Tudor Octavian

Finețea observației și meșteșugul își dau mâna în texte care pot fi citite și la berărie, și la biblioteca Academiei

Biografie completă Toate articolele
Cele mai noi articole de Tudor Octavian
Un articol care nu merge cu sarmale și cârnați

Un fost coleg de la filologie, devenit cercetător lingvist, a alcătuit, în paralel cu sarcinile de serviciu și, s-ar putea spune, în pofida acestora, două tomuri masive, coborând în istorie și apoi urcând “la zi”, cu cele două definiri ale […]

...

Mai bine pe tușă, decât în spital

Dacă arbitrii ar sancționa toate faulturile golănești – din spate, la glezne, la fibră și prăvălirile pe adversar – prin care cei mai mulți dintre jucătorii cu o tehnică precară și cu o genă de maidan a răzbunării, la jumătatea […]

...

Eu, noi și regalitatea

Pentru mine, cel crescut cu o istorie mincinoasă și îmbătrânind în diversiune, toate informațiile privind regalitatea și rolul ei în devenirea modernă a României, au renăscut cu un plus de sens, într-un imens vid afectiv, odată cu reîntoarcerea acasă a […]

...

O corvoadă și o pagubă-n ciuperci: Cupa României

Cu excepția lui Miriuță, condamnat să bată măcar în Cupă, până ce va ști dacă mai rămâne la Dinamo, și a unor echipe din Liga a 2-a, dar și acestea cu niște motivații în afara gloriei sportive, Cupa României la […]

...

Fotbalul cu epoleți de generali și colonei

Că, probabil, așa stau lucrurile în toată lumea. Și că nu e deloc bine să ai păreri foarte apăsate despre generalii și coloneii deveniți subiecții unor scandaluri bugetare, fiindcă orice ar face și ar drege aceștia, e pentru apărarea patriei, […]

...

Hoţii şi neprinşii

Dacă numai de la Piteşti DNA-ul adună atîţia arbitrii penali, oare cîţi or fi cu toţii?

Penalii arbitrajului românesc sînt de două feluri: de dinainte de monitorizarea telefoanelor şi de după monitorizare. Vîrstnicii, care n-au apucat era telefoanelor DNA, […]

luni, 27 aprilie 2009, 12:00

Dacă numai de la Piteşti DNA-ul adună atîţia arbitrii penali, oare cîţi or fi cu toţii?

Penalii arbitrajului românesc sînt de două feluri: de dinainte de monitorizarea telefoanelor şi de după monitorizare. Vîrstnicii, care n-au apucat era telefoanelor DNA, o fac pe deştepţii, se oferă pentru Comisii, pun condiţii de heruvimi. Că toţi arbitrii români sînt penali şi – vorba scriitorului  Luca Piţu – buni de împuşcăriere, n-am nici o îndoială. Nimeni nu se face arbitru de dragul gloriei şi al unor note în cronici de meci, ci pentru bani şi relaţii de piaţă. Adică tot bani. Huiduielile, înjurăturile, agresiunile de tot felul, stresul, deplasările cu mocăniţa, hotelurile de o stea şi răsplăţile în găini şi ţuică puturoasă, toate cîte le îndură arbitrii din ligile mici şi mijlocii, numai în perspectiva unor recuperări masive în Liga-ntîi le îndură.

Pădurea arbitrajului românesc e toată din uscături. Un Alexandru Tudor, chiar dacă nu ia bani, e la fel de culpabil ca şi un Corpodean, pentru că decide unele rezultate după cum crede el că-i spre binele fotbalului. În marele scandal Steaua – CFR Cluj, de mai an, a funcţionat subconştientul lui Alexandru Tudor. Subconştientul celor cîţiva arbitri “mai cinstiţi” e viciat de comandamente naţionaliste de tipul “ nu contează cine-i mai bun în teren, contează cine o să ne reprezinte mai bine în Europa”. Presiunea unor astfel de idei populare, dar păguboase l-au hotărît pe Tudor să-i dea un plus de credit  Stelei. Şi apoi, cinstea mai e dublată şi de frică. Unii  investesc în frică. Se fac simpatici unor finanţatori în avans, ca să nu fie desfiinţaţi brutal cînd va veni şi vremea mitei.

Cînd afirm că nu avem nici un arbitru nepătat, ci doar prinşi şi neprinşi, mă gîndesc la arestările de la Piteşti. Dacă din monitorizarea a numai trei-patru partide de ale Piteştiului a rezultat un pluton de penali, vă daţi seama ce regiment de corupţi ar încorpora DNA-ul într-un întreg campionat? Şi ce  crapi politici, ştiuci de bordel, rechini de regiune şi plevuşcă de presă ar scoate într-un an plasele penalului?! Alde Prunea, Lupescu, Mircea Sandu şi Dragomir se alintă tot repetînd zicala “Păduri fără uscături nu există”. Zicerea e valabilă doar pentru pădurile noastre, neîngrijite şi abuzate. Multe alte ţări n-o practică, întrucît în foarte multe alte ţări pădurile sînt sacre şi nu ajung la uscare. În arbitrajul nostru, proverbul trebuie întors pe dos: Pădure uscată şi moartă, fără cîteva petece de verdeaţă pe ici, colo nu există.

Ar trebui să fiu ipocrit şi să spun că nu mă bucur de răul arbitrilor. Ba uite că eu mă bucur. La cît rău ne-au făcut cei umflaţi de DNA şi cei care mai vin la rînd, puţină bucurie la necazul lor e reacţia umană firească şi care duce societatea spre mai bine.

Comentarii (10)Adaugă comentariu

Comentează