Arbitrajul corect de Ghencea

Cînd se iuţeşte jocul, străinii Stelei nu mai atacă mingea, ci picioarele adversarilor

De cînd nu mai scutură sacoşele cu premieri pe sub nasul provinciei, lui Gigi Becali nu-i mai ies din gură porumbei, ci curcani aviatici, iar din cînd […]

Cînd se iuţeşte jocul, străinii Stelei nu mai atacă mingea, ci picioarele adversarilor

De cînd nu mai scutură sacoşele cu premieri pe sub nasul provinciei, lui Gigi Becali nu-i mai ies din gură porumbei, ci curcani aviatici, iar din cînd în cînd şi cîte un elefant cu aripi. În întristarea sa potolită şi cam filozofică, de după egalul cu Vasluiul, finanţatorul cel de curînd strîns la pungă a cugetat adînc, apropo de arbitrajul lui Haţegan: “ În loc să arbitrezi corect, că eşti în Ghencea, ….bla, bla, bla şi pac, pac”.

Carevasăzică, dragă cititorule, am avut pînă acum arbitraje corecte de Ghencea, arbitraje corecte de Ştefan cel Mare, arbitraje corecte de Cluj, arbitraje corecte de Giuleşti, care-s cu totul altceva decît arbitrajele corecte de Bistriţa sau de Craiova. Iar acum, cînd un arbitru vine în Ghencea şi fluieră conform cu regulamentul arbitrajului corect de Vaslui, fotbaliştii sînt derutaţi, iar Lăcătuş, şi el, a ajuns la “limita răbdării”. Avem, prin urmare, şi un al doilea concept: limita răbdării în Ghencea.

Că lucrurile au ajuns la o limită sau, poate, la o scadenţă o dovedeşte şi revolta lui Toja: ”Pentru mine, arbitrajul din această seară a fost un dezastru”. Corect ar fi fost să spună un dezastru de dezastru, pentru că Toja însuşi e un dezastru de fotbalist. Dacă adunăm dezastrele serii în Ghencea, ne ies patru, adică Toja, Kapetanos, Dayro Moreno şi arbitrajul.

E greu să arbitrezi corect un meci în care gazdele practică un atac la om disperat şi primitiv. Jucătorii ieftini care i-au mai rămas Stelei se rup de prea mult avînt şi de prea puţină clasă. Cronicarii Gazetei i-au dat nota 5 lui Haţegan nu pentru că n-a arbitrat corect, ca-n Ghencea, ci fiindcă n-a arbitrat corect, ca-n Europa. Kapetanos e un malac, din categoria N’ Jock, care fuge cu fundu-nainte şi rezolvă cu trînta tot ce viteziştii rezolvă cu driblingul. Şi Dayro e un ins special. Te obligă la întrebări de filozof clasic bulgar, cum ar fi: Dacă e atît de bun, de ce nu e bun ? Dayro Moreno e ţinut de mare jucător doar de Gigi, pentru că altfel ar trebui să recunoască un fapt priceput de toată lumea: străinii Stelei sînt toţi nişte păcăleli. Felul de a fi, fanfaron şi hotărît să aibă întotdeauna ultimul cuvînt, îi e fatal micului mare om de la Steaua: i-a fost speculată de toţi, pînă şi de Iancu de Timişoara, această nevoie de a avea în permanenţă dreptate şi i s-au cumpărat jucători buni cîte zece minute pe sezon. Adică exact cît îi trebuie lui Gigi Becali ca să se dea unic cu ce vede el, acolo unde nu e mai nimic de văzut. E genul de văzut corect, dar corect de Ghencea.