Radu Naum

Evadat din Turul Franței, s-a oprit o perioadă pe semicerc. Acum e în suprafața de pedeapsă. Are opinie, și ca editorialist, și ca moderator

Biografie completă Toate articolele
Cele mai noi articole de Radu Naum
Handbaliatorii

Vocea lui Ştefan Birtalan e întretăiată, şi nu din cauza legăturii telefonice, nici urmare a micului şi simpaticului defect de vorbire, un bâlbâit care i-a adus porecla „Bibi”. Emoţie. Nu dintr-aceea de soap care să-ţi mulgă lacrimi, o emoţie adâncă, […]

...

Cei de pe urmă

Britanicii s-au culcat cu City-Utd 0-2 şi s-au trezit cu The Queen-Meghan 0-1. De Ziua Femeii. Care e, de fapt, o zi a drepturilor femeii, ceea ce ne reaminteşte paradoxurile unei umanităţi dornice să ajungă pe Marte, dar având probleme […]

...

Gura bate gândul

„E fenomenal ce face LeBron. Dar nu-mi place când persoane care au acest statut în sport se implică în același timp și în politică. Adică, fă ce faci tu bine. Ține-te de ceea ce faci. Eu, de exemplu, joc fotbal […]

...

Cu sportul la psihiatru

„Închisoare pentru lesbianism, wow!”. Comentariu la articolul despre golgota Marianei Cetiner, fosta handbalistă care vorbeşte, în interviu cu Costin Ştucan, despre abuzurile îngrozitoare suferite pe când era copil şi apoi adult. Da, da, închisoare pentru lesbianism! Şi nu se întâmpla […]

...

Masonaras

E probabil ca preşedintele FRF, exasperat de castanele pe care le încasează în numele grecului, să-l fi forţat pe Vassaras să iasă şi să spună ceva, orice. Şi s-a întâmplat ceea ce era de aşteptat. În interviul de la Telekom, […]

...

Divizia de gogoşi

Plecarea lui Miriuţă la o echipă oarecare dă măsura falimentului unei ligi care nu mai poate păcăli

Cînd am citit în presa franceză de după alegerile noastre prezidenţiale că România e un fel de exemplu bun în această zonă […]

marți, 25 noiembrie 2014, 9:42

Plecarea lui Miriuţă la o echipă oarecare dă măsura falimentului unei ligi care nu mai poate păcăli

Cînd am citit în presa franceză de după alegerile noastre prezidenţiale că România e un fel de exemplu bun în această zonă a Europei raportat la derapajele democratice din Ungaria nu m-am bucurat. Vecinii vestici, cu toate crizele lor naţionaliste, au fost mereu un vector de civilizaţie, un cap de pod occidental de care ne-am putut apuca şi care ne tot tentează cu autostrăzile duse pînă la graniţă ca nişte mîini întinse. Ungaria e şi o ţară a sportului în care înotul, poloul, scrima sau handbalul sînt proiecte de ţară şi nu străluciri singulare într-o mare de indiferenţă şi abuleală structurală.

Istvanii sînt buni la multe, e drept, dar sînt „răi” fix în domeniul  buricului lumii, fotbalul. Poate şi pentru că n-au găsit Gigei care să transforme pămîntul în bani şi fotbalul în cult al personalităţii. Ori poate pentru că n-au nas la afaceri în zona asta, unde nu e simplu, iar riscurile sînt mari. Oricum, la fotbal sîntem peste. De aceea, cînd Miriuţă lasă echipa din coasta Stelei pentru o formaţie de mijlocul clasamentului ungar, dintr-un oraş în care vedetele sînt cele care ţin mingea în mînă, nu la picior, rişti să ţi se înece nişte corăbii. Momentul era fast. Naţionala e în sprint către Euro. Avem două echipe în grupele EL, dintre care una ţine speranţe de calificare. Dar dacă ridici capacul acesta frumos pictat rişti să leşini de la miros. Înăuntru e o jale cu nuanţe cancerigene. Am crezut că pînă la urmă oamenii vor învăţa ceva după atîta amar de criză. Că, buimaci la început, se vor reseta şi vor porni sănătos şi modest la reconstrucţie. Dimpotrivă, unii s-au gîndit că e momentul pentru un nou tun. Iar tunul a făcut un magistral fîs.

