Radu Naum

Evadat din Turul Franței, s-a oprit o perioadă pe semicerc. Acum e în suprafața de pedeapsă. Are opinie, și ca editorialist, și ca moderator

Biografie completă Toate articolele
Cele mai noi articole de Radu Naum
Handbaliatorii

Vocea lui Ştefan Birtalan e întretăiată, şi nu din cauza legăturii telefonice, nici urmare a micului şi simpaticului defect de vorbire, un bâlbâit care i-a adus porecla „Bibi”. Emoţie. Nu dintr-aceea de soap care să-ţi mulgă lacrimi, o emoţie adâncă, […]

...

Cei de pe urmă

Britanicii s-au culcat cu City-Utd 0-2 şi s-au trezit cu The Queen-Meghan 0-1. De Ziua Femeii. Care e, de fapt, o zi a drepturilor femeii, ceea ce ne reaminteşte paradoxurile unei umanităţi dornice să ajungă pe Marte, dar având probleme […]

...

Gura bate gândul

„E fenomenal ce face LeBron. Dar nu-mi place când persoane care au acest statut în sport se implică în același timp și în politică. Adică, fă ce faci tu bine. Ține-te de ceea ce faci. Eu, de exemplu, joc fotbal […]

...

Cu sportul la psihiatru

„Închisoare pentru lesbianism, wow!”. Comentariu la articolul despre golgota Marianei Cetiner, fosta handbalistă care vorbeşte, în interviu cu Costin Ştucan, despre abuzurile îngrozitoare suferite pe când era copil şi apoi adult. Da, da, închisoare pentru lesbianism! Şi nu se întâmpla […]

...

Masonaras

E probabil ca preşedintele FRF, exasperat de castanele pe care le încasează în numele grecului, să-l fi forţat pe Vassaras să iasă şi să spună ceva, orice. Şi s-a întâmplat ceea ce era de aşteptat. În interviul de la Telekom, […]

...

La vie de Mutu. Chapitres 1, 2

Mutu se întoarce. Vestea e bună. Nu se ştie pentru cine

Cel mai popular jucător al unei generaţii eşuate a priceput la fix cum e joaca. Mutu e evoluţia darwiniană cea mai spectaculoasă a modernităţii unui sport scremut: fotbalistul multimedia. […]

marți, 26 noiembrie 2013, 9:52

Mutu se întoarce. Vestea e bună. Nu se ştie pentru cine

Cel mai popular jucător al unei generaţii eşuate a priceput la fix cum e joaca. Mutu e evoluţia darwiniană cea mai spectaculoasă a modernităţii unui sport scremut: fotbalistul multimedia. Şutează impecabil la vinclul LCD-ului, driblează impecabil pe Facebook. Face un-doiuri de la distanţă cu selecţionerul şi vesteşte universului că vine la Petrolul. Observaţi cum lumea reacţionează ca după un gol de trei puncte din lovitură liberă. Media preia din voleu activitatea publicistică de maxim zece rînduri a Fenomenului şi o pasează impecabil tuturor ochilor disponibili.

Mutu joacă din toţi pixelii într-o lume virtuală în care putem fi campionii planetei la fotoşopare. E mult, mult mai comod. Nu-i nevoie de nici o calificare. Aici, la noi, va fi mereu un cîştigător, căci n-o să vedeţi nici un campionat intern în care echipele să termine de la locul 2 în jos. Mereu va fi o campioană, e o fatalitate. Mereu va fi un Mutu, e o necesitate. Mereu vom umple realitatea cu ambalajul unor cadouri pe care nu le vom primi niciodată.

Descinderea lui Mutu în iarba pîrjolită de acasă e totuşi un pic mai mult decît o operaţiune „Praf de stele”. E o ghicitoare. E ca o jojă cufundată în uleiul unei maşini corcite între o Dacie nouă şi un Mercedes la mîna a treia. Mutu e o ghicitoare şi pentru el însuşi. „Nu ştiu pe ce post va juca, stai să vedem dacă va fi pregătit”, a zis Contra şi a rîs, cam cu juma’ de gură. A fost odată ca niciodată o vreme în care „Brili” avea toate cărţile în mînă şi cîteva prin mînecă. Putea bea,  bate şi bifa cornute cu voioşia unei semizeu. Acum i-a mai rămas doar cartonul de joc cu tipul acela cam zbanghiu, dotat cu un fes în multe colţuri împodobite cu ciucuri. Mutu, nejucatul, şi-a aruncat jokerul spre ţară. Linişte, aşteptare, încordare. Să vedem cine apare. Şi să vedem cine îl aşteaptă. Dacă Mutu e bun şi nu face faţă, nu scoate Petrolul campioană înseamnă că avem un campionat OK. Oricît ar fi de tare, Mutu pentru Petrolul nu poate fi ce-a fost Maradona pentru Napoli.

