Imitîndu-l pe stăpîn

Ce se întîmplă, cînd patronii atotputernici nu mai pot să rezolve totul ? M-am întrebat de multe ori cum vor reacţiona Steaua şi Dinamo în situaţii de criză. Cînd sînt pe val, jucătorii par programaţi să vorbească şi să se […]

Ce se întîmplă, cînd patronii atotputernici nu mai pot să rezolve totul ? M-am întrebat de multe ori cum vor reacţiona Steaua şi Dinamo în situaţii de criză. Cînd sînt pe val, jucătorii par programaţi să vorbească şi să se dea mari, exact ca Gigi Becali şi Cristi Borcea. Recunoşti în felul lor de a fi tiparul stăpînilor. Nu e vorba de o exagerată încredere în sine, ci de contaminarea în masă de la un pozitivism gălăgios, electoral, de un americanism de prost gust practicat în exces de patroni. Jucătorii ştiu că există un cineva atotputernic, care rezolvă orice. De unde şi convingerea că locul în clasament şi titlul sînt pînă la urmă problemele patronilor. Modul în care a rezolvat conducerea Stelei titlul anul trecut la Vaslui nu avea cum să nu lase urme în psihologia jucătorilor.

Gigi Becali şi Mihai Stoica par să descopere acum că i-au plătit ca pe nişte veritabile rezerve de campioni pe cîţiva fotbalişti cu puteri doar pentru locurile 4- 8. În confruntările internaţionale, unde nu e influentă, Dinamo descoperă, de asemenea, că eşalonul doi pare a semăna cu eşalonul unu numai cînd au adversari de rangul trei.Steaua, deşi e vădit că n-are soluţii în interior, abia după meciul cu Farul a început să reacţioneze rezonabil, fără reacţii de exceptat, fără a-i arăta cu degetul pe arbitri şi adversari şi, mai ales, renunţînd la ameninţări Acum, cînd la Steaua ar trebui să iasă în faţă cu vorba spăsită, Mihai Stoica arată ca un cîine plouat. Nu mai e el Steaua, e un cuminte purtător de cuvînt al supărării lui Becali.

Biblia spune că nu-i frumos să te bucuri de răul altuia. Dar nici să plîngi. În opinia mea, ce se întîmplă acum la Steaua e de bine, iar ce se întîmplă la Dinamo e de rău. E de bine la Steaua, deoarece a dispărut îngîmfarea, şi e de rău la Dinamo, deoarece aici toată lumea se poartă ca şi cum avansul din Campionat e garanţia unui parcurs strălucitor în competiţiile europene.

Îngîmfarea nu ajută. La Steaua, căderea psihică e de la condiţia de jucător protejat de Becali, la aceea de om ajuns la ananghie. La Dinamo, succesele din campionat sunt atît de chinuite încît ar trebui să poarte alt nume, iar fotbaliştii să nu mai dea declaraţii cu surîsul lui Cristi Borcea pe buze, că e strîmb. Dinamo s-ar putea să ia titlul, dar într-un sezon în care adversarii înseamnă altceva decît însemnau anul trecut. Mai bine zis, cînd nu mai înseamnă prea mult.