Să te duci la Gyor, un fel de FC Braşov, de la o echipă care acum mai puţin de doi ani bătea Manchester Utd şi ajungea la un pas de „optimile” Ligii Campionilor ar putea fi doar un fapt divers dacă n-ar fi strigăturile care precedă această despărţire. Miriuţă a scris cu vorbe o adevărată carte a patimilor, cu subcapitole stufoase avîndu-l ca autor pe Felgueiras. „Nu ne apără nimeni”, s-a plîns acesta la plecarea antrenorului în numele colegilor neplătiţi istoric. Fiii ploii uită însă că le-a convenit să încaseze contracte prea grase pentru vaca slabă a business-ul fotbalistic de aici. Strigătul lui Mario e coerent cu vocea unui agent de jucători străin care mi-a mărturisit că nimeni nu mai vrea să vină în România, iar cei care sînt abia aşteaptă să plece fără să se uite înapoi. Evident, e o exagerare.

Vor continua să vină stranieri. Uitaţi însă de calitatea lor! Şi mai ales de angajamentul pentru performanţă! Plătiţi din an în Paşte, ei nu numai că vor frîna creşterea românilor, dar vor şi prăbuşi calitatea unui campionat oricum mai slab ca oricînd. Prin ceea ce se întîmplă la CFR şi nu numai reînvie otrăvitorul dicton comunist „Ei se fac că ne plătesc, noi ne facem că muncim”. Şi atunci fugi. Gestul lui Miriuţă face de ruşine fotbalul nostru. Cît mai valorează el cînd oamenii cu o anumită calitate şi cu trend ascendent îl părăsesc pentru echipe mediocre din campionate de subsol european? Liga noastră, altfel scumpă rău, îşi dă astfel întreaga măsură a valorii. O, da, ni se vor vinde în continuare gogoşi despre calitatea minunatului campionat! Dar gustul lor e deja rînced.

Comentarii (20)Adaugă comentariu

Flacăra Vișinie (1 comentarii)  •  25 noiembrie 2014, 11:25

Gyor: in prezent pe locul 9. Se pare ca au un sezon mai prost, dar e abia la jumatate. In sezonul 2013/2014 a terminat pe locul 2 la egalitate de puncte cu locul 1, in 2012/2013 locul 1 la 10 puncte fata de locul 2, in 2011/2012 locul 3. Un pic de documentare e obligatorie in era de maxima inflorire a internetului pentru ca te scuteste de ridicolul unor afirmatii de genul [Gyor] „e o echipa oarecare” sau [Gyor] „e un fel de FC Brasov”. Cand s-a clasat ultima oara Brasovul pe vreunul din primele 3 locuri?

Emilian (16 comentarii)  •  25 noiembrie 2014, 11:43

Foarte corect! Plecarea lui Miriuta este o dovada clara a nivelului jalnic al cluburilor din campionatul nostru. Pur si simplu cluburile nu au bani sa-si plateasca jucatorii si antrenorii, chiar daca nivelul salariilor a scazut considerabil in ultimii 2 ani. Iar situatia de la CFR este generala. Poate doar Targu Mures, Astra si CS U Craiova sa para momentan mai lipsite de griji. Nu zic nimic de Petrolul fiindca si acolo lucrurile par sa o ia pe o panta negativa.

Klaus (1 comentarii)  •  25 noiembrie 2014, 12:49

Esti cam derutat!

jalabert (6 comentarii)  •  25 noiembrie 2014, 15:22

radule ai dreptate dar s-au schimbat gusturile romanilor. fotbalul este demodat acum. noua moda este politica sau ca sa fiu mai precis can-canul politic. romanul crapa acum seminte in fata televizorului urmarind emisiuni cu caracter politic precum lumea lui banciu. nu mare mi-a fost mirarea sa vad tineri in parc avand 13-15 ani discutand aprins pe teme politice si nu cred ca era o exceptie ci mai degraba o regula.

bazileon (5 comentarii)  •  25 noiembrie 2014, 16:02

Lasa-ne!

