Bani cu găleata pentru ceva puţin decît nimic

Dinamo e singura echipă din lume condusă de un Parlament

Una din legendele ce ne-au rămas de la Napoleon priveşte aplicarea legilor. Cînd împăratul vroia să dea satisfacţie mulţimilor, dar legea reclamată de acestea să nu  intre în vigoare niciodată, […]

Dinamo e singura echipă din lume condusă de un Parlament

Una din legendele ce ne-au rămas de la Napoleon priveşte aplicarea legilor. Cînd împăratul vroia să dea satisfacţie mulţimilor, dar legea reclamată de acestea să nu  intre în vigoare niciodată, i-o încredinţa unei comisii lărgite. Dinamo n-are nicio şansă de a deveni o mare echipă întrucît clubul e condus de o comisie lărgită, de un soi de Parlament, care decide în toate treburile în care eficienţa poate fi controlată doar dacă e atribuţia unui singur om.

Dacă pentru cei 5.200.000 de euro, plătiţi degeaba unor jucători, care în 121 de meciuri bifate şi nici acelea de la un cap la altul, au înscris 5 goluri, ar fi dat socoteală un singur om, Dinamo ar fi avut un vinovat. Mai mult, nici nu s-ar fi ajuns la o vinovăţie atît de costisitoare, deoarece neisprăvitul ar fi fost dat afară pentru incompetenţă, după două, trei achiziţii păguboase. La Dinamo însă incompetenţa e o virtute, nu un necaz, pentru că se împarte la numărul de voturi ale acţionarilor. Un vot, şi cînd e la vedere, tot secret rămîne, fiindcă nu implică o responsabilitate nemijlocită. La Dinamo, lucrurile s-ar lămuri uşor, dacă ar fi nominalizaţi acţionarii şi angajaţii clubului răspunzători direct, personal de achiziţionarea unor Kolinko, Todorovski, Julio Cesar, Simao, Malik, Diakite, Tiago, Campos, Miranda, Pecaric, Vranjcovic, Blay, Awoa Zoa, dar şi Mitea şi Zicu. Altfel spus responsabili pentru cumpărarea unor jucători cu merite convingătoare în picior, însă infirmi la caracter, la obiceiuri, avînd o educaţie tribală, primitivă şi cu mari neputinţe psihice.

La Dinamo au putut fi aduşi atîţia jucători cu defecte la minte şi lepădaţi de echipe de toată mîna, pentru că Parlamentul clubului nu consideră decît lucrul cu picioarele. La creiere nu se pricepe nimeni. La cei 15 rataţi, unii din ei putînd fi numiţi rataţi de elită, grija ar fi trebuit să fie la firi şi la cei şapte ani de acasă. Numai că la Dinamo, excentricităţi, pe care Chelsea le sancţionează cu 17.000.000 de euro, sînt măsurate în roni mici, în exiluri de protocol la echipa a doua şi cu avertismente de complezenţă, ca în şedinţele PCR de odinioară.

N-ar scoate 1.000 de euro pentru tipărirea unor cărţi de gramatică pentru analfabeţii din fotbal, dar au risipit, pe nevolnicul de Miranda, 1.275.000 de euro. Cam cît pentru construcţia unei formaţii de juniori, cu care aveau garanţia, dacă s-ar fi interesat şi de cele sufleteşti şi spirituale, că n-o să trimită pe stadioane gunoi uman.