Cîtă apă pentru piromani?

Acţiune, din nou. Disperarea pluteşte în aer. A lor de bani, a noastră de fotbal.

Ilie Dumitrescu a făcut faţa de „am ceva de zis, fiţi atenţi!”. O uşoară încremenire fals-incredulă la aflarea unei veşti care îl scoate din pepeni […]

Acţiune, din nou. Disperarea pluteşte în aer. A lor de bani, a noastră de fotbal.

Ilie Dumitrescu a făcut faţa de „am ceva de zis, fiţi atenţi!”. O uşoară încremenire fals-incredulă la aflarea unei veşti care îl scoate din pepeni şi pe care se pregăteşte să o lovească în plin. Vestea era că Pintilii se întoarce în patrie, dar nu la Steaua, ci la Pandurii. Lui Ilie i s-a pus pata în direct. Rareori reacţionează „vitrionic”, dar cînd o face e bine să fugi. În cîteva cuvinte a desfiinţat această revenire a la Piticot, la căsuţa de start. Adică nu numai că nu progresează în carieră,  că nu rămîne acolo unde s-a dus, dar cînd se întoarce o face la echipa de la care se ambiţionase să plece ca să îşi facă un rost în viaţă. „Pe asta chiar că n-o mai înţeleg”, a zis fostul matador al Argentinei. Şi a zîmbit, mi se pare. Un zîmbet trist. Poţi explica o zi raţiunile pentru care tipul care a pus „cu mîna” mingea în vinclul Ungariei poate ajunge atît de repede înapoi în mină. Vă asigur că Ilie nu va pricepe. Pentru că pur şi simplu pentru el, pentru generaţia lui, pentru felul în care a fost construit odată, de mult, fotbalul ăsta e de nepriceput. Ceea ce trăim acum, în lipsă de altceva mai bun, e o întoarcere masivă a tuturor fiilor rătăcitori. Deja am tăiat viţeul cel gras. Masa e pusă. Veselia e în toi. Spune cineva o rugăciune?

Liga Întîi reporneşte. E cel mai scump campionat dintre cîte s-au cunoscut, plătit regeşte de televiziuni pentru o prestaţie de „sclavi” (dixit Miriuţă şi Maftei). Un amestec incert între vedete reşapate şi no-name-uri care au visuri măreţe, de exemplu, acela de a-şi primi salariile măcar cu trei luni întîrziere. Bunici şi copii, ca într-o ţară în care bărbaţii au dispărut într-un război incert. Acest fotbal mai poate crea lupte nervoase pentru că aşa e viaţa. Dar nu-i deloc de ajuns. Toate prostiile pe care le face, incapacitatea de a promova oameni proaspeţi (Enceanu e singurul transfer de viitor, Bumba s-a întors acasă), păcălirea propriilor jucători, insolvenţele care nu-i pedepsesc decît pe cei care au muncit cinstit, toate acestea nu vor rămîne nepedepsite, e în legea firii. Această casă căreia îi dau foc în mod constant de parcă ar fi huni galopînd spre Roma a fost stinsă din nou, in extremis, de ultimii pompieri care au turnat milioanele. Acum o lună stimabilii se pregăteau de dezastru. Astăzi or fi învăţat ceva? Dacă doar ce ne spun oficiali Ligii şi Federaţiei, atunci e de rău. Că cică însolvenţa o să le fie o lecţie bună. Pe bune? Pentru cine? Pentru cei care urlă după datoriile aruncate într-un viitor SF? Dar nu mai bine le-ar lua cluburilor din drepturile TV, care vin fără o zi întîrziere, pentru a plăti direct jucătorii? Nu mai bine i-ar obliga să arate la începtul anului care e bugetul şi de unde vin, concret, banii? Nu mai bine ar scoate cineva de la doi metri sub pămînt bunul simţ?