A fost ghinionul lor
Să ne bucurăm. De la o vreme, au început să moară şi caprele altora. Toate formaţiile, care ne-au făcut zile fripte în cele trei campanii de calificare ratate, au capotat. Danemarca este pe locul 4 în grupă, Bulgaria şi Sovenia […]
Să ne bucurăm. De la o vreme, au început să moară şi caprele altora. Toate formaţiile, care ne-au făcut zile fripte în cele trei campanii de calificare ratate, au capotat. Danemarca este pe locul 4 în grupă, Bulgaria şi Sovenia n-au mai avut cu noi noroacele din anii trecuţi, acum găsindu-se sub noi, acolo unde de fapt le e şi locul, doar Norvegia ar mai avea o şansă în grupa cu Grecia şi Turcia. Mergînd mai departe cu discuţia norocului şi a ghinionului, putem spune că Norvegiei i-ar trebui un dram de noroc nou, fiindcă stocul de noroc pe care-l avea în 2002 şi 2003, cînd arbitrul rus Valentin Ivanov şi cel slovac Lubos Michel ne-au pus piedică în momentele cheie ale calificărilor, s-a terminat.
Nici arbitrii nu ne mai vin din ţările care aveau interes să se dea bine pe lîngă cei mari, năpăstuindu-ne. Danezii Peter Mikelsen ( anul 1996, România – Bulgaria, 0 – 1) şi Kim Nielsen (anul 2001, Slovenia – România, 2 – 1) au ieşit din cărţi, la fel ca şi ţara, care făcea jocurile pieţii în coasta Belgiei şi a Olandei.
Dacă mergem în continuare pe ideea că grecul Vassaras ne-a favorizat, greşim. Sîntem mult mai aproape de adevăr spunînd că Vassaras nu i-a favorizat pe olandezi. Nu noi am avut noroc, olandezii au avut ghinion.
E cazul să observăm că problema nu mai e la noroc, e la ghinion. De cîţiva ani buni, ghinioanele se repartizează mai democratic. Încep să moară şi caprele altora. Germania s-a calificat fără complicaţii, dar poate va avea ghinionul să fim în aceeaşi grupă la Euro, ca să-i crape rînza de ciudă lui Urs Meyer cînd îi vom pune piedică Germaniei. Şi nu s-ar mira nimeni, fiindcă i-am mai pus piedică. Nu că ne-ar fi luat frica, dar nemţii au mai pierdut din trufie. Biblia ne învaţă să nu ne bucurăm de răul altora, dar în Biblie nu scrie nicăieri că trebuie să plîngem.
Presa bulgară delirează văzînd în România un trăgător de sfori pe continent. Ar trebui să ne bucure prezumţiile de vinovăţie puse pe tapet de bulgari. Dacă vecinii noştri îşi imaginează că olandezii ne-au dat meciul, e de bine. Măcar de-ar gîndi şi alţii la fel. Ideea unei conspiraţii româno – olandeze e onorantă. Înseamnă că avem posibilitatea să-i ajutăm şi pe bulgari la o adică, aşa cum se zvoneşte că ne ajută grecii pe noi. Că doar nu sîntem nebuni să-i ajutăm pe norvegieni şi pe ruşi în defavoarea Balcanilor. Bulgarii ar trebui să înţeleagă că nu le sîntem duşmani. Doar că deocamdată nu le putem fi fraţi. Cînd îi vor rade şi ei pe olandezi, cum i-am ras noi, atunci, da, o să le dăm o mînă de ajutor.
Iar fiindcă veni vorba de Rusia, ai cărei arbitri s-au purtat cu noi de parcă ar fi fost danezi, ei bine Rusia e după Croaţia şi Anglia, în grupă, iar meciul care îi poate decide locul în fotbalul continental e cu Anglia. Interesant, nu? Chiar foarte interesant! Din cale afară de interesant!