Invers! Complet invers!

Înapoi, la adevăr: meritele învingătorilor fac interesul turului, nu erorile învinşilor

Lucrurile stau în felul următor: FC Braşov a umilit-o pe Dinamo, Universitatea Craiova a ţinut-o la respect pe Steaua, Vasluiul i-a mîncat  Rapidului punctele care ar fi amînat mazilirea […]

Înapoi, la adevăr: meritele învingătorilor fac interesul turului, nu erorile învinşilor

Lucrurile stau în felul următor: FC Braşov a umilit-o pe Dinamo, Universitatea Craiova a ţinut-o la respect pe Steaua, Vasluiul i-a mîncat  Rapidului punctele care ar fi amînat mazilirea lui Peseiro şi ar mai fi îndulcit falimentul, iar Pandurii a coborît CFR-ul din Cluj în zona cu trenuri personale şi mărfare a clasamentului.

Cu toate acestea, comentariile la etapă şi la noua configuraţie a clasamentului încep tradiţional cu drama învinşilor, nu cum s-ar cuveni cu meritele învingătorilor. Ca şi cum la Dinamo, la Rapid, la Steaua şi la CFR Cluj chiar şi dezastrul e o chestiune de blazon, înfrîngerile avînd un înţeles mai complet decît victoriile adversarilor. Ca şi cum noutatea, în acest frămîntat tur de campionat, nu ar fi ascensiunea unor formaţii cu o politică a loturilor extrem de coerentă, ci trufia şi prostia de multe milioane de euro la achiziţii şi salarii a granzilor. Nicicînd nişte mediocri şi nişte rataţi n-au fost plătiţi mai bine decît acum cînd echipele lor merg rău. Cu banii risipiţi de Steaua pe o jumătate de lot cumpărat din prostie şi la cacealma ar putea fi finanţate şi salvate pentru fotbal echipele care au bătut-o şi au scos-o din cărţile cîştigătoare pe Steaua.

Un alt viciu de abordare a situaţiei e la dialogul jurnalistului de sport cu învingătorii. Dacă îmi permit să observ cum batem noi, presa, pasul pe loc, cînd realitatea ne dă peste cap obişnuinţele, e pentru că m-am simţit tentat eu însumi să scriu acest articol pornind de la eşecul în linie a celor patru. L-am început, ca toată lumea, insistînd asupra slăbiciunilor învinşilor, deşi eşecul lor pe linie face deosebirea dintre regulă şi excepţie. M-am lăsat furat de frustrarea gălăgioasă a unor Rednic, Borcea,Turcu şi Argăseală, cînd ar fi fost mai normal să iau aminte la bunul simţ manifest în toate  declaraţiile lui Viorel Moldovan, Răzvan Lucescu, Dan Petrescu şi Sorin Cîrţu. La acesta din urmă, cu un plus de prudenţă la plusul de temperament, nu la conţinut.

Învinşii ţipă şi fac spectacol mediatic balcanic, în vreme ce învingătorii se poartă europeneşte. Învinşii, deşi joacă mai prost ca niciodată, acuză arbitrajele, deşi acestea au un singur cusur: sînt corecte chiar şi abundînd în greşeli. Sînt proaste, dar nu părtinitoare. N-au clasă, dar nici un cîştigător dinainte ştiut. De cînd arbitrii au luat frica eşalonului de asalt – Urziceni, Timişoara, Craiova, Vaslui, Piteşti şi Braşov – campionatul e foarte strîns. Arbitrajul a devenit un gen de rău spre bine.

Recapitulînd evenimentele etapei, nu ne rămîne decît să privim lucrurile şi din perspectiva învingătorilor. Învinşii, ne învaţă istoria, n-au niciodată dreptate.