Senzaţional de neinteresesant!

În Turcia, la Bursa, un club al fanilor Bursaspor, e şi o şcoală a tribunei fără golani

Aflîndu-mă la Bursa, un oraş de două milioane şi jumătate de locuitori, despre care tot ce ştiam e că echipa lui Giani Kiriţă, […]

În Turcia, la Bursa, un club al fanilor Bursaspor, e şi o şcoală a tribunei fără golani

Aflîndu-mă la Bursa, un oraş de două milioane şi jumătate de locuitori, despre care tot ce ştiam e că echipa lui Giani Kiriţă, Bursaspor, luptă pe la mijlocul clasamentului în campionatul Turciei, am ajuns şi la clubul fanilor. Şi nu într-o zi oarecare, ci înaintea unui meci amical, dar de mare orgoliu în ambele tabere, cu Galatasaray.

Culoarea verde, a muntelui Uludag, la poalele căruia e aşezată urbea, apare în numele unor importante instituţii muzeal-turistice şi în emblemele locului. Logic, tradiţionalul fular de fan e verde. La întrunire, mai bine zis la lecţia săptămînală de spirit civic şi de igienă a prezenţei la stadion am fost conduşi, eu şi micul grup de români, din care făceam parte, chiar de primarul sectorului, domnul Ozgen Keskin, un foarte cunoscut romancier, poet şi om de teatru.

Să ne imaginăm că primarul sectorului 5 care este din Bucureşti ar fi un foarte cunoscut scriitor şi om de cultură, cu mai multe cărţi traduse în cîteva limbi, şi că la iniţiativa sa clubul unor fani a devenit un fel de şcoală serală, unde se învaţă regulamentul sacru al spectatorului model. Să ne imginăm, de asemenea, că asta s-ar întîmpla şi cu ultraşii lui Dinamo, cu nucleul dur al tribunelor de la Rapid şi de la Steaua şi, în general cu oricare grupare de fani de la noi. 

Intr-un climat social confuz şi într-un campionat marcat de corupţie, cum e al nostru, tot ce e normal la alţii apare ca senzaţional. Dar un gen de senzaţional de la periferia interesului public. Să încerce numai un om de bine, manierat şi cu un limbaj decent să-i propună  unui finanţator înfiinţarea unei clase de bunăpurtare la meci, că devine imediat bătaia de joc a tuturor.

Primarul scriitor mi-a spus că dinadins a deschis clubul fanilor într-un centru cultural foarte activ, ca să se înveţe şi tinerii cooptaţi aici cu traiul bun, cu o anume disciplină a locului unde au loc întîlnirile lor. Sincer vorbind – mai ale că ora era tîrzie – am avut senzaţia că visez. Clădirea – o baie turcească restaurată şi transformată în casă de cultură – aducea în multe privinţe cu o aripă mai nouă a Cotrocenilor. L-am întrebat pe primar dacă nu s-a exagerat cu bunăstarea, iar domnia sa mi-a răspuns că îndeobşte în aceste grupări temperamentale se adună copii şi tineri din medii sărace şi că el se simte dator să le dea o orientare bună, să nu-i lase în voia străzii şi a găştilor de cartier.

Asta a fost tot. Dacă totuşi am scris acest articol senzaţional de banal e pentru că, la rîndul meu, m-am simţit dator primarului de sector din Bursa.