Spovedanie din fundul Asiei

Scrisoarea lui Luţu, zis şi pamirezul, pentru admiratorii săi din România Dragii mei fani, vă scriu eu, Luţu, mingicarul, de aici, tocmai din fundul Asiei, dintr-o ţară cu un nume lung şi tare greu de ţinut minte. Prietenii mei, iubiţii […]

Scrisoarea lui Luţu, zis şi pamirezul, pentru admiratorii săi din România
Dragii mei fani, vă scriu eu, Luţu, mingicarul, de aici, tocmai din fundul Asiei, dintr-o ţară cu un nume lung şi tare greu de ţinut minte. Prietenii mei, iubiţii mei, v-am minţit tot timpul, dînd declaraţii tîmpite, cum că transferul meu în Birkizistan, Pamucistan, Varujanistan  sau cum dracu’ s-o mai fi chemînd ţara asta, e o nouă provocare. Ce provocare?!! Vax provocare! Cine să mă mai provoace, la 8.000 de kilometri de Bucureşti? Mă duc pentru parale. Mă duc, poate că-i păcălesc şi pe ăştia.  Am şi eu o vîrstă, mi-e ruşine să mai spun prostii pentru presă. N-am 33 de ani, cum ştiţi voi, ci 39. Cum să am eu 33 de ani, cînd m-au băgat în Naţionala de juniori doi la 23 de ani şi nu mi-au mai adus la zi buletinul? Şi nici 39 nu sunt sigur că am, fiindcă înainte de fotbal am făcut atletism şi mi-au schimbat şi acolo vîrsta de vreo trei ori. Nu-i exclus să am 44 sau chiar 46.

Norocul meu e că, în Kukucistan sau cum i-o mai fi zicînd ţării ăşteia, fiindcă numele echipei e şi mai greu de pronunţat, toţi poartă barbă, iar unul ras e socotit tînăr. Despre campionat, ce să vă spun, se joacă în sistemul toamnă – primăvară, cînd nu ninge tot timpul, sau vară – iarnă, cînd nu plouă tot timpul. Se joacă mai ales  pe noroi, iar cînd bărboşii mei scapă odată sau de două ori pe an pe un teren adevărat, ca la noi în campionatele săteşti, cu glod şi cu praf, aleargă ca nebunii. De arbitrii, toată lumea e foarte mulţumită, fiindcă sunt modeşti. Ca arbitrii noştri de la judeţe. Cu un peşte mai mare şi cu o damigeană de vin îşi fac treaba. Numai că pe aici nu se consumă vin, ci lapte de cămilă dres cu aracet. Mie îmi convine, că avînd capul mic, după o beţie îl am mare şi marchez şi cu capul. Patronul, o bomboană de bărbos, are afaceri cu armament şi e om de cuvînt. In afacerile cu armament poţi şi să nu fii om de cuvînt, dar numai odată.

Mai e un campionat şi în Pamir, unde aud că se plăteşte  spor de înălţime. Am învăţat, pentru orice eventualitate, imnul Pamirului şi cîteva cuvinte – precum provocare, titlu, cupă, integrare, kalaşnikov – în pamireză şi am aranjat cu samsarul meu, care e om de treabă şi-mi ia numai 70% din contract, viitorul transfer la campioana Turumbuslai Karambaian. In Pamir trebuie să pronunţi corect numele echipei, deoarece aici se face şi trafic cu bombe.

Vă cer iertare şi pentru faptul că scrisoarea mea n-are greşeli gramaticale. N-am scris-o eu, pentru că am piciorul în ghips, mi-a scris-o consulul nostru. Al vostru definitiv, Luţu, pamirezul.