Un zîmbet în linia întîi

Ziua în care trebuie să facem o reverenţă celor care strică petrecerea

Tipul îndesat şi cărunt, cu ochelari legaţi cu sfoară şi o vioiciune fizic-verbală contrastînd cu vîrsta a urcat sprinten pe podium şi a început să turuie. Am îngheţat cu toţii. Fiecare vorbă era captată şi trasportată direct şi dureros la creierele îngrăşate cu clişee. Ceea ce auzeam venea din altă lume. Din lumea subterană a celor care sapă. Discursul era despre FIFA. Andrew Jennings ar fi comparat-o cu Al-Qaeda dacă ar fi existat la vremea aceea. Întîlnirea are spre 20 de ani vechime, petrecută la o conferinţă în Danemarca. Din păcate, nu în Trinidad-Tobago, Insulele Cayman, Costa Rica sau Nicaragua, ţări reprezentate de cetăţeni proaspăt săltaţi de poliţia elveţiană direct din puful de la Baur au Lac, hotelul în care o cameră pleacă de la 1000 de euro. Pe noapte. Dar iată că se face zi.

Oameni ca Jennings, autorul unor cărţi ca „Stăpînii inelelor” (olimpice) sau „Fault!”, sînt priviţi ca animale bizare inclusiv de confraţi. Sînt cei care strică atmosfera la conferinţele de presă şi amărăsc prăjiturelele de după. El sau David Walsh, care s-a ţinut de fundul lui Armstrong ca un buldog chiar dacă Marele Fraudator încerca mereu să îl umilească public, ne salvează meseria. De aceea probabil că nu îi suportăm. Astăzi, cînd toată lumea plonjează entuziastă în piscina subiectului gras al corupţiei din sînul FIFA, cînd toţi se dau specialişti, inclusiv subsemnatul, trebuie să ştim că jurnalistul britanic a scris şi spus despre toate aceste lucruri cu mult, mult înainte ca vorbele procurorului SUA să zguduie planeta. Şi nu a vorbit din impresii, ci din investigaţii şi mărturii, din mii de ore de urmărit piste şi informaţii în vreme ce noi ne delectam cu cîte o pasă subtilă, un gol în vinclu sau un sprint a la Ben Johnson în minutul 90 spre poarta adversă derulate pe ecrane din ce în ce mai plate. Jennings a ales să privească în spatele televizorului, acolo unde se adună praful şi şoarecii care rod firele pînă cînd imaginea devine neclară.

„Trebuie să dezgropăm minciunile ticăloşilor şi să le expunem”, obişnuia să spună în limbajul lui colorat. FIFA l-a interzis, dar nu l-a putut reduce la tăcere. Pentru că avea dreptate. Unii îl cred excesiv. Alţii l-au acuzat că, din cauza gălăgiei lui, Anglia n-a căpătat Cupa Mondială. Acum, probabil că toţi îi recitesc articolele şi cărţile. Dar Jennings e, probabil, departe, dezgropînd alte minciuni. Zîmbind, mereu. În aceste zile excepţionale nu mă gîndesc neapărat la soarta lui „Don Balon” Blatter şi a acoliţilor lui, ci la chipul pe care au ajuns să-l vadă ca pe al unui strigoi reflectat pînă şi în podeaua din lapis lazuli a sediului lor faraonic. Chipul unui scoţian încăpăţînat care le-a prezis soarta la milimetru.