Covorul zburător
Se apropie un termen pentru Rapid. Şi pentru toţi cei pe care i-a falimentat sufleteşte.
Ce e Rapidul pentru cei mai mulţi? Un accident. O maşină dată peste cap într-o intersecţie din care se străduiesc să iasă nişte cetăţeni, ajutaţi […]
Se apropie un termen pentru Rapid. Şi pentru toţi cei pe care i-a falimentat sufleteşte.
Ce e Rapidul pentru cei mai mulţi? Un accident. O maşină dată peste cap într-o intersecţie din care se străduiesc să iasă nişte cetăţeni, ajutaţi de unii care mai mult îi încurcă. Circulaţi, nimic de văzut! Există însă unii pentru care cei din maşină sînt chiar rudele lor. Oameni care stau cu sufletul la gură în aşteptarea unui verdict de la tribunal în cîteva zile aşa cum stau părinţii şi copiii pasagerilor zborului MH 370. De curînd am întîlnit o persoană dintre cele care par a fi în nodurile de rezistenţă a structurii pe care o numim România, deşi funcţionează în afara ei (sau poate tocmai de aceea).
Am fost atins să văd, nu pentru prima oară, necazul interior al unui fan lovit. Sîntem aduşi să credem că nu mai există graniţe, că profesionalismul şi globalizarea taie parîmele sufleteşti în sport. Cu o maximă excepţie, a celor pentru care iubirea fără leafă e contractul cel mai greu de rupt. Acel om a fost destul de discret, într-un decor fabulos şi la o discuţie despre tot ce-i sub soare, să nu apese prea mult pe această temă a unei realităţi contorsionate. La plecare însă am receptat iar cuvinte triste. Da, i-am spus, şi pentru presă supravieţuirea Rapidului este o necesitate. Mor prea multe echipe cu poveste sau, cel puţin, se veştejesc. Craiova, Timişoara, Rapid, UTA. Pentru noi poate fi business as usual. Pentru ei, oamenii cu papion sau doar simplii Ion, îmbrăcaţi însă la fel pe dinăuntru, e ca şi cum le-ar muri o parte din viaţă.
Rapid, dacă încă mai respiră, e datorită suflului lor. Rapid zboară ca un sultan din vechime pe un covor ţinut în aer de plămînii lor. Evident, se poate oricînd prăbuşi. Poate dispărea. Sînt unii bine informaţi care spun că mai bine ar fi aşa, pentru a o lua de la început, pentru a divorţa de această istorie otrăvită. Rapid a crezut că va zbura ca o rachetă intercontinentală, dar a păţit-o la fel cum se întîmplă cu mulţi copii astăzi, îndopaţi cu matematică sau informatică şi apoi lăsaţi psihic de izbelişte dacă nu reuşesc să fie cei mai buni. S-a prăbuşit cu zgomot pentru că o variantă de mijloc n-a fost imaginată.
Frenezia banilor mulţi şi rapizi, a apetitului de a rezolva totul instant lasă în urmă mormane de cadavre. Inclusiv pe ale celor care au răspîndit boala. Iar fotbalul, mereu pretins castă şi profesie de lux, lasă să-i moară societarii cu un cinism beton. Ce ar putea să facă, ziceţi? Să le dea peste mîini bezmeticilor pînă să ajungă la cangrenă, amputare şi deces. Să-i forţeze pe cei care, de exemplu, nu lasă Rapidul nici să moară, nici să trăiască să pună banii pe masă sau să se ridice de la masă. Să nu lase aceste armate de oameni dezamăgiţi şi dezvrăjiţi să piardă ultima răsuflare. Aceea care îi ţine pe toţi în cerurile lor nemeritate.