Dar dacă Mutu e doar umbra Mutu şi chiar şi aşa reuşeşte să facă diferenţa la fruntea clasamentului atunci avem o problemă mai gravă decît ne-am fi putut imagina. Sigur, mai sînt şi alte variante. Varianta mediocrităţii pe toată linia. Un lucru e sigur: venirea celui mai mare talent eclozat în ultimii 20 de ani ne face bine. Vom afla cum stăm prin probă directă şi vom fi scutiţi de alaiul de bocitoare nostalgice care la orice pasă greşită a lui Torje sau la orice ratare a lui Stancu îl vor cere pe salvatorul patriei de socializare. Va fi un mic turbion, o învolburare de ambîţuri. Rămîne temeinic de văzut deci dacă fotbalul va fi mai bun. Dar va fi cert mai simpatic. Noi toţi vom fi ca un soi de Priscilla la braţul unui Elvis bine crescut.

Comentarii (31)Adaugă comentariu

Costin (1 comentarii)  •  26 noiembrie 2013, 11:03

„Observaţi cum lumea reacţionează ca după un gol de trei puncte din lovitură liberă.”

Nici ca se putea o caracterizare mai buna. Imi amintesc de o campanie de calificare pe care a dus-o de unul singur in acest mod.

victor L (73 comentarii)  •  26 noiembrie 2013, 11:54

Intoarcerea fiului risipitor?

cetateanul turmentat (4 comentarii)  •  26 noiembrie 2013, 12:46

tu crezi ca e iubire-adevarata (dupa ion minulescu) ? :

am sa raman mut,cand pe stadionul ilie oana briliantul va reinvia ca pasarea phoenix

am sa imi dau si eu treningul la spalat la ploiesti, cu buzunarele pline de bacnote mirosind a tzitzei

prevad in 2014 un megameci de box , intre guritza -briliantul ,arbitrat de mosu doroftei,va umple de rating mass-media

puppinkeresku (5 comentarii)  •  26 noiembrie 2013, 14:21

Raducu-le SI TOTUSI MUTU ESTE MUTU !!??
Nu cred ca la ora actuala avem in romanica unul mai bun .
Asa ca ciocul mic si asteapta , nu te grabi ca fata mare la maritat ??!!

Bocanci (9 comentarii)  •  26 noiembrie 2013, 14:28

Bun articol. Dar cam prea multa zarva pentru un expirat.

IO (18 comentarii)  •  26 noiembrie 2013, 15:21

„dotat cu un fes în multe colţuri împodobite cu ciucuri.”
In sfarsit o apreciere correcta a celui ce din cand in cand si numai in anumite conditii ocupa tronul.

Steaua-1986forever (1 comentarii)  •  26 noiembrie 2013, 16:10

@puppinkeresku- ti se potriveste perfect numele. Atata timp cat exista oameni asa mici ca tine, nu o sa avem niciodata fotbal. O sa ma intrebi de ce zic ca esti un om mic. Pai este foarte simplu: tu iti imaginezi ca fotbalul incepe si se termina cu Mutu. Te inseli amarnic. S-au retras (cu demnitate unii) fotbalisti de zeci de ori mai mari decat Mutu al nostru. Si mai talentati si cu mai multe rezultate. Unii au facut-o decent altii s-au mai facut un pic de ras. Insa repet, fotbalul nu s-a terminat dupa retragerea lor. Mutu este un „fost”. Si atat. Fotbalist mare nu a fost niciodata si asta pentru ca asa cum l-a caracterizat un fost antrenor „Mutu daca ar fi avut un pic de creier ar fi fost la nivelul lui Ronaldo (originalul)”. Din pacate asta spune cam tot despre Mutu. Evident, intotdeauna o sa mai apara exaltati ca tine (punem pariu ca esti dinamovist?) care o sa ne spuna cat de prosti suntem noi ca il credem un fotbalist terminat pe Mutu. Din pacate el este si un OM terminat nu doar un fotbalist terminat. Iar timpul o sa imi dea dreptate, o sa vezi.

