au rărit şi l-au coborît, pe cel care a mai rezistat la ifosele şi mîrlăniile adeseori penale ale unor patroni, la condiţia de spectatori toleraţi. Dacă o televiziune cade şi nu mai poate să-şi onoreze contractul, se duce dracului totul.

În Europa, criza ecnomică n-a lovit în nici un fel fotbalul, pentru că nu avea cum să-l lovească. Fotbalul occidental e o structură de sine stătătoare, care se reglează din interior, indiferent de convulsiile guvernărilor. La noi, structural, fotbalul e privat numai la profit, la jaful tolerat de legi, dar solidar cu statul la pierdere şi aşteptînd salvarea de la stat. Ce vrea să obţină Mititelu de la primărie, adică de la stat, e tipic pentru aşa numitul investitor din fotbal. Mititelu vede fotbalul ca pe o loterie, în care el îşi joacă norocul mizînd pe o echipă, cu stadionul şi cu celelalte angarale urmînd să se spele la cap statul.

Fotbalul românesc a fost pînă acum o afacere din care s-a cîştigat chiar şi cînd s-a pierdut. Au cîştigat patronii şi samsarii, au pierdut UEFA, străinii care au cumpărat jucători români, televiziunile europene, sponsorii din ţară, publicul, fiscul, societatea. Adevărul e întotdeauna mai vădit la pierdere decît la profit. Fotbalul nostru nu traversează o criză, el traversează un adevăr.