Adevărul e întotdeauna altul

Abia în minutul 49 Steaua şi Dinamo au ştiut că rezultatul final va fi numai pe bune

Titlul acestui articol e un vers al lui Marin Sorescu. Poetul ne previne să nu fim niciodată convinşi că deţinem adevărul. În delegarea […]

Abia în minutul 49 Steaua şi Dinamo au ştiut că rezultatul final va fi numai pe bune

Titlul acestui articol e un vers al lui Marin Sorescu. Poetul ne previne să nu fim niciodată convinşi că deţinem adevărul. În delegarea lui Tudor la meciul Dinamo-Steaua, s-au confruntat mai multe adevăruri, dar cel din mîna lui Mircea Sandu a fost cu mult deasupra celorlalte. Mircea Sandu i-a salvat cariera arbitrului, simţind sau poate ştiind că partida e pe bune. Mai mult, Mircea Sandu şi-a dat seama, fiindcă se pricepe al naibii de bine la psihologii, că Dinamo poate să bată Steaua. Că are o motivaţie în plus şi nu neapărat una financiară. Ce a avut Dinamo în plus, nu se obţine cu bani. E un lucru pe care Gigi Becali n-o să-l priceapă niciodată.

Lui Tudor îi trebuia un spectacol cu miză mare, ca să-şi spele păcatele din meciul Steaua – CFR Cluj. Dar un spectacol în care, arbitrînd corect optzeci şi nouă de minute, să-şi poată alege singur minutul cu greşeala. Nu trebuia să arbitreze făţiş pro Dinamo. Era suficient să nu greşească deloc pro Steaua. România fotbalistică era prea marcată de amintirea acelui arbitraj infect, ca să nu facă un capăt de ţară dintr-o eroare mare, dar unică, pro Dinamo. Altfel spus, publicul şi presa erau cumva pregătite sufleteşte pentru o compensaţie. Şi compensaţia a venit în minutul 49. A fost minutul în care Steaua a înţeles că n-are protecţia arbitrului. Pînă atunci a jucat socotind că Becali stă cu degetele pe butoane.

Pe Mircea Sandu l-a favorizat, în subtilul său scenariu întru resuscitarea lui Alexandru Tudor, declaraţia infatuată a lui Gigi Becali, cum că are încredere maximă în arbitru. Cu poliţa asta în alb, Alexandru Tudor a primit liber la o gafă de răscruce.
Simularea lui Bratu, dacă ar fi primit cartonaş roşu, declanşa nebunia. Dacă dicta eliminarea, Tudor şi-ar fi dat foc la valiză. Sandu l-a salvat pe Tudor dîndu-i în gestiune meciul în care, la fiecare greşeală, adevărul era altul. În minutul în care Steaua a înţeles că Tudor nu-i asigură protecţie, a înţeles şi Dinamo că nu-l are ca duşman. Pe asta a mizat Mircea Sandu, pe adevărul de care el, unul, era sigur.

Sigur, Alexandru Tudor n-a primit astfel dreptul la încă o mare porcărie, în virtutea statutului său de om care dacă greşeşte, n-o face intenţionat. Dar poate să intre o vreme pe orice stadion, fără să fie fluierat. Nu-i puţin. Cu eroarea din minutul 49, pomenită pe prima pagină în toată media, dar nu vehement şi nici reclamînd sancţiunile FRF, arbitrul Tudor e ca şi nou. Depinde acum numai de el ce detergent va folosi mai departe. Maurul Mircea Sandu şi-a făcut datoria.