Monştri deloc sacri

De unde se vede că un fotbalist trebuie ţinut ocupat cu fotbalul

Cazul Tamaş e ca o picătură de sifon în vaza de şpriţ a fotbalului mondial. Se bea, se fumează, se copulează şi se lobotomizează cu o veselie demnă de sfîrşitul lumii. În apărarea bietului Gabi e de zis că din băutură te mai trezeşti (deşi cazul său poate frînge chiar şi proverbele), dar din pustiul conştiinţei, ba! Demba Ba, de exemplu. A refuzat să se prezinte de trei ori în faţa unui tribunal britanic după ce a condus cu o viteză supersonică. Avocatul său a declarat mîndru că magistraţii habar n-au despre ce gîndeşte acest băiat. Corect. Cum naiba să ne treacă prin minte ce îi poate trece prin minte unui fotbalist îmbogăţit peste noapte? Copiii răsfăţaţi par a trăi într-o lume a lor. Care intră grav în coliziune cu tot ceea ce ştim despre această planetă şi despre viaţa de pe ea.

Lost in Translation. Ştiţi filmul. Dacă nu, nu aveţi nici o scuză. Bill Murray ajunge, după varii tribulaţii, în studioul unui post de televiziune japonez. Scena e de un comic uriaş. Gazdele sînt scoase parcă dintr-o manga nebună, Murray nu pricepe nimic, e un circ total, scălîmbăieli şi vorbe fără noimă. Film, am zis. Acum cîteva zile, să cad de pe scaun. Ronaldo, în acelaşi decor! Cu nişte graşi şi nişte fete pătrate lîngă el, ca un elefant la un zoo trăsnit. Dar ce nu i-au făcut! L-au pus să-şi ridice tricoul în stilul muncitorilor români care îşi scot burtica în public la aerisit şi i-au atins „pătrăţelele”, chiuind de parcă îi frigeau. CR-ul gîngurea ceva neinteligibil. Apoi l-au pus să facă abdomene în timp ce ţopăiau în jurul lui. În fine, unul dinte „moderatori” şi-a arătat şi el abdomenul osînzos, într-un soi de „aşa nu”. Dragi prieteni, acesta este unul dintre idolii planetei, transformat în păpuşă de făcut frumos pentru niscaiva bănuţi! Să-ţi vină să pleci pe Pluto…

Dar iată-l şi pe „fratele său geamăn”, simpaticul de Leo. Ce-a făcut el cînd a căpătat cîteva zile libere? Munte, mare? Plajă, iaht? Nuuuu… Gabon. Decît. Unde a inaugurat cu drag lucrările unui megastadion construit de un dictator şi a deschis porţile unui restaurant al fiului tatălui naţiunii. Messi, zeul tuturor copiilor, cel al cărui tricou îl poartă pînă şi florăresele, arăta în avionul (privat) care îl purta pe aripile visurilor îndeplinite ale unui cont obez ca un zilier oarecare, între un Deco fericit (misiune îndeplinită, Domnule Preşedinte!) şi un ţuţăr al cărui nume istoria nu-l mai reţine. Cortina.

Aceşti oameni globali fac şi fapte bune, negreşit. Dar dacă sînt urmate de astfel de compromisuri, de legitimarea unor satrapi sau a unui prost gust patentat, care reverberează peste generaţii, atunci e degeaba. Ar trebui să se uite în ochii celor care îi divinizează şi să se întrebe ce construiesc în ei. Dacă e ideea că un gol sau un dribling poate justifica orice prostie, atunci sîntem pierduţi.