Două echipe, în rest numai fani

Avem un campionat de pro şi contra Steaua sau CFR Cluj.

Uneori, observînd situaţiile anapoda, pe care nu le mai vede nimeni, mă întreb dacă nu cumva am înnebunit. Cum pot să cred că nimeni n-a băgat de seamă că […]

Avem un campionat de pro şi contra Steaua sau CFR Cluj.

Uneori, observînd situaţiile anapoda, pe care nu le mai vede nimeni, mă întreb dacă nu cumva am înnebunit. Cum pot să cred că nimeni n-a băgat de seamă că în Liga întîi se înfruntă între ele doar două echipe – Steaua şi CFR Cluj- şi că toate celelalte, dar şi arbitrii, şi antrenorii, şi investitorii şi chiar oamenii Federaţiei au reacţii de fani. Nu de competitori, ci de simpatizanţi. Unii ţin cu Steaua, alţii cu CFR Cluj. Arbitrajele sînt aiurea tot din această cauză. Arbitrii sînt ori fani Steaua, ori CFR. Tîmpeniile lor nu-s pe bani, vin din exces de sentimente, din preaplinul inimii. Alexandru Tudor, ar fi trebuit s-o declare şi l-aş fi înţeles: Da, domnilor, eu ţin cu Steaua! Şi, vorba lui nea Gigi, care-i problema? Ce, nu-s şi eu om, n-am dreptul să iubesc?

De regulă, iubirea pentru una din cele două echipe se manifestă cotit. Vasluiul a  ţinut-o la Cluj numai în răutăcisme. Jucătorii Vasluiului n-au ambiţii personale, ei trag pentru Steaua. Arbitrul Ivan a tras pentru Vaslui, cu gîndul, mai bine zis cu inima bătînd pentru Steaua. Rapidul, ce mai încolo, încoace, i-ar da şi puncte CFR-ului, numai să nu ia Steaua campionatul. De altfel, i le-a şi dat. Medaliatul Deaconu trebuie înţeles. De supărare că Rapidul conducea Steaua, a început să primească brichete în cap. E vădit că şi brichetele zboară tot după simpatii. Tot ce mişcă-n ţara asta, rîul, ramul şi banul, mişcă ori spre Bucureşti, ori spre Ardeal.

Nu cred să mai existe încă un campionat în UE unde să se joace cu atîta ambiţie pentru alţii. Pasiunea mai nouă pentru Steaua a acţionarilor de la Dinamo se explică simplu: nemaiputînd fi campioană, Dinamo arbitrează lupta pentru titlu. Îşi face rezerve de simpatie şi adună datorii pentru la anul. Finalul campionatului e la mîna terţilor. Tot ce se întîmplă la noi, e de neimaginat la alţii. Jucătorii unor cluburi cu frustrări de tot felul sînt mai slobozi la gură decît purtătorii de cuvînt din politică. De fapt, şi campionatul pare în campanie electorală. Mijloacele seamă izbitor cu cele din politică. Partidele dau la gioale, iar echipele de la locul trei în jos dau la ficaţi. Avem un campionat de pro şi contra Steaua sau CFR Cluj.

Sînt eu nebun ori chiar aşa stau lucrurile? Să avem doar un singur lord englez şi acela la Urziceni?  Nu mai mai nasc în sportul cu mingea independenţi, ci numai feudali şi slugi? Ne îndreptăm spre Europa cu fundul înainte şi cu privirea tînjind la Evul Mediu? Se poate oare şi mai jos?

Răspunsul e la îndemîna fiecăruia. Se poate, dar nu mult mai jos.