Comisarul Pinalti se întoarce

Scăpăm noi de cîte un neam prost, dar alţi zece abia aşteaptă să-i ia locul. Într-o anecdotă de odinioară, un mort, pus să aleagă între iadul capitalist şi cel comunist vede că, la bolşevici, pedepsiţii nu fierbeau, ca dincolo, în […]

Scăpăm noi de cîte un neam prost, dar alţi zece abia aşteaptă să-i ia locul. Într-o anecdotă de odinioară, un mort, pus să aleagă între iadul capitalist şi cel comunist vede că, la bolşevici, pedepsiţii nu fierbeau, ca dincolo, în catran, ci înotau cu capetele afară în nişte hîrdaie mari pline cu rahat. La comunişti e mult mai bine, a zis mortul şi a coborît ţinîndu-se de nas în hîrdău. Numai că, de îndată ce l-a văzut în rahat pînă-n gît, dracul de serviciu a urlat: Gata, pauza s-a terminat, toată lumea cu capul la fund!

După ce Pinalti şi mediocrii lui au căzut în B, mi-am zis că aşa e mai bine, numai că pauza s-a terminat şi Pinalti, cu manierele lui de mahala, cu trecutul lui de cooperator şi cu un tupeu care, în alte campionate, mai severe cu golănia, ar fi tratat imediat cu catran, s-a întors şi ne trage iar de picioare la fundul hîrdăului. Asta e eroarea noastră, ne bucurăm exagerat, cînd în sfîrşit ne mîntuim de un neam prost uitînd că societatea românească funcţionează pe principiul vaselor comunicante: cum rămîne gol un loc de măscărici, de profitor sau de nesimţit, cum dau năvală să-l umple alţi zece de aceeaşi măsură.

Ne-am bucurat prematur zicînd că ridicarea Stelei şi a Rapidului în lumea bună a fotbalului va avea ca efect primenirea generală a moravurilor. Mai ales că nişte echipe cu nume dar şi cu o lungă tradiţie în scandaluri şi violenţe tocmai se lepădaseră de piaza lor rea. Credeam că integrarea în UE a fotbalului nostru va produce un soi de presiune pozitivă asupra unor vechili de cluburi, dar se vede treaba că-s prea mulţi şi prea deprinşi cu rahatul ca să mai sperăm ceva de la ei.

A tăcut Pinalti cel buruienos la grai şi isteric la port vreo cîteva etape, pînă s-a dumirit că e încă loc de multă, multă neruşinare şi uite că face din nou valuri în hîrdău. Şi, exact ca în povestea aceea cu ceata lui Piţigoi, dai într-unul ţipă doi, vechii săi colegi cooperatori au scos imediat capul.

S-a spus despre Pinalti că e totuşi un simpatic, fiindcă-i pitoresc. Pitoreştii ăştia dedaţi la bairamuri îngălate cu şefii, cu un trecut bogat pe piaţa curvelor de protocol şi gata întotdeauna să lingă unde au scuipat e mai bine să fie la alţii. Eu, unul, mă simt atît de murdărit ca român de felul lor de a fi în funcţii şi-n public, încît după e destul să-i aud sau să-i văd şi-mi vine să fac duş.

Violenţa cu caracter penal de pe stadioanele noastre e amorsată de reacţiile tribale ale unor conducătorii de cluburi, mult prea îngăduiţi pînă acum în condiţia lor primitivă, de pitoreşti de patrimoniu. Galeriile reacţionează conform cu reacţiile adesea clinice ale acestora. Nu vom avea pace sub măslini pînă ce poliţia nu va umfla un patron care se manifestă frecvent ca un huligan sau un ţuţăr, care-şi face dreptate şi se face simpatic stăpînului cu pumnul şi insulta.