Ecuaţia care nu se închide

 În fotbalul nostru nu de o criză e vorba, ci de o scadenţă

Cine spune că fotbalul nostru e în plină criză economică, prin relaţie directă cu criza mondială, ori nu gîndeşte cu mintea lui, ori are un interes discret […]

 În fotbalul nostru nu de o criză e vorba, ci de o scadenţă

Cine spune că fotbalul nostru e în plină criză economică, prin relaţie directă cu criza mondială, ori nu gîndeşte cu mintea lui, ori are un interes discret la nişte investitori, ca să vorbească aiurea şi să-i dubleze la văicăreală  Cheltuiala publicului mare al stadioanelor Europei cu fotbalul lui de pus pe pîine nu contează, pe lîngă celelalte cheltuieli ale familiei. Oricît de ieftin e biletul, cînd se înmulţeşte cu 50.000 totalul contează. Numai stadioanele pline închid ecuaţia economică pe cîştig.

Fotbalul nostru e într-adevăr într-o criză majoră de sistem, numai că ea are cauze strict româneşti. Stadioane mai mici şi mai goale ca la noi, la meciurile din Liga-ntîi, nu mai vezi niciunde. Dacă n-ar plăti televiziunile, fotbalul ar fi cea mai proastă investiţie. Ar fi doar o patimă de tratat cu dom’ doctor. Toate investiţiile în campionatele noastre – nu în fotbal, adică în suprastructuri, în sistem, în baza de juniori! – au contat masiv pe cîştigul în bani negri şi pe participările europene. Criza la noi e una de europenizare a fiscului. Criza economică obligă şi fotbalul să-şi scoată banii la vedere. Dacă diminuează corupţia şi nu mai funcţionează subteranul ca pînă acum, s-a zis cu fotbalul românesc! Fotbalul de mîine trebuie făcut cu alţi oameni.

După ce au vîndut, cu un cîştig la negru enorm, tot jucătorii cu adevărat buni din fotbalul românesc, samsarii noştri au mai păcălit un timp Europa exportînd mediocrii, terminaţi şi fotbalişti cu un psihic instabil. În ultimii ani, tot, dar absolut tot ce au dat ei pieţei europene, chiar şi unor echipe de mîna a treia, a fost păcăleală. Dar una cu dus-întors, fiindcă rataţii şi consumaţii au revenit la echipele lor cu nasul sus şi cu pretenţii financiare de vedete. Dinamo se minte în continuare recuperînd toţi jucătorii cu care a vrut să mintă Europa, iar Steaua, care a cumpărat scump şi a vîndut prost, a reuşit să alunge de pe stadion cel mai devotat public din toată istoria fotbalului nostru.

In fotbalul românesc nu e vorba de criză, ci de o scadenţă. Panica Ligii e atît de mare încît inventează legi economice de uz intern cu care pierde la orice tribunal. Revizuirea unilaterală a contractelor cluburilor cu jucătorii e o soluţie de faliment. Cînd nu ai idei de cîştig, cînd ai numai idei care limitează pe moment pierderile, se cheamă faliment şi prostie oficializată.