O echipă după care nu plînge nimeni

Ieşirea din scenă a hibridului FC Naţional e o victorie a adevărului. FC Naţional a fost învinsă şi de Jiul, astfel că matematic, regulamentar, faptic, istoric, logic şi, îndrăznesc să spun, pe merit se duce acolo unde îi era de […]

Ieşirea din scenă a hibridului FC Naţional e o victorie a adevărului. FC Naţional a fost învinsă şi de Jiul, astfel că matematic, regulamentar, faptic, istoric, logic şi, îndrăznesc să spun, pe merit se duce acolo unde îi era de mult timp locul. Adică în liga în care nişte tribune veşnic goale nu miră pe nimeni.

Bucureştiul rămîne cu 3 formaţii în liga întîi, lucru care, şi el, slujeşte europenizarea campionatului. E destul să ne imaginăm că Bucureştiul ar fi continuat să aibă 5 cluburi în prima ligă, ca să înţelegem ce abuz ar fi fost un campionat cu 6, tranzacţional şi sută la sută balcanic. Nici n-am mai fi avut nevoie de o competiţie naţională, deoarece conturile s-ar fi reglat la vedere în Capitală.

Faptul că Sportul şi Naţional nu mai participă cu tot felul de surprize, surprize la structura finală a clasamentului, că Gloria joacă pe chipul şi asemănarea lui Ioan Ovidiu Sabău, şi nu pe acela al marilor maeştri ai combinaţiilor, Pădureanu şi Horoba, că Bacăul nu mai face cooperativă, pentru că nu mai are cooperator, iar Ceahlăul n-are încotro şi pierde ori cîştigă puncte numai în teren a schimbat mult faţa fotbalului nostru. FC Naţional îşi ia adio de la liga mare fără să fie plînsă nici de prieteni, nici de public, nici de gazetari. La Piteşti, retrogradarea vine cu jale multă, pentru Jiul lăcrimează o Vale întreagă, dacă ar retrograda Craiova sau UTA ar fi supărare imensă în Oltenia şi Ardeal, ca să nu mai zic ce ambiţii de revanşă ar naşte la Piatra-Neamţ o retrogradare a Ceahlăului.

Ieşirea de pe prima scenă a fotbalului românesc a hibridului FC Naţional, indiferent de cît necaz sincer şi cîtă vorbă goală încap în lamentaţiile noilor sponsori, rămîne o victorie a adevărului. Cu unele corecţii, care ar inversa poate nişte poziţii în cuprinsul locurilor 7-14, clasamentul la zi îmi pare, pentru prima oară, de ani buni încoace, conform cu calitatea jocului. E un clasament care îi permite comentatorului să se refere nemijlocit la puterile reale ale echipelor, nu şi la puterile de toate naturile, inclusiv cele politice ori regionale, ale finanţatorilor şi ale aranjorilor de profesie. Dacă n-ar fi aşa, am avea iarăşi un FC Naţional care adună puncte în tur, ca să scoată la mezat în retur, înnebunind clasamentul.

În sine, echipa FC Naţional n-are nici o vină. Cîtă vreme societatea, regimul economic şi juridic, precum şi contextul competiţional îngăduie existenţa unor echipe care nu reprezintă un public, care evoluează ani de-a rîndul cu tribunele goale, un FC Naţional şi chiar un Sportul Studenţesc sînt apariţii care intrigă şi atît. Se cheamă afaceri cu fotbalişti. Numai că vine un timp cînd cercul se închide şi campionatul se însănătoşeşte, cînd Bucureştiul e obligat să-şi joace punctele doar în teren. Oricît de tare mai bombăne unii la arbitraje şi oricît de mult s-ar divaga în jurul cîtorva rezultate contra naturii, clasamentul real cam ăsta e.

De aceea vin iarăşi şi zic: Mersi, FC Naţional, pentru cele cîteva partide frumoase şi dezinteresate financiar pe care ni le-ai oferit, mersi şi celor opt spectatori fideli ai tăi, dar n-o să-ţi duc dorul, chiar dacă te vei numi Progresul. Mai ales că în liga a doua se progresează mai greu ca în liga întîi. Dovadă şi situaţia Sportului.