Steaua: înainte spre trecut?

Campioana trece brusc de la un sistem cîştigător la nu se ştie ce. E momentul în care apar fantomele.

Nu-i nevoie să-l iubeşti pe Reghecampf – sînt mulţi care au motive bune să stea departe de un astfel de sentiment […]

Campioana trece brusc de la un sistem cîştigător la nu se ştie ce. E momentul în care apar fantomele.

Nu-i nevoie să-l iubeşti pe Reghecampf – sînt mulţi care au motive bune să stea departe de un astfel de sentiment – ca să pricepi că omul a instaurat un sistem prin care a arestat două campionate. Pentru că asta a făcut, mai mult decît a le cîştiga, le-a luat prizoniere şi a forţat celelalte echipe să arate, adesea, ca jucînd în altă ligă. Reghecampf l-a consemnat în colţul lui şi pe patron, primul personaj de anihilat în fotbalul românesc dacă vrei să ai performanţe. A venit cu familia conţinînd soţie-agent şi ultrapreparator fizic, apoi s-a înrudit prin alianţă de interese cu oricine îi trebuia. A creat o pînză care a strîns titluri şi bani. Titluri şi bani pentru toată lumea. De fapt, fără vorbe a spus un lucru simplu: toate victoriile vin cu un cost. Mînă liberă. N-a fost mereu aşa, dar asta era ideea. Acum ideea pare să fie alta. Iar Steaua e într-unul dintre cele mai delicate momente din istoria sa modernă. Paradoxal? Deloc. Pentru ea a mai existat actualitatea nonperformanţei. Dar rar a putut contempla perspectiva unei ameţitoare căderi.

Fără antrenor şi metoda lui, fără agentul care are încă acolo, sub contract, o mulţime de jucători, părăsită de cîţiva titulari, cu patronul la închisoare şi situaţia managerului incertă, Steaua are doar cîteva săptămîni pentru a se reconfigura. Amintiţi-vă cîţi ani i-au trebuit pentru a ajunge, cu şansă, la perioada acestor doi ani de excepţie! Cîtă vînturare de antrenori şi de conducători, ce strategie haotică, gîndiri şi răzgîndiri, vorbe strecurate într-o ureche care schimbau peste noapte bănci. Amăreală, părăsiri, irosiri. Şi încă era mai bine, pentru că pe atunci patronul, crezîndu-se nemuritor, continua să investească. Astăzi, cele două mesaje, al lui şi al ex-antrenorului, se ciocnesc cu scîntei. „Mă interesază doar banii”, spune primul. „Pentru încă un titlu trebuie bani”, replică al doilea.

Logica stă de partea tehnicianului, dar viaţa recentă a finanţatorului schimbă perspectiva. Cîtă nevoie mai are de Steaua cu adevărat? Steaua nu l-a scăpat de locul în care se află acum, dimpotrivă! Ar putea să-i fie utilă financiar dacă ajunge în grupele Ligii mari, dar s-ar putea să arunce investiţia cerută azi pe fereastră dacă nu se întîmplă aşa. De aceea, oricine se aşază acum pe locul lăsat liber, dar încă fierbinte, nu poate şti dacă vine la Steaua care înfuleca adversarii de pe tunel sau la o formaţie oarecare, fără ambiţii şi fără orgoliu, un SRL cu istorie. Inerţia rezultatelor recente poate împinge oricum spre performanţă? Tristeţea numită Man Utd e, la un alt nivel, un răspuns. Deasupra a orice, revenirea Stelei în epoca rătăcirilor ar fi cea mai rea veste pentru un fotbal fisurat. Steaua a tras în sus ambiţiile. A fost o locomotivă. Explozia ei, oricîtă bucurie ar provoca, ar lăsa acest business în mijloc de nicăieri.