Tudor Octavian

Finețea observației și meșteșugul își dau mâna în texte care pot fi citite și la berărie, și la biblioteca Academiei

Biografie completă Toate articolele
Cele mai noi articole de Tudor Octavian
Un articol care nu merge cu sarmale și cârnați

Un fost coleg de la filologie, devenit cercetător lingvist, a alcătuit, în paralel cu sarcinile de serviciu și, s-ar putea spune, în pofida acestora, două tomuri masive, coborând în istorie și apoi urcând “la zi”, cu cele două definiri ale […]

...

Mai bine pe tușă, decât în spital

Dacă arbitrii ar sancționa toate faulturile golănești – din spate, la glezne, la fibră și prăvălirile pe adversar – prin care cei mai mulți dintre jucătorii cu o tehnică precară și cu o genă de maidan a răzbunării, la jumătatea […]

...

Eu, noi și regalitatea

Pentru mine, cel crescut cu o istorie mincinoasă și îmbătrânind în diversiune, toate informațiile privind regalitatea și rolul ei în devenirea modernă a României, au renăscut cu un plus de sens, într-un imens vid afectiv, odată cu reîntoarcerea acasă a […]

...

O corvoadă și o pagubă-n ciuperci: Cupa României

Cu excepția lui Miriuță, condamnat să bată măcar în Cupă, până ce va ști dacă mai rămâne la Dinamo, și a unor echipe din Liga a 2-a, dar și acestea cu niște motivații în afara gloriei sportive, Cupa României la […]

...

Fotbalul cu epoleți de generali și colonei

Că, probabil, așa stau lucrurile în toată lumea. Și că nu e deloc bine să ai păreri foarte apăsate despre generalii și coloneii deveniți subiecții unor scandaluri bugetare, fiindcă orice ar face și ar drege aceștia, e pentru apărarea patriei, […]

...

Dar onoarea?

Trebuia să învingem la Sofia, oricît de mult ne-ar fi costat victoria. În toate comentariile la meciul cu bulgarii, motivele pentru care l-am pierdut au părut mai pline de substanţă, decît motivele pentru care trebuia neapărat să învingem. Iar cînd […]

marți, 20 noiembrie 2007, 4:00

Trebuia să învingem la Sofia, oricît de mult ne-ar fi costat victoria. În toate comentariile la meciul cu bulgarii, motivele pentru care l-am pierdut au părut mai pline de substanţă, decît motivele pentru care trebuia neapărat să învingem. Iar cînd au fost pomenite şi motivele pentru care trebuia musai să cîştigăm, chestiunea onoarei s-a pus discret, de cîţiva confraţi doar, care au îndrăznit să scrie şi-n alte dăţi despre onoare şi onorabilitate în sport. Aş cuteza să spun, doar de cîţiva confraţi care mai stăpînesc înţelesul cuvîntului onoare.

Cînd eram copii, obişnuiam să spunem că răzbunarea e arma prostului. Victor Piţurcă a avut inspiraţia să afirme că nu mergem la Sofia la răzbunare. E adevărat, în fotbal ideea de răzbunare nu onorează pe nimeni. E arma celui care nu vede şi alte motive de a trata un meci, fără miza punctelor, ca pe unul decisiv.

Într-un fel, partida fără obsesia punctelor de la Sofia a avut totuşi un caracter decisiv. Decisiv pentru definiţia unor caractere de învingători. Decisiv pentru a trece pragul de la psihologia ciubucarului la aceea a învingătorului de profesie. Privind în urmă, realizăm că am cîştigat calificarea mai degrabă din frică. Am avut toate atuurile s-o cîştigăm cu glorie maximă, dar ne-am consolat cu o frică, e drept productivă, totuşi frică.

Ne place sau nu ne place, trebuie să învăţăm de la italieni şi de la englezi arta de a nu aştepta foloase de la înfrîngeri. Din eşecuri nu învaţă decît oamenii care n-au alt scop în viaţă decît succesul. O serie lungă de eşecuri, oricît de convingători par a fi rafinaţii teoreticieni autohtoni ai cîştigului prin pierdere, ne deprind cu eşecul. După ruşinea de la Sofia – fiindcă unde cauza cauzelor nu-i apărarea onoarei, atunci e scufundarea în ruşine – încă un eşec sau un semieşec cu Albania ne va părea în firea lucrurilor. La urma urmei, sîntem calificaţi. Încă o ruşine cu Albania ne va obliga să vorbim însă cu glas tare, nu timid ca acum, de o calificare fără glorie.

Noi trebuia să învingem la Sofia, oricît de mult ne-ar fi costat victoria, pentru a ne structura, pe mai mulţi ani şi pe mai multe campanii de calificare, gîndirea de învingători. Înfrîngerea de la Sofia, dimpreună cu evoluţia jalnică a Olandei în mai toate meciurile din grupă, dă un înţeles modest primei noastre victorii la olandezi. Cînd baţi o echipă care cîştigă cu Luxemburgul fără glorie şi cu onoarea pentru multă vreme afectată, nu prea e cazul să te dai mare.

Locul doi, cu echipele pe care le-am avut de înfruntat, oricît de mult ne-ar bucura calificarea, ar fi un necaz. Unul foarte urît. Ar pune cu adevărat în discuţie chestiunea onoarei, a unei reprezentări onorante la echipa naţională. Înaintea discuţiilor entuziaste despre calificare, puncte, bani şi meritele federaţiei. Fiindcă, orice s-ar spune, la Sofia fotbaliştii noştri au uitat că joacă şi pentru publicul de acasă. Publicul acela mare, care n-are posibilitatea s-o spună, dar care suferă cînd România nu înseamnă, înainte de toate, onoare. Nu mîndria de a fi român, ci onoarea de a fi român. Mîndru e orice tont, dar onoare simt numai deştepţii.

Comentarii (13)Adaugă comentariu

Comentează