Viaţa de după

Dintr-o glumă-ntr-un scandal trăim în fotbal alături de nişte condamnaţi. Viaţa li se va sfîrşi cînd ecranul se va stinge.

Cucu, a reapărut Cristi Chivu! Ultimul căpitan demn de această calitate, ni se descoperă plin de confetti savant colorate, plantate […]

Dintr-o glumă-ntr-un scandal trăim în fotbal alături de nişte condamnaţi. Viaţa li se va sfîrşi cînd ecranul se va stinge.

Cucu, a reapărut Cristi Chivu! Ultimul căpitan demn de această calitate, ni se descoperă plin de confetti savant colorate, plantate pe faţa lui de fiicele minunate, într-o casă enormă. Imaginea fericirii. Încearcă să vadă un meci de campionat la televizor, dar nu poate de „ciclam şi bordeaux”. Nu-i nimic. Nu ratează mare lucru. Chivu e deasupra acestui fotbal. Atît de sus încît îşi permite orice, să-i placă pînă şi ciclismul, chiar dacă Adelina mărturiseşte că pe ea o plictiseşte. Nu conteză.

C.C. a revenit pentru un contract, atîta tot. Este supravieţuitorul unei lumi în care a fi fotbalist de prima ligă însemna să fii făcut pe viaţă, iar un contract afară îţi rezolva mai multe generaţii. Azi e un uriaş care promovează un muşuroi. La picioarele lui se zbate un univers de feţe fără chip, trăind ca efemeridele, agăţate de salariile minuscule care vin cu frecvenţa trecerii cometelor. Imaginea liniştită a cîştigătorului de Liga Campionilor promovînd iarba rară de acasă îţi strînge inima. Istoria a luat-o înapoi.

Ce vor face aceşti „zilieri” ai fotbalului atunci cînd vor fi aruncaţi în afara terenului? Fotbalul nu i-a format, nu le-a dat altă perspectivă decît aceea a destinului unidirecţional în maieu şi chiloţi de joc. Cîţi vor putea conduce, antrena, transfera noii jucători pe care nu-i va mai căuta nimeni? Cîţi vor deschide ca Adrian Cristea o firmă de modă cu pantofi de lac fără ciorapi? E o poveste adevărată, cu un ciclist român care a emigrat în anii ’70 în Canada. L-au întrebat ce ştie să facă. Apoi i-au replicat respectuos că datul din pedale nu e o meserie perpetuă. Altceva? Omul şi-a adus aminte că terminase o şcoală profesională. Perfect! L-au dus într-un atelier, i-au pus nişte scule în mînă şi i-au spus: Dă-i bătaie! Omul a insistat: n-avusese timp să profeseze, făcuse sport de performanţă, ce Dumnezeu! Aaaa!, s-au luminat ăia. Păi de ce nu zici aşa, că nu ştii să faci nimic?! L-au dus la şcoală, i-au dat serviciu, l-au integrat. Happy end.

La noi pensionaţii crampoanelor riscă să fie trimişi direct la şcoala vieţii, a străzii, a gangului. Un francez campion mondial de taekwondo s-a gîndit, în pană de bani, să lucreze în week-end-uri la McDonald”s. Ai noştri pot accesa soluţia în celelalte zile ale săptămînii, cînd fac grevă ori clubul n-are bani nici măcar de colazione. Sînt mii de oameni pe care fotbalul îi va deversa direct pe drumuri şi deja primii dintre ei se fac auziţi cu vocea foamei şi a disperării. Deasupra lor zîmbeşte Cristi Chivu, omul în spatele căruia uşile de aur ale trenului cu bani s-au închis. Campionatul ghiorăitului de maţe se joacă jos, vorba lui Deac, „din pasiune”, ce ironie! Cît despre jocuri, ele se fac în altă parte, cu banii scoşi din ochii celor care mai suportă. May the odds be ever in your favor! Fie norocul cu tine!