Spectacolul fără spectatori

Jandarmeria trebuie să interzică accesul patronilor în tribune, nu al publiculuiDin seria de obiecte imposibile, create de un caricaturist cu un simţ al absurdului unic în breasla lui, cel mai mult mi-a interesat cuţitul fără lamă, căruia nu-i mai lipsea […]

Jandarmeria trebuie să interzică accesul patronilor în tribune, nu al publiculuiDin seria de obiecte imposibile, create de un caricaturist cu un simţ al absurdului unic în breasla lui, cel mai mult mi-a interesat cuţitul fără lamă, căruia nu-i mai lipsea  decît apucătoarea, ca să nu poată tăia nimic. Stadioanele  româneşti experimentează, de mai mulţi ani, fotbalul fără spectatori, căruia nu-i mai lipsesc decît antrenorii, ca să nu mai aibă nici jucători. Iar ca absurdul să fie maxim, cei care brevetează această invenţie, de natură să facă din România un caz de paranoie aplicată, atît în universul spectacolului popular cît şi în acela mai selectiv al clinicilor psihiatrice, sînt chiar investitorii bucureşteni şi încă vreo doi din provincie. Adică  bogaţii, care bagă bani în afacerea-fotbal, sperînd la profit cu tribunele goale!.
   Iar ca absurdul situaţiei să fie – dacă se poate spune aşa – şi mai limpede, e potrivit s-o comparăm cu acţiunea de stîrpire a iepurilor cu trei urechi. Noutatea operaţiunii consta în faptul că întîi li se tăiau urechile la toţi iepurii şi apoi li se numărau.
   Dumitru Dragomir, într-una din zilele lui de graţie, în care îşi permite şi cîte un adevăr mai abrupt, observa cu amărăciune că nimeni n-a cîştigat un război cu toată lumea. Apropo de remarca lui Dumitru Dragomir, e momentul să precizăm că există şi cîţiva patroni discreţi, normali la minte, pe stadioanele cărora nu se întîmplă nimic, în afară de fotbal. Un fotbal, e drept, modest, însă cu tribune populate, fără regimente de jandarmi în alertă, fără războaie între başcani şi galerii.
    Nu miza mică e explicaţia fotbalului fără violenţe, în cîteva din tîrgurile şi municipiile  din ţară, ci discreţia în forme continuate a localnicilor care investesc în spectacol. Dacă am ajuns în situaţia limită ca derbiurile şi meciurile cheie să se joace cu tribunele goale, de vină nu-s tribunele. Cei care au distrus relaţia normală dintre spectacol şi spectatori sînt investitorii, nu fanii şi spectatorii de toată mîna. E destul să ne imaginăm ce ar fi fotbalul românesc dacă, printr-o minune, nu i-am mai vedea, nu i-am auzi şi nu le-am citi zi de zi declaraţiile agresive, trufaşe şi pline de învinuiri, adesea la graniţa dintre insultă şi golănie, pe patronii de la Dinamo, Steaua, Rapid, Poli Timişoara şi CFR Cluj. Fără prezenţa lor incitatoare, de inşi aflaţi deasupra tuturor legilor şi normelor sociale,  avem dintrodată imaginea nu numai unui alt fotbal, ci şi a unei alte Românii. Aceşti ciocoi fuduli şi cu un limbaj primitiv au generat starea de război cu tribunele. Ultraşii nu sînt cauza, ci consecinţa. Patronii i-au creat pe ultraşi, iar aceştia, cum se întîmplă întotdeauna cu galeriile de presiune, au născut conducători, obiective şi reacţii de grup cu alte interese decît acelea care au dus la constituirea lor. Jandarmeria trebuie să interzică accesul patronilor în tribune, nu al publicului.

   O spun cu toată convingerea şi cu toată ruşinea: Jandarmeria română slujeşte, în momentul de faţă, trufia şi proasta creştere agresivă a cîtorva patroni. Jandarmeria română e  contra publicului, contra celor mulţi, care o plăteşte ca să fie apăraţi de silniciile şi jignirile patronilor fotbalului. Aici s-a ajuns. Iar dacă aceşti patroni vor avea într-o bună zi chef să investească şi în cultură, teatrele, filarmonicile, editurile vor fi şi ele pline de jandarmi.