vasco (164 comentarii)  •  25 noiembrie 2014, 18:09

Acum doi ani ,scriam,pravazand ceeace nu era prea greu de prevazut,ca doresc falimentul acestui fotbal ajuns la putreziciune.Poate ca se va face curatenie,dar oricum e absolut necesar sa se faca ceva,si nu numai in fotbal…

motanul incaltat (84 comentarii)  •  26 noiembrie 2014, 2:56

1. Probabil iti primesti salariul integral si la timp.

2. Probabil nu ai un contract in afara pe care l-ai putea lua in considerare.

Deci nu prea ai dreptul sa comentezi deciziile altora……

TomaR (1 comentarii)  •  26 noiembrie 2014, 4:04

Fotbalul romanesc si cel est european mari gogosi de ani de zile

barbu brailoiu (28 comentarii)  •  26 noiembrie 2014, 10:55

domnule naum, păi de ce urlă mitică dragomir, că se va duce dracului tot fotbalul românesc, că se sperie investitorii de DNA?
de fapt, respectivii gigei au o schemă clară şi multilateral dezvoltată de funcţionare: bani luaţi cu valiza, de pe unde se apucă (inclusiv de la primării, cosilii judeţene şi televiziuni) / spălarea lor /evaziune fiscală / neplata jucătorilor şi a antrenorilor (înainte, îi mai miluiau la negru, acum nici de asta nu mai vor s-audă) / trântirea unor meciuri – în înţelegere cu adversarii – pentru a se scoate banii necesari de la casele de pariuri.

daniel (5 comentarii)  •  26 noiembrie 2014, 11:51

se poate sa amintesc ce scria argentinianul l. borges despre fotbal? …………,,fotbalul este po;ular, fiindca prostia este populara”..interesant, nu???

Plecarea lui Miriuta de la CFRCluj | Faza zilei din sport (19 comentarii)  •  26 noiembrie 2014, 13:14

[…] gsp.ro tagged with Brasov, Cfr Cluj, Gyor, Miriuta, […]

cfr_atlanta (1 comentarii)  •  26 noiembrie 2014, 17:27

In fotbalul romanesc s-au spalat bani ft multi in ultimii ani. Acum cand autoritatile sunt cu ochii pe ei se dau toti in spate. Tot ce a fost a fost fals ,vin vremuri grele…

sandel (1 comentarii)  •  26 noiembrie 2014, 18:36

Pai CFR-ul culege ce-a semanat. Pentru a lua 3 campioante, Pascani a ridicat miza aiurea, fiind obligat sa dea banul in stinga si in dreapta pentru atingerea obiectivelor. Vraja a tinut 3 campionate ,apoi s-a terminat, CFR-ul nu este mai iubita decit atunci cind a inceput performanta. Intrebati-l pe Bilica , cit a luat pentru acel 11 m.

simplu suporter (7 comentarii)  •  26 noiembrie 2014, 18:36

Radu cu toata admiratia pentru tine, capacul ala trebuie ridicat si prin presa de specialitate care s-a transformat in tabloid online de mondenitati si manele sportive. La care se adauga nenumaratele posturi TV, comentatori si emisiuni in ale fotbalului vorbit si nu jucat. Expunerea asta impinsa la extrem de industria voastra de media care a speculat apetitul pentru sport dar si pt tabloidizare, scandal, manea, vorba goala, a contribuit la coate-golizarea intregului fotbal. Multi din aia intrati la tun-at (dat tun) in fotbal au facut-o pt ca platforma de supra-expunere le dadea mai mult decat bagau sau decat riscurile pe care si le asumau furand in si prin fotbal. As vrea sa fiti onesti si sa scrieti si despre asta Radu, ca de aratat cu degetul toti stim. Si de vorbit cu atat mai mult. De facut chestii de calitate nu prea mai facem, uitand ca tot ce e gol pe dinauntru, se sparge odata si-odata.

