Cum gîndesc fotbaliştii vara

de TUDOR OCTAVIAN

Oricît de dragi ne-ar fi cînd dau golurii, unii nu ştiu să vorbească decît despre bani. Vara sau iarna, fotbaliştii gîndesc la fel. Dacă e ceva, care să le diferenţieze declaraţiile, interviurile sau cugetările despre lume şi […]

de TUDOR OCTAVIAN

Oricît de dragi ne-ar fi cînd dau golurii, unii nu ştiu să vorbească decît despre bani. Vara sau iarna, fotbaliştii gîndesc la fel. Dacă e ceva, care să le diferenţieze declaraţiile, interviurile sau cugetările despre lume şi viaţă, acest ceva e întotdeauna contractul. În funcţie de suma aflată în tratative, se schimbă în bună parte şi frazele. Cuvintele încep să aibă o adiere de înţeles personal, o undă de sinceritate, un pic de adevăr. De unde şi părerea că, în fotbal, picătura de adevăr se măsoara tot cu găleata de bani. E ca şi cum în fotbal, spre deosebire de toate celelalte moşii ale societăţii civile, ideile şi sentimentele încep să aibă un contur numai de la o sută de mii de euro pe an în sus.

Dacă am strînge în volum interviurile acordate de jucătorii care se transferă, am descoperi că toate sînt la fel. În toate e vorba de fericire. Cu cît fotbaliştii se transferă mai des, cu atît sînt mai fericiţi. Se poate spune că, pe lîngă îngeri şi budişti, există în sfîrşit şi o a treia categorie de preafericiţi: fotbaliştii transferabili din România. Avem chiar şi un responsabil cu fericirea: Neţoiu. Între preatransferabilii lui Neţoiu, Vrăjitoarea e tot atît de preafericit ca Teoctist.

Unii ar putea să creadă că de vină sînt ziariştii, fiindcă pun întrebări care conţin şi răspunsurile. De fapt, ziariştii le pun fotbaliştilor întrebări care conţin şi răspunsurile deoarece, în afara terenului, cei mai mulţI dintre jucători se exprimă tot cu picioarele. Am citit absolut toate declaraţiile, reportajele şi opiniile transferabililor insistent solicitaţi de presă. Cu cît au mai mulţi bani, cu cît au maşini şi amante mai scumpe, cu atît sînt mai lemnoşi în vorbire. La fotbalişti, nici măcar supărările nu sînt aceleaşi ca la toţi oamenii. Cînd divorţează, nu sînt necăjiţi că pierd copiii, sînt doar nervoşi fiindcă trebuie să dea bani. Cînd sînt îndrăgostiţi, sentimentele şi le manifestă nu în intimitate, ci la cumpărături. N-o să aflăm niciodată ce e în capul unui fotbalist care trece cu două sute la oră peste un nefericit care traversează o şosea, deoarece în locul fotbaliştilor vorbesc samsarii, patronii şi avocaţii.

Citind, cum spuneam, pagini întregi de ziare, în care vedetele gazonului vorbesc mult despre toate, fără să spună nimic, mai bine zis nimic de ţinut minte, mi-am dat seama că greşeala e la mine. La toţi cei care aşteptăm de la nişte performeri ai stadioanelor altceva decît sînt pregătiţi aceştia să dea.

Oricît de greu îmi e s-o fac, nu pot să nu citez – apropo de sărăcia tradiţională a dialogului cu fotbaliştii – observaţia antrenoarei unei campioane olimpice la înot. Campioana, cît era ea de celebră, nu reuşea să lege două cuvinte. Ce-ai cu biata fată, m-a mustrat antrenoarea, ce treabă să fi avut ea cu lumea voastră, cînd de la zece ani nu vede, cît e ziua de lungă, decît fundul bazinului?!!