Nici vicioşi, nici trădători. Doar fotbalişti

Cine, de la Dinamo, mai are şi alte argumente, decît banii?

Fotbaliştii sînt doar prin excepţie nişte minţi luminate. Nimeni nu discută condiţia mentală a fotbalistului. Ar însemna să amorseze un subiect social îngrijorător, care nu prea are soluţie. E […]

Cine, de la Dinamo, mai are şi alte argumente, decît banii?

Fotbaliştii sînt doar prin excepţie nişte minţi luminate. Nimeni nu discută condiţia mentală a fotbalistului. Ar însemna să amorseze un subiect social îngrijorător, care nu prea are soluţie. E mai bine pentru toată lumea ca fotbaliştii să fie foarte inteligenţi doar în arenă. Şi în alte confruntări atletice se cîştigă banii cu găleata, dar în box, în luptele din categoria „sporturi extreme” şi în fotbal relaţia cu cîştigul e la jumătatea distanţei dintre sclavie şi şantaj..

Tot ce declară de ani buni încoace fotbaliştii români, la promovările în echipe mai mari, la transferuri, înainte de meciuri, după meciuri, în situaţii conflictuale şi, în general, cînd sînt solicitaţi să deschidă gura, sînt vorbe goale şi proaste, niciodată filtrate prin gîndirea proprie. Spun şi ei ce au auzit că zic alţii şi ce le impun şefii să spună. Repetă, ca nişte papagali, frazele calpe ale unor patroni, nu cu mult mai deştepţi. Poate mai deştepţi în afacerile cu betoane, vinuri şi butelii, dar în rest indivizi limitaţi şi trufaşi, convinşi că trabucul, ochelarii negri şi maşina scumpă îi fac mai marii ţării şi lorzi cu dispensă de studii.

Pulhac, Torje, Ropotan şi Lucian Goian au devenit un caz naţional datorită primitivismului pedagogic al şefilor lor. Clubul a ratat prilejul de a-i trezi, nu din beţia cu vin, ci din otrava mult mai rea a ideii că, uite, au ajuns cineva fără şcoală, fără cei şapte ani de acasă, ignorînd legile, fiscul şi urbanitatea. Era ocazia perfectă ca nucleul de infantili să fie întors spre cauze mai bune, printr-o discuţie relaxată, dar conţinînd un angajament moral mai sigur decît unul de contract. Patronii însă au dat cu bîta, fiindcă alt instrument psihologic n-au ţinut niciodată în mînă.

Ce-i de aşteptat în relaţia dintre nişte tineri care se exprimă numai cu crampoanele şi nişte finanţatori care se exprimă numai cu forţa? Scîntei, resentimente, umoare rea. Cine e persoana de la Dinamo care mai are şi alte argumente decît banul? Ce altceva ştiu să aibă din banii lor, mulţi şi mai degrabă nemunciţi, alde Pulhac, Torje, Ropotan şi Lucian Goian decît ce au văzut că au toţi fotbaliştii: curve, beţii, maşini de neamuri proaste şi celulare cu diamante? La banii pe care-i cîştigă de la douăzeci de ani un fotbalist de prima ligă, acesta n-are nici o şansă de a scăpa cu mintea întreagă la treizeci. Scapă doar cei care au veghea unui tată sau prietenia unui antrenor lucid, fără acrelile tîrzii ale meseriei.

Ar trebui făcută statistica ratării din fotbalul românesc, ca să vedem că şi aici suntem fruntaşi, nu numai la cel mai mic consum de săpun pe cap de locuitor.