Gîndirea de Bamboo

Cum scoate Monica Iacob – Ritzi tinerii în stradă cu toptanul şi cu năvala

Problema la doamna ministru Monica Iacob – Ridzi nu e la ce spune, ci la cum gîndeşte. Cînd declară  că nu o interesează costurile şi că […]

Cum scoate Monica Iacob – Ritzi tinerii în stradă cu toptanul şi cu năvala

Problema la doamna ministru Monica Iacob – Ridzi nu e la ce spune, ci la cum gîndeşte. Cînd declară  că nu o interesează costurile şi că prosteala aia festivă, la preţuri de Bamboo – gîndită personal în cinstea zilei de 2 mai muncitoresc de mintea dumisale odihnită –  se putea face şi mai scump, aproape că nu mai remarcăm o jignire publică şi mai mare. Am scos în stradă 100.000 de tineri, spune  ministra de criză a sportului, am realizat obiectivul şi l-am şi depăşit.

Dacă n-aş fi un ins bine crescut şi un gazetar cu frică de justiţia de partid – de cînd am fost condamnat penal, pentru că  am scris despre un şahist că e escroc internaţional, cînd de fapt el era doar sponsor PDSR emerit – aş întreba-o pe doamna Iacob – Ridzi: Dar de ce, măi, fată, numeri matale românimea cu suta de mii? Ce mamă te-a învăţat pe matale să vorbeşte atît de măreţ şi de totalitar şi să spui că ai scos în stradă, ca pe o turmă de necuvîntătoare, 100.000 de cetăţeni? De români, adică, avînd conştiinţa unicităţii lor garantată de Constituţie? Păi, măi, fată, dacă azi numeri poporul român cu toptanul, cu suta de mii, înseamnă că matale, în visele secrete de mărire, voieşti să scoţi sau să bagi, să mîni din spate sau să pedepseşti, după cum e cazul şi după cîtă putere în alb îţi dă partidul, milioane de anonimi, mase largi de alde nimeni. Ca la Bamboo, pentru mătăluţă  suta de mii e suta de mii de pe nota de plată, o cifră fără identitate, un obiectiv îndeplinit şi depăşit.

Fiindcă sunt totuşi un ziarist care respectă femeia, chiar şi cînd nu-şi vede lungul nasului, îi atrag respectuos atenţia doamnei Iacob – Ritzi că în sport, în ministerul unde a fost cocoţată, contează unităţile, persoanele, nu sutele de mii de dansatori de pe plajă. Nici un om şi cu atît mai mult nici un ministru nu are îndreptăţirea să scoată în stradă poporul, decît dacă e în primejdie ţara. Nu e vorba la doamna Iacob – Ritzi doar de folosirea greşită a unui verb. E vorba de un gen de dispreţ pentru individ, nu foarte diferit de dispreţul pentru un euro.

E posibil ca doamna ministru să fi vrut să zică altceva: că prin nechibzuinţa sa financiară a îmbogăţit totuşi spiritual 100.000 de tineri. În care caz, ar trebui să luăm în discuţie concepţia despre spirit, cultură şi distracţie a doamnei ministru. E tot una de Bamboo, de estradă şi de şpriţ. Una de trei parale. Nu-i una care să jignească, însă nici una care să producă stimă. E mai degrabă un mod de a privi tinerimea română cu un ochi de ciocoi. ÎI dăm tinerimii ceva,  acolo, că orice-i dai e bine.