Afacerea PORTOFELUL

În fotbalul mic şi mijlociu, cine cere chitanţă la ciubuc o primeşte, dar numai odată

   Ce am înţeles eu din arbitrajul românesc e că înăuntrul sistemului nu există arbitri sută la sută cinstiţi, ci doar arbitri care ori n-au […]

În fotbalul mic şi mijlociu, cine cere chitanţă la ciubuc o primeşte, dar numai odată

   Ce am înţeles eu din arbitrajul românesc e că înăuntrul sistemului nu există arbitri sută la sută cinstiţi, ci doar arbitri care ori n-au avut ocazia să afle dacă-s coruptibili, ori preţul corupţiei a fost prea mic. Corupţia în arbitraj nu impune un mercurial mare decît prin excepţie. Presupune însă tenacitate şi o minte tot timpul deschisă la un profit. În fotbal, unii dau tunuri, dar în arbitraj e bun şi ciubucul. Între portabajul cu  crapi şi găini, din ligile inferioare, şi teşchereaua cu euroi din derbiurile cu pariu de Liga Campionilor diferenţa e la miros. Peştele e cel care miroase.

   Meschinele inginerii financiare ale onorabililor Gheorghe Constantin şi Dan Petrescu, în cantonamentele turceşti ale arbitrilor din anii trecuţi, precum şi tentativa „în formă continuată” din acest an, cum ar fi definit incidentul într-un dosar penal, sunt un exemplu de ingeniozitate geografică. Ce-i departe de patrie, nu se pune!
    În definitiv, ce li se poate reproşa celor doi oficiali ai fluierului mioritic? În comparaţie cu Cazul Valiza, Afacerea Portofelul e ceea ce-i marea corupţie vizavi de  ciubucul de fiecare zi. Toată şmecheria, în acest gen de mînjeli, e ca reclamaţiile să cadă în ridicol. În fotbal, nimeni nu se revoltă dacă e vămuit de intermediarii şefilor mari, adică de şefuleţi, cu cîteva sute de euro. În fotbal, nimeni nu cere chitanţă pentru un cantonament de cîteva zile. Nu se cere chitanţă nici pentru o valiză cu 1,7 milioane de dolari. Atunci, cum…mea – vorba domnului Piţurcă din înregistrări – îndrăzneşti, tu, un pîrlit de gazetar român, care n-ai văzut în viaţa ta cum arată o valiză cu bani, să invoci prezumţia de hoţie? Hoţiile se fac pe ascuns, ori aici e vorba de un impozit tradiţional. Cum bine spunea un instalator, pe care l-am prins la plecare că s-a încălţat cu pantofii mei de la uşă: Aşa-i la particulari, şefu’, furăm unii de la alţii şi trăim toţi bine!

   Răspunsul pe care şeful arbitrajului nostru, incoruptibilul Gheorghe Constantin, i l-a dat reporterului, cînd acesta a adus în discuţie absenţa unor hîrtii fiscale legale, spune totul despre cum înţeleg angajaţii FRF-ului relaţiile cu legea. ” N-au primit chitanţe pentru că n-au cerut. Cine a cerut chitanţă – declară mai degrabă ritos, decît oficial starostele arbitrilor – probabil că i s-a dat „.

    Ce-i de priceput de aici? Un lucru pe care pînă şi cel mai prost arbitru e obligatoriu să-l ştie: Cine vrea acte, le primeşte. Dar numai o dată. A doua oară nici nu le mai cere şi nici nu le mai primeşte, fiindcă nu mai e arbitru! Restul, o ştim cu toţii, e tăcere.