Cuvîntul “motivatii” şi puţinul din spatele lui

Fotbalistul român e dus cu zăhărelul. O expresie intraductibilă în Europa Unele cuvinte din fotbal se bucură, ca şi unii jucători, de un contract mai bun decît l-ar merita. De exemplu, MOTIVAŢIE şi PROFESIONIST. Pînă şi juniorii au ajuns, cînd […]

Fotbalistul român e dus cu zăhărelul. O expresie intraductibilă în Europa
Unele cuvinte din fotbal se bucură, ca şi unii jucători, de un contract mai bun decît l-ar merita. De exemplu, MOTIVAŢIE şi PROFESIONIST. Pînă şi juniorii au ajuns, cînd sînt solicitaţi pentru prima oară de un ziar sau de un canal tv, să spună că-s profesionişti. Un profesionist, nu contează în ce domeniu, trăieşte cel puţin decent şi în orice caz demn din condiţia lui  Ori, la marea majoritate a fotbaliştilor noştri, defectul “profesionalismului” lor e la cîştig şi la demnitate. Un profesionist are o motivaţie pe viaţă, nu una cumpărată, ca la Dinamo, pe şest şi numai la doi-trei fiţoşi.

Steaua ar putea fi subiectul unui studiu de caz pentru variaţia motivaţiilor, în funcţie de orice. La Tiraspol, Steaua a jucat cu o motivaţie pur profesională, de echipă, cam jumătate de ceas cu totul şi numai în repriza a doua. În restul timpului, motivaţia a fost mărunţită, individuală şi împrăştiată. La Steaua, problema e la ce pot jucătorii, nu la ce vor. Nicoliţă vrea cel mai mult, pe durata a 90 de minute, indiferent de forfota financiară de la club, dar tehnica nu-l ajută decît în cîteva faze pe meci. Cristi Tănase e un jucător care la Piteşti s-a evidenţiat mai ales în meciurile cumpărate de Penescu. Motivaţia lui e una judeţeană şi circumstanţială.

La Rapid, echipa e motivată de aşteptare şi speranţă. Banii nu mai sînt de foarte mulţi ani primul stimul. Şi Rapidul e un caz suprarealist: o echipă cu motivaţiile vraişte trage la titlu! Pentru un patron de club occidental, aiureala continuuă de la Rapid e mai mult decît o enigmă. E însăşi definiţia ţărilor din Est: totul e pe dos, dar ţările există!

Fotbalul nostru e dus cu zăhărelul. Odinioară, formularea asta intraductibilă în alte lumi, era foarte populară la noi. Românul putea fi dus cu zăhărelul. Minciuna, dacă era îndulcită niţel, era acceptată ca adevăr de toată lumea. Singura echipă la care se procedează altfel e Urziceniul. Altceva decît o mare carieră internaţională, Dan Petrescu nu concepe. Pentru Dan Petrescu, a fi pe primul loc în România e un fapt la jumătatea distanţei dintre subînţeles şi puţin. Dacă îi luăm la rînd pe antrenorii din prima ligă, înţelegem şi motivaţiile parţiale, modeste şi fracturate ale echipelor pe care le antrenează. Ce Europa, ce performanţă, ce ţeluri mari?! Mănîncă şi ei o pîine, iar dacă patronul poate fi păcălit des şi mult, au şi unt.