lebateauivre (5 comentarii)  •  26 noiembrie 2013, 16:54

daca apreciati ca nu-l duce mintea, v-ati intrebat cum a jucat numai din talent ? si fara pregatire… ba chiar dimpotriva ! si-a facut singur rau, mai putin noua… de ce suntem atat de suparati ? si de ce asa de siguri si multumiti de noi insine !? nici n-a apucat sa dea cu picioru-n minge pentru petrolu’ si deja stim c-a facut-o rau !?

Cataliga (3 comentarii)  •  26 noiembrie 2013, 16:54

Va trage si mai multe liniute pe banii fraierilor din Ploiesti… Si el, si nevasta-sa!!! Sa va fie de bine!!!

fax (2 comentarii)  •  26 noiembrie 2013, 16:59

nu ma uit la liga1. si ca mine multi s-a desteptat!

Filbert (9 comentarii)  •  26 noiembrie 2013, 18:50

Cistigatori siguri: circiumarii…pardon, proprietarii de cluburi….din Bucuresti si, in functie de vreme si dispozitie, Ploiesti.

xolv (16 comentarii)  •  26 noiembrie 2013, 23:29

In mod cert paparazii si pitipoancele vor avea de castigat din „afacerea” asta

gio (1 comentarii)  •  27 noiembrie 2013, 0:54

Chapitres 3,4
Barurile si restaurantele din ploiesti vor vedea o crestere a cifrei de afaceri, revistele mondene/de scandal vor creste tirajele, si apogeul va fi o bataie intre baiatul cu prafurile si guritza

jacko (1 comentarii)  •  27 noiembrie 2013, 3:07

‘goana dupa vant’,asta va fi .. adica,nimic .. !

gicu din obor (3 comentarii)  •  27 noiembrie 2013, 8:30

e posibil ca mutu sa faca fotbalul sa arate mai bine, cum au facut si contra la Timisoara si apoi la Ploiesti, cum a facut si reghe la Concordia si acum la steaua.
cum a fost si dan petrescu, dorinel munteanu.
cand era cerut la nationala, dece era cerut, sa faca nationala mai buna, ca mai slaba decat este, n’o putea mutu face !
hai sa fim seriosi !
mutu este bine venit in fotbalul romanesc !
si el, si chivu, si oricare altul cu experienta international.
petrolul are nevoie de jucatori cu experienta, pentru participarea in cupe ioropene.
albin, mutu, geraldo, teixeira, fernandez, pecanha, pot face diferenta in vara viitoare.

marcu (1 comentarii)  •  27 noiembrie 2013, 9:57

@puppinkeresku : sa intelegem ca „keresku” e al lui Mutu ? Cum e, delicios ?

Gary (6 comentarii)  •  27 noiembrie 2013, 11:39

Bravo Radu;l-ai „cititit” perfect pe cel ce se vede”briliant”,dar nu face nici cat un Swarowski!
Mutu se crede oare Kaka??
Brazilianul a dovedit ca are un vis pentru care merita sa-ti dai sufletul:acela de a evolua pentru NATIONALA Braziliei!
Mutu,se consoleaza cu compania lui Mr.Bean.
In curand,vom rade mai cu pofta de Mutu,si vom lacrama pentru cabotin!

Alin (3 comentarii)  •  27 noiembrie 2013, 19:29

E bun articolul domnule Naum, dar oricum ai da-o, nu iese bine. Daca Mutu vine si e bun, campionatul nostru e prost, nu are legatura cu cat e el de valoros. Daca Mutu joaca prost, el e terminat chiar is intr-un campionat prost ca al nostru.

Deci indiferent de situatie, si daca joaca bine si daca joaca prost, campionatul nostru e vai mama lui si Mutu e terminat.

Nu e chiar asa. Imi doresc din tot sufletul sa joace bine si sa faca spectacol. Asa vor veni si mai multi oameni la stadion si voi veti avea ce scrie, si despre fotbal si despre scandal, ca momentan scrieti numai despre scandal.

Comparatia cu Maradona la Napoli nu cred ca e indicata. Mai degraba Dobrin la Targoviste. E si mai aproape de noi si mai realista

Antipaste (2 comentarii)  •  27 noiembrie 2013, 21:08

La vie d’Adèle. Bravo Radu Naum! Mai sunt si oameni normali care merg la filme care nu se uita.
Bonne chance dans la suite on s’en fout de Mutu 🙂

animalutul20 (2 comentarii)  •  28 noiembrie 2013, 16:45

mutu …….mutu……..mutu……..

chiar trebuie sa punem botul la vrajeala asta ieftina??? coca-man o sa aiba nevoie de o cultura de plantute , iar la ploiesti nu poate sa creasca ceva de calitate pt ca miroase a titei………..o sa o arda in cluburile din bucale si o sa -si dea numai harfe pe teren………….

ramane de vazut daca si guritza o sa vrea sa ia prin nume de la un expirat ca mutu…………ca macar el a dovedit ca e un antrenor bunicel, dar mutu nici macar de antrenorat n-o sa fie bun…………in max 10 ani o sa fie la sapa de lemn drogatul……

motanul incaltat (84 comentarii)  •  29 noiembrie 2013, 2:36

Indiferent ce ar face Mutu n-are cum sa ajunga mai jos de Cocis, Rat, Goian, Torje, Stancu, Tanase, Marius Niculae……Iar ca jucator a fost mult,mult peste Piti sau Mircea Sandu. Si nimeni nu va putea schimba asta niciodata……Stau la Montreal si toti m-au intrebat de ce Mutu n-a jucat cu Grecia????Si prin toti ma refer la colegi din diferite continente….. Nimeni insa nu auzise de Piti, cu toate ca are 90 de meciuri pe banca Romaniei…. Asta spune tot!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!

gogu de la Orodel (26 comentarii)  •  29 noiembrie 2013, 8:39

Cum se zice in franceza -prafuri dle comentator..ai terminat cu mh,acum esti cu Mutu…Rusine dle ,continua pupincurismul tau,rusine ihiiiiiii!

Alex One (43 comentarii)  •  29 noiembrie 2013, 11:03

Singura reactie inteligenta a fost a lui Negoita, „Dinamo nu are nevoie de Mutu”. Daca ar fi fost dupa galerie i s-ar fi asternut covor rosu la Salonul oficial de la Otopeni, precum lui Raducioiu, alt expirat adus cu pompa( Aversa !) acum cativa ani.De Gica Popescu s-a scris. Chiar atata lipsa de demnitate si foamete este in presa romana de preia si dezvolta toate ineptiile legate de „mare revenire a briliantului” ?

maximuspqr (16 comentarii)  •  29 noiembrie 2013, 13:13

Vine Mutu, da 18 goluri in retur, Petrolul termina campionatul pe locul doi la trei puncte diferenta fata de Steaua , Piturca isi da demisia si isi cere scuze de la suporteri pentru greseala de a nu il convoca pe Mutu, Contra devine selectioner si face echipa in jurul lui Mutu, restaurantele din Ploiesti angajeaza ospatari cu centura neagra, Ploiestiul devine capitala traficului international de droguri, Gica Popescu presedinte FRF, ii propune postul de selectioner lui Mutu incepind cu 2020 , atunci cind se va lasa de fotbal, Gino Iorgulescu il propune sef la CCA pe acelai inegalabil Mutu, toti copii nascuti in Ploiesti incepind cu 1-01-2014 se vor avea prenumele Mutu, Prosport revine pe piata avind exclusivitate pentru orice este legat de Mutu, Alexandra Dinu intra in depresie vazind ce a pierdut, patronul corsican, mafiot prieten cu Mutu investeste masiv in Ploiesti, Capra intra in top300, Petrolul ajunge in finala Cupei UEFA si in sfirsit toate tinerele ploiestene de peste 18 ani, ramin subit insarcinate purtind tricou cu „10 MUTU”.
Cind m am trezit era dimineata, Pandurii si Steaua tot nu au reusit o victorie, Nationala are obiectiv tot 2016, Craiova, Rapidul si Timisoara tot nu joaca in prima liga iar tu Radule ramii acelasi jurnalist de calitate.
Pace!

cristi cearcovschi (3 comentarii)  •  29 noiembrie 2013, 16:13

Singura realizare notabila a lui Mutulica in Romania va fi un 3some incendiar cu Contra si Laura Andresan.

Marc Anthon (5 comