Varză a la Cluj

Echipa joacă bine numai cu Serea arbitru, dar măcar patronii au învăţat portugheza

Echipa personală de fotbal a domnilor Mureşan şi Paszkany, care se mai cheamă şi CFR Cluj, cam din aceleaşi motive pentru care şi eu îmi zic Don […]

Echipa joacă bine numai cu Serea arbitru, dar măcar patronii au învăţat portugheza

Echipa personală de fotbal a domnilor Mureşan şi Paszkany, care se mai cheamă şi CFR Cluj, cam din aceleaşi motive pentru care şi eu îmi zic Don Pedro Gozales de Alicante y Estramandura, dar numai cînd visez colorat şi cînd beau singur de Anul Nou, numără cele mai interesante înfrîngeri, dar şi cele mai neinteresante victorii din tot returul fruntaşilor Ligii întîi. Totul e varză în acest complet portughez, o varză însă a la Cluj, cu faimă de bucătărie din carne scumpă, dar, din păcate, cu gust şi miros de cantină.

Clujul lui Conceicao cel fără de prestanţao şi fără inspiraţao face faze splendide, face curse de manual, face şi faulturi de kinogramă, ratează fermecător, iar dacă am pune cap la cap toate reuşitele dintr-un meci pierdut, am putea crede că e unul cîştigat. Şi nu oricum, ci cu un fotbal englezesc de ultimă oră, adică perfect. Dacă însă punem una după alta şi fazele de echipă, care pare să tragă tare la retrogradare, avem un al doilea film, unul jenant, însă la fel de convingător. Străinii Clujului vin în fotbalul românesc cu acest paradox: cînd seamănă bine cu ceva, seamănă cu toţi marii jucători din neamul lor, dar cînd seamănă rău cu ceva, seamănă cu jucătorii de trei parale din neamul nostru.

Dacă ne întrebăm ce-o să facă Dinamo în grupele Ligii Campionilor – în afară de faptul c-o să încaseze zece milioane de euro pentru simpla prezenţă – tot atît de corect e să ne întrebăm dacă CFR Cluj vrea şi altceva, decît banii Europei. Aici e toată problema, că noi vrem la masa bogaţilor tot ce vrea şi ruda săracă, numai scaunul, nu şi demnitatea. Toţi aceşti străini ai CFR-ului au psihic de slujbaşi, nu de campioni. Doar Trică avea avînturi de campion, dar l-au scos din lot slujbaşii.

Cînd privim cu jind la fotbalul mare din Europa, nu realizăm că acolo se face clar diferenţa dintre profesionişti şi meseriaşi. Ne-am însuşit imediat cuvîntul PROFESIONIST, fiindcă sună măreţ, fiţos şi discriminator la modul nobil. Profesionistul însă e o persoană care face legea în profesie, nu cineva care mănîncă şi el o pîine, fie şi cu un castron de varză a la Cluj alături. Mîncătorii de pîine ai Clujului au venit în România pentru că în Ardeal toţi străinii sunt trataţi cu pîine albă. Au calităţi, dar nu au clasă. Clasa înseamnă constanţă. Unui profesionist de clasă nu poţi să-i ceri să joace o zi prost, întrucît nu înţelege ce-i ceri. Iar dacă înţelege, nu poate. E ca şi cum redacţia mi-ar impune să scriu un articol prost. Va trebui să mi se explice în amănunt ce-ar fi să fac şi mai ales de ce. La profesionişti, calitatea e chestiune de rutină, motivaţia însă e de nezdruncinat. Dacă le ceri străinilor Clujului să joace un meci la fel de plicticos ca Gloria Buzău, ei au multe motive să răspundă: „Se face, şefu’, doar sîntem profesionişti!”.

Pînă una, alta, patronii CFR-ului au cel puţin un cîştig sută la sută continental: au învăţat portugheza fără profesor!