Banchet de criză la Dinamo

În ianuarie se împlinesc fix 40 de ani de cînd s-a născut marele Cristi Borcea şi 110 sau cam aşa ceva de cînd e tot mai uitat unul, Eminescu

Mulţi sînt de părere că-n România nu s-a schimbat nimic. Trebuie […]

În ianuarie se împlinesc fix 40 de ani de cînd s-a născut marele Cristi Borcea şi 110 sau cam aşa ceva de cînd e tot mai uitat unul, Eminescu

Mulţi sînt de părere că-n România nu s-a schimbat nimic. Trebuie să fii pornit rău pe viaţă sau zurbagiu din familie, ca să nu vezi schimbările. Vîrstnicii şi maturii îşi amintesc încă indignaţi cum li se cinsteau, în ianuarie, Odiosului şi Primei proaste a ţării zilele de naştere, iar aniversarea lui Eminescu abia de era pomenită. E drept că aniversarea lui Eminescu e şi azi tot o ştire care nu interesează pe nimeni, dar în ianuarie Cristi Borcea împlineşte 40 de ani şi nu e om de lume sau gazetar de lume ca să nu marcheze momentul cu vorbele potrivite unei zile de răscruce.

Cum foarte probabil ştie toată lumea, Cristi Borcea a închiriat la Braşov toate cele 120 de camere ale unui hotel de Poiană unde a invitat toată crema jumătăţii de sus a clasamentului, respectiv pînă la locul 8 ocupat merituos de Dinamo, tot untul lumii fotbalului afacere, toată smîntîna Ligii şi a Federaţiei, dar şi ceva spumă din preajma intereselor clubului. Un banchet de criză în toată regula, în Braşov, nu pe Coasta de Azur ori, şi mai discret, în Insulele Cayman, cum ar fi fost firesc în vremuri normale.

Nu-l cunosc personal pe domnul Borcea, n-o să fiu invitat la nici una din parangheliile subvenţionate de dumnealui, iar dacă e să fiu niţel oportunist, aş onora o invitaţie de la domnul Turcu, din motive de buric. Dansul din pîntec al domnului Turcu, în zilele în care Dinamo învinge o ultimă clasată şi mai ia cîte o opţiune serioasă pentru locul 7, îmi e mai simpatic. Deoarece n-o să particip la aniversarea celor 40 de ani de viaţă şi 20 de ani de democraţie cu butelii ai domnului Borcea, îmi permit doar să-mi imaginez cum se petrece la un banchet de criză în fotbal.

Fiindcă în fotbalul românesc, ca şi în pokerul românesc, e vorba cam de aceeaşi investitori, îmi închipui că asemănările sînt mai mari ca diferenţele. Tot cu mîncare şi băutură în neştire, tot cu legănări din burice, tot cu înţelegeri de clasament om la om şi ban la ban încheiate pe sub mese, tot cu vedete tv blonde, care îşi schimbă între ele fotbaliştii la fel de des cum îşi primenesc chiloţii, tot cu lampioane care ascund microfoanele DIICOT-ului şi tot cu agenţi acoperiţi servind cu prioritate la mesele Becali 1, Becali 2, Becali 3 şi Becali grup şi tot cu N’ Doye în roz tribal beat de fericire în barul din subsol. Iar către dimineaţă, tot cu înjurături de stadion, cu faceri şi desfaceri de la brîu în jos, cu şantaje de protocol la arbitri şi cu tradiţionalele ameninţări cu împăcarea, binecuvîntate de Prunea şi Don Corleone.

Să fie primit!