CFR Cluj. Copacii şi pădurea

Clujul îi vrea campioni pe nişte stranieri care vor doar să cîştige mai bine ca acasă la ei

Gruparea din Cluj e o investiţie ambiţioasă, un subiect productiv de presă, o nevoie istorică de revanşă, o pată de culoare, o […]

Clujul îi vrea campioni pe nişte stranieri care vor doar să cîştige mai bine ca acasă la ei

Gruparea din Cluj e o investiţie ambiţioasă, un subiect productiv de presă, o nevoie istorică de revanşă, o pată de culoare, o replică la trufiile bucureştene, un pariu de antrenor, un proiect mediatic, e orice, dar nu o echipă. Un an întreg, din cauza copacilor n-am văzut pădurea, dar acum, cînd au început defrişările de sfîrşit de campionat vedem că pădurea e mai mult luminişuri.

La CFR Cluj au fost epuizate toate motivaţiile financiare. Din păcate, în fotbalul de avînt şi de patriotism local motivaţiile financiare nu ajung. Mai trebuie ceva, iar acest ceva n-are cum să meargă la nişte jucători care în ţările lor n-au fost crescuţi pentru lupta la titlu. Au fost crescuţi să joace bine şi să trăiască mai bine decît părinţii lor, dînd cu piciorul în minge. La Cluj li se cere un gen de angajare sufletească pe care nu l-au cunoscut şi practicat. Oricît de violenţi ar fi fanii din ţările stranierilor lui Andone, patima românească are un element deosebitor: îi face pe mulţi jucători de valoare medie să-şi depăşească mult posibilităţile.

Dacă n-ar fi biciuiţi să tragă la titlu, portughezii şi argentienienii Clujului ar evolua relaxat şi ar arăta fotbal. Aşa cum au arătat în tur, cînd jucau ce se pricepeau, fără grija adversarilor direcţi. Jucau în România la fel cum jucau la ei acasă. Cînd lucrurile s-au precipitat şi au fost biciuiţi să joace ca în România, la rupere şi cu nişte disperaţi care puteau cîştiga într-un meci cît într-un întreg campionat, au capotat.

Ar mai fi un adevăr de care n-am ţinut seamă cînd am conchis că gruparea lui Andone ar putea deveni campioană. Portughezii şi argentinienii din Cluj n-au viziunea gloriei continentale. Acasă erau plătiţi modest şi dacă au venit în România nu au făcut-o ca să forţeze o mare carieră europeană, ci doar ca să fie plătiţi mai bine. Cînd tot ce şi-a dorit un portughez din al doilea eşalon valoric e o echipă cu bani mai mulţi, nu-i poţi pretinde să fie peste noapte un Drogba sau un Messi. Dacă ne uităm mai atent în Europa, portughezii nu fac nicăieri figură de mari învingători.

Nu-i exclus ca prin nişte convulsii de final de retur CFR Cluj să termine pe primul loc. Cu jocul pe care-l oferă acum, n-au faţă de Liga Campionilor. N-au faţă nici de Cupa UEFA. Sînt ca un boxer care pare a mînca jeratec, dar după primul pumn primit drept în faţă, continuă meciul ţinîndu-se de adversar. În loc ca după eşecul din Ghencea gruparea să se fi adunat sufleteşte ca un singur om, ea s-a înmuiat şi a jucat partide din ce în ce mai proaste. Ultimul meci bun al lui Andone a fost, paradoxal, acela în care a pierdut la Steaua ca urmare a imensei porcării a excesiv de lăudatului Alexandru Tudor.