marin (2 comentarii)  •  27 noiembrie 2014, 6:49

Miriuta a plecat pentru bani. Nu-l intereseaza altceva, cum nici pe jucatori nu-i intereseaza performanta daca nu sunt platiti. Cat despre valoarea inestimabila a lui Miriuta, va grabiti cu aprecieri laudative si inca nu-mi dau seama perfect pentru ce motive. Asa si cu Lucescu cel mic. L-ati laudat cand avea o echipa, iar acum zace in uitare si mediocritate. Asta este adevarata valoare, nu cea in care ai in spate niste jucatori de valoare cu mult peste media celorlalte echipe. Uitati-va si la antrenorii mai putin vocali, care fac din rahat bici si mai si pocneste. Ei duc greul. Si ei se lupta ca jucatorii sa-si ia salariile, dar nu fac spectacol pe la TV, mai ales atunci cand au un plan de rezerva. Miriuta nu a spus nimic la venirea la Cluj, cand problemele existau. A devenit aparatorul jucatorilor cand stia ca va pleca.

hotii (1 comentarii)  •  27 noiembrie 2014, 14:46

Miriuta a plecat pentru ca se considera ungur. Ungaria l-a chemat la nationala, nu Romania, acolo are un nume mai mare ca aici. Plus ca e din zona in care tot ce-i romanesc, pute…
Explicatia e atat de simpla.

Laviniu (2 comentarii)  •  28 noiembrie 2014, 9:47

Ca si principiu mi se pare corect articolul….dar daca il privesc prin prisma legaturii autorului cu DigiSport si a luptelor pt drepturile TV, nu pot sa nu ma gandesc ca poate exista un interes ca fotbalul romanesc sa fie prezentat ca fiind falimentar pana in momentul cand Digi il va prelua si ii va lustrui armura de print.

Dupa parerea mea era la fel de prost din pdv calitativ si la fel de corupt si acum cativa ani, dar dl. Naum (si altii) nu se sesiza in aceasta directie.

Numa’ zic.

panda (9 comentarii)  •  28 noiembrie 2014, 22:02

Baliverne…
Campionatul ungar, chiar daca este mai slab valoric decat al nostru, a fost intotdeauna mai curat.

Miriuta a facut cariera in Ungaria si Germania.
Visul sau este sa antreneze in Bundesliga, acolo unde n-are rost sa mai discutam despre nivelul valoric si salarial comparativ cu campionatul ungar sau cel romanesc.

La CFR s-a terminat malaiul si pleaca la Gyor (pe podium in ultimele 3 sezoane, apropos).
Care-i problema?
Sunt doua rampe de lansare excelente.

Pentru a-si putea indeplini visul are nevoie de un CV bun.

maistai (1 comentarii)  •  29 noiembrie 2014, 20:02

Cred ca vroiai sa spui „gogosari”.

dan88 (2 comentarii)  •  1 decembrie 2014, 15:36

Radule,
Mai bine spune raspicat caci fotbalul, ca si tot sportul romanesc este in faliment datorita legilor absurde care guverneaza Romania.
Cum credeti ca se poate face performanta cu 24% TVA(si multe alte taxe aberante) intr-o tara falita? Nu cumva taxele exagerate si lipsa unui program si legi pt.sport care sa stimuleze investitiile in acest domeniu au condus la acest faliment?
Uitati-va in alte tari la toate facilitatile de care dispun anumite investitii in domeniul sportului(Germania e un exemplu), si veti vedea ca la noi si la greci(!?!) sant cele mai mari taxe!!!((iar grecii sant acum……)
Cum sa poate functiona o societate cu asemenea taxe(si cu guvernanti dormind in senat, de stanga sau de dreapta, acelasi rahat), cum sa nu se faca evaziune fiscala, nu aceste taxe aberante determina acest lucru?
Santem vreo Danemarca, la fel de bogata , si nu stim noi??? Este doar o parare, insa cred ca ar trebui dezbatuta aceasta idee.
Problema e la guvern domnilor, nu la investitori, cu asemenea legi nimeni din Romania sau mai ales nici un mare concern dornic sa investeasca in Romania nu va fi interesat de acest lucru.
Scurt, ne vor trebui legi noi, o noua fiscalitate cu un program bine definit pt. sport, altfel vorbim discutii si tot sportul nostru(singura reclama pozitiva a Romaniei pana acum ,peste hotare) se va duce pe tobogan, unde deja a inceput sa alunece.
Despre asta are trebui sa vorbiti mai mult, d-le Naum, poate , poate , cu noul presedinte, se va face ceva, pt. ca altfel ar fi mare pacat, si sportul nostru va muri incet.

Comentează