Taher – studiu de caz

La Rapid, trage fiecare de partea lui, pînă ce nu mai rămîne nimic de distrus

Rapidul e, în toate privinţele, parodia plină de ifose bucureştene a CFR-ului din Cluj. E tot ceva cu calea ferată şi cu o melancolie istorică, […]

La Rapid, trage fiecare de partea lui, pînă ce nu mai rămîne nimic de distrus

Rapidul e, în toate privinţele, parodia plină de ifose bucureştene a CFR-ului din Cluj. E tot ceva cu calea ferată şi cu o melancolie istorică, numai că la Cluj se construieşte, la Rapid se maimuţăreşte. E ca şi cum generoasa ecuaţie umană de la Cluj am regăsi-o în Giuleşti nu în teren, ci la bîlci, în pavilionul cu oglinzi care deformează şi stîrnesc rîsul. Rîsul, dar şi plînsul, mila, dar şi sila. E tare ciudat cum o formaţie pe cale de a se fi aşezat în sfîrşit într-o formulă, în campionatul nostru plin de veleitari agresivi şi mîrlani peste poate, a fost stricată peste noapte şi încă rău de tot. Aş cuteza să spun chiar definitiv.  Banii lui Taher, mulţi şi suficient de spălaţi, ca să semene a bani munciţi, au distrus, în numai cîteva luni, tot ce a clădit zgîrcenia cu chip boieresc a lui Copos, în cîţiva ani.

   Legenda lui Taher îl arăta ca pe un rechin arab, care, cînd e vorba de profit, n-are mamă, n-are tată. Şi iată-l pe iordanianul cu pedigri de învingător în revoluţia securităţii prostit nu numai de regizorul financiar George Copos, ci şi de maşiniştii din spatele cortinei, Zotta şi Sichitiu. Pînă la urmă, se vădeşte că toţi aceşti subiecţi de presă arabi, cu faimă de mari trăgători de sfori şi de frînghii, nu-s decît nişte paravane. Taher, cu marea, cu binevoitoarea lui nepricepere într-ale fotbalului autohton, pare pionul împins la sacrificiu, ca să amîne un timp şahul şi matul la regele Copos.

  Dacă am cunoaşte dedesubturile transferurilor din acest an de la Rapid, am avea şansa unui studiu de caz unic. Cazul echipei parazitate pînă la os de angajaţii ei, nefotbalişti şi fotbalişti, la grămadă. Trage fiecare pe partea lui, pînă ce se alege praful de echipa Rapid. De fapt, n-are rost să mai vorbim de o echipă Rapid, cînd nici George Copos, nici tribunele, nici ziariştii de sport, nimeni nu poate să spună dintr-o suflare care-i unsprezecele de referinţă. Pînă a veni Taher, cu milioanele lui de muls la repezeală, Rapidul reuşise să lege un unsprezece care garanta şaptezeci – optzeci la sută victoria. În momentul de faţă, relaţiile între indivizi, la Rapid, nu mai permit nici un liant, nici un stimul. Românii din lot au fost jigniţi de moarte şi tot ce mai vor e să-şi vadă banii pe contract, iar străinii – năuci au venit, năuci or să plece. Banii proşti ai lui Taher au luat o echipă de locurile 3 – 4 şi au făcut-o de locurile 6 – 14.