Gîndirea pozitivă şi lauda de sine

Fotbalul s-a contaminat de la politicieni de vorbăria electorală. Dacă n-am şti că vine un retur de foc, am putea crede că locurile în clasament urmează să fie stabilite prin vot universal. M-am gîndit chiar să compar CFR-ul clujean cu […]

Fotbalul s-a contaminat de la politicieni de vorbăria electorală. Dacă n-am şti că vine un retur de foc, am putea crede că locurile în clasament urmează să fie stabilite prin vot universal. M-am gîndit chiar să compar CFR-ul clujean cu minoritarii liberali de la guvernare, pe Dinamo cu PSD-ul, pe Steaua cu un PRM în zilele de glorie ale acestuia şi pe Rapid cu o Opoziţie care se bazează prea mult pe simpatia alegătorilor. Ca să nu fiu bănuit de agent, le cititorilor plăcerea de a compara şi de a stabili ei asemănări şi deosebiri.

Spre deosebire de oamenii politici, oamenii fotbalului n-au controlul vorbelor lor. Politicienii ştiu că presa scrisă şi televiziunea se pricep să facă din ţînţar, armăsar şi sunt atenţi la ce le iese din gură. Oamenii fotbalului, pe lîngă că au o gramatică de vacanţă şi un vocabular, hai să-i zicem profesional, ca să nu-l numim de-a dreptul sărac, se reped cu zisul.

În vara anului trecut, cînd Dinamo bătea în meciurile de pregătire, ca Steaua azi, Claudiu Niculescu a rostit o enormitate. A spus că adversarii lui Dinamo sînt îngroziţi la ideea unor întîlniri directe. C-a rostit gogomănia în glumă sau c-a vrut să spună altceva şi n-a nimerit cuvîntul, e totuna. Fapt e că, în numai cîteva săptămâni, fudulia lui Niculescu a funcţionat ca un bumerang şi toată lumea a acuzat excesul de optimism al tandemului Borcea-Turcu.

Finanţatorii noştri maimuţăresc pozitivismul american. Gîndirea pozitivă e sută la sută laudă de sine. Oamenii cu bani din fotbal pot cumpăra orice, dar vorbirea deşteaptă se învaţă. Cele mai mari deservicii i le face Stelei patronul. E cel mai mare colecţionar de vrăjmăşii din fotbalul autohton. Gigi Becali confundă ironia cu jignirea. Numărul celor care n-au fost încă insultaţi sau stîrniţi la duşmănie definitivă de Gigi Becali e atît de mic, că ar trebui reţinut pentru o istorie a măririi şi decăderii persoanei. Umorul lui Copos e crispat şi de regulă inoportun. Domnul Copos e acid cu cine nu trebuie şi, datorită condiţiei sale de finanţist cu probleme fiscale, tolerant cu cine nu merită. Clujenii au intrat şi ei în pălăvrăgeala pre-electorală. Fiind ardeleni, replica lor nu-i chiar de şanţ, dar după cum merg lucrurile în Parlamentul fotbalului nostru se dreg repede şi recurg la un dialog din ce în ce mai buruienos. De declaraţiile emanînd din curtea lui Dinamo, nu mai vorbim. Ce efect au ele în clasament, nu se ştie, dar ce efect au la fanii cu vocaţia bîtei şi a golăniei de grup ştim. Cele mai multe din ieşirile belicoase ale patronilor dinamovişti pot servi drept sloganuri la înfruntările dintre galerii.

Ce nu pare să realizeze niciunul din palavragii de serviciu ai campionatului e că memoria colectivă e activă. Iar ce nu pare să înţeleagă nici politicianul Dumitru Dragomir e că are, în sfîrşit ocazia, să mai piardă din prietenia patronilor şi să-şi asigure, prin cîteva măsuri radicale, prietenia unui public de fotbal alungat sistematic din tribune chiar de către cei care ar avea nevoie de el.