Şi dacă au toţi dreptate ?

E foarte ciudat cum nişte oameni, care ar putea fi domni, preferă să fie mîrlani

Într-o seară ca toate celelalte, într-o seară profund româneasă, în care mai multe canale tv transmiteau emisiuni cu vedete, altfel spus cu golani spurcaţi la […]

E foarte ciudat cum nişte oameni, care ar putea fi domni, preferă să fie mîrlani

Într-o seară ca toate celelalte, într-o seară profund româneasă, în care mai multe canale tv transmiteau emisiuni cu vedete, altfel spus cu golani spurcaţi la gură şi curve ţîfnoase de Dorobanţi, domnii Ioan Becali şi Adrian Mititelu s-au exprimat unul despre celălalt în felul naţional şi al dracului de distins, care i-a consacrat. Domnul Mititelu – că altul mai domn e greu de găsit în Craiova – a constatat că Ioan Becali “vorbeşte numai prostii. A îmbătrînit şi a înnebunit. Cînd vorbeşti de Becali, nu vorbeşti de civilizaţie”. Diagnosticul domnului Mititelu a fost că Ion Becali e “ un cretin irecuperabil”. Ca să-i dovedească patronului Craiovei că e cît se poate de recuperabil, fie şi numai ca limbaj profesional, domnul Giovani – al doilea mare domn în neamul Becali – a decis că Adrian Mititelu e “drogat”, “ţăran”, “nenorocit”, iar în plan clinic, şi “băşinos”. Domnul Becali a conchis că domnul Mititelu “nu are valoare să stea lîngă mine”. Dat fiind tonul şi cuprinsul disputei, orice om cu bun simţ înţelegea că, măcar în ce privea cele patru apelative, domnul Giovani avea mai multă valoare.

Putem alcătui cu mîrlăniile şi mitocăniile utilizate public de cei mai bogaţi dintre finanţatorii Ligii întîi un dicţionar al dispreţului pentru normele sociale, pentru masa de fideli ai micului ecran, pentru toţi şi toate. Ca şi cum banii le-ar permite să vorbească şi să se manifeste nervos în faţa unor mulţimi într-un mod scîrbavnic, pe care nu l-ar îngădui în familiile lor. E foarte ciudat cum toţi aceşti domni din prim-planul vieţii sportive, care au acum posibilitatea de a-şi construi o imagine nouă, favorizantă, de natură a le corecta părţi bune din biografii, preferă postura de neciopliţi. Unii nici nu sînt atît de needucaţi cît lasă să se vadă. Socotesc probabil că aşa îşi asigură legenda de bărbaţi puternici şi de adversari capabili de orice, pentru a se menţine sus. I-am văzut în cîteva rînduri jucînd foarte convingător roluri de seniori, de familişti cu frica lui Dumnezeu şi de formatori de maniere în lumea fotbalului. Nu cred că ieşirile acestea imunde  sînt doar scăpări de caracter. Cred că ţin de un scenariu al luptei pentru bani într-un stat corupt de sus în jos. E de fapt limbajul tensionat al unei societăţi în care legile nu funcţionează.

Frecvenţa cu care sponsorii, federalii, arbitrii, stăpînii Ligii şi alţi oameni de fotbal folosesc definiţii dure, precum măgari, boschetari, tîlhari, drogaţi, criminali, nenorociţi, mafioţi, barbugii, puşcăriaşi, pungaşi şi altele asemeni, mă fac mai rezervat cu prezumţiile psihologice. Or fi ştiind ei ce zic. În acelaşi timp, mă pun şi pe gînduri. Si dacă e adevărat? Dacă au toţi dreptate?