La magazinul de fotbalişti

A trecut abia luată în seamă ştirea că Brazilia a exportat, în 2007, o cantitate record de fotbalişti: 1.086. Asta însemnînd 17 miliarde de dolari şi 4,6% din produsul intern brut al ţării. Faptul că fotbalul mondial e plin de […]

A trecut abia luată în seamă ştirea că Brazilia a exportat, în 2007, o cantitate record de fotbalişti: 1.086. Asta însemnînd 17 miliarde de dolari şi 4,6% din produsul intern brut al ţării. Faptul că fotbalul mondial e plin de brazilieni, nu mai e o noutate. Ştirea, în sine, n-are cum să ne mai sesizeze. Fiind vorba de fotbal, ignorăm faptul – esenţial!- că termenii ei sînt mai aproape de limbajul finanţelor, decît al sportului. Export, cantitate, ţară, produs intern brut, miliarde de dolari. Dacă în loc de fotbalişti apărea cuvîntul cafea, citeam ştirea fără să tresărim. Fotbalişti sau cafea, trăim un timp cînd totul e de vînzare.

La noi, nu România exportă jucătorii, ci neamul Becali şi Dinamo. Şi nu cantităţi, ci cu bucata. Cît despre relaţia afacerii cu produsul intern brut, de ea se ocupă acum DNA-ul, nu agenţiile internaţionale de ştiri. Cum se vînd jucătorii unul cîte unul ştie toată lumea. Cum se vînd ei cu miile, va trebui de acum înainte să ne imaginăm. Să ne închipuim că am plecat la cumpărături la Rio de Janeiro şi, între o Academie de samba şi un Minister al Carnavalului, descoperim un mic, dar cochet magazin, unul din sutele de magazine ale unei reţele naţionale, care vinde zilnic, conform afişelor din geam, “Înaintaşi şi mijlocaşi proaspeţi” şi chiar “Echipe complete cu paşapoarte de comunitari europeni”. Trecătorii sînt îmbiaţi cu tot felul de sloganuri comerciale precum “Cumperi unul, al doilea e gratis”, “ Reşapăm picioare în 24 de ore”, “Zilnic un bogat sortiment de mingicari la jumătate de preţ”, “ N-aduce anu’ ce-aduce brazilianu’ ”.

Situaţia ar fi să pară hazoasă, dacă n-ar trimite la o realitate şi mai complexă, decît pare la prima vedere. Aşa spun politicienii, cînd nu mai înţeleg cum e realitatea, că e complexă. Dacă Brazilia produce mari cantităţi de fotbalişti, Etiopia alergători, Serbia tenismeni şi SUA olimpici dopaţi, logic e ca să apară nu reţele de mici magazine. Să apară lanţuri de Mall-uri cu marfă umană, cu raioane de atleţi, baschetbalişti, înotători, cu birouri pentru tranzactat naţionalitatea, cu livrări la domiciliu şi toate alea.

România nu mai înseamnă nimic în sportul mare, adică în sportul pe bani, fiindcă mai are încă o structură ministerială interesînd ceva ce nu mai există: sportul amator. E o prostie să credem că maidanul va naşte generaţii de performeri, cînd nici măcar maidane nu mai avem. Performerii se cresc de mici cu antrenorii pe margine, la fel cum se cresc pianiştii cu profesori, de la vîrsta de cinci ani. În Brazilia, toată lumea se distrează dînd în minge pe plajă, dar numărul stadioanelor îl întrece cu mult pe acela al plajelor. Brazilia nu mai exportă fotbalişti formaţi la noroc, pe tăpşane, ci în şcoli de fotbal.

Ştirea la care ne-am referit e incompletă. Am fi înţeles mai bine ce vrea să spună, dacă ar fi amintit şi de sistemul de formare al celor 1.086 de exportaţi. Altfel am putea să rămînem cu ideea greşită că Braziliei îi pică 17 miliarde de dolari din cer şi că mîine banii ăştia ar putea să ne pice, prin hazard, nouă.