Tudor Octavian

Finețea observației și meșteșugul își dau mâna în texte care pot fi citite și la berărie, și la biblioteca Academiei

Biografie completă Toate articolele
Cele mai noi articole de Tudor Octavian
Un articol care nu merge cu sarmale și cârnați

Un fost coleg de la filologie, devenit cercetător lingvist, a alcătuit, în paralel cu sarcinile de serviciu și, s-ar putea spune, în pofida acestora, două tomuri masive, coborând în istorie și apoi urcând “la zi”, cu cele două definiri ale […]

...

Mai bine pe tușă, decât în spital

Dacă arbitrii ar sancționa toate faulturile golănești – din spate, la glezne, la fibră și prăvălirile pe adversar – prin care cei mai mulți dintre jucătorii cu o tehnică precară și cu o genă de maidan a răzbunării, la jumătatea […]

...

Eu, noi și regalitatea

Pentru mine, cel crescut cu o istorie mincinoasă și îmbătrânind în diversiune, toate informațiile privind regalitatea și rolul ei în devenirea modernă a României, au renăscut cu un plus de sens, într-un imens vid afectiv, odată cu reîntoarcerea acasă a […]

...

O corvoadă și o pagubă-n ciuperci: Cupa României

Cu excepția lui Miriuță, condamnat să bată măcar în Cupă, până ce va ști dacă mai rămâne la Dinamo, și a unor echipe din Liga a 2-a, dar și acestea cu niște motivații în afara gloriei sportive, Cupa României la […]

...

Fotbalul cu epoleți de generali și colonei

Că, probabil, așa stau lucrurile în toată lumea. Și că nu e deloc bine să ai păreri foarte apăsate despre generalii și coloneii deveniți subiecții unor scandaluri bugetare, fiindcă orice ar face și ar drege aceștia, e pentru apărarea patriei, […]

...

De ce iubim snookerul?

Dacă aş fi întrebat de ce iubesc fotbalul, aş răspunde că de prost. Mai am nişte răspunsuri, dar nici unul de care să fiu mîndru. E o formă de masochism. Să iubeşti ceva care te chinuie, care te ţine într-un […]

marți, 19 februarie 2008, 7:34

Dacă aş fi întrebat de ce iubesc fotbalul, aş răspunde că de prost. Mai am nişte răspunsuri, dar nici unul de care să fiu mîndru. E o formă de masochism. Să iubeşti ceva care te chinuie, care te ţine într-un regim de stres zile de-a rîndul şi uneori sezoane întregi. Dacă însă aş fi întrebat de ce iubim snookerul ori, mai bine zis, de ce ar trebui să iubim snookerul, aş şti ce răspuns să dau.

Dragostea mea pentru snooker s-ar putea să aibă un temei istoric. În cîrciuma de cartier, pe care o ţineau bunicii din partea tatei, exista şi un biliard. Un biliard, într-o locantă de mahala, în anii de război de atunci, pare un lucru de mirare! Dar nu mai e deloc de mirare dacă citim statisticile vremii şi descoperim că orice restaurant sau bodegă din Brăila, care-şi respecta numele, avea şi biliard.

O legendă discretă a familiei spune că, imediat după naştere, am fost înfăşat pe biliard. O alta, că aveam obiceiul să mă bag sub biliard şi să nu-mi pese de gălăgia de deasupra mea. Mai tîrziu, reporter la revista Viaţa studenţească fiind, mi-am construit un biliard mai mic, “de bloc”, la care îmi invitam colegii şi jucam pînă se scandalizau vecinii, din cauza zgomotelor ciudate ce răzbeau prin pereţii de beton ai apartamentului. Bilele mi le procurasem din URSS, pînza verde din RDG şi tacurile din Ungaria prietenă. Doar lemnul şi banda de cauciuc de pe margine, recuperată de la o uşă de Dacia, erau româneşti. O dovadă că biliardul, dacă n-ar exista, ar fi inventat şi reinventat, că nu e nici joc şi nici sport. E o nevoie profund internaţională a minţii, rezolvată printr-o maşinărie simplă, dar cu multă geometrie şi fizică în ea.

Snookerul trebuie iubit, iar cel de competiţie în mod special, pentru că tot ce ţine de snooker ţine şi de un maximum de civilizaţie a sportului. Arbitrii nu fură, deoarece n-au cum, publicul se bucură de spectacol, ca la teatru, lumea nu se încaieră, poliţiştii şi jandarmi n-au ce căuta în sală, cît despre jocul propriu-zis, seamănă mai mult cu un ceremonial de lorzi, decît cu o luptă. Şi ce luptă! Numai că nu urlă nimeni, jucătorii nu se înjură şi nu-şi dau coate în gură şi meciurile nu se vînd, întrucît nu se găsesc cumpărători. Cine să vîndă şi să cumpere descompuneri de forţe pline de măiestrie?

Cel mai important fapt în snooker e că aici n-ar avea loc nici unul din marii fotbalului. E vorba de o incompatibilitate la maniere şi la dialog. Cine iubeşte snokerul, îşi lasă la garderobă toate proastele deprinderi pe care le dă fotbalul. Nu că snookerul ţi-ar impune: ori eu, ori fotbalul! Dar începi să-ţi impui să fii un altfel de spectator de fotbal. Unul civilizat. Civilizaţia snookerului contaminează.

Comentarii (34)Adaugă comentariu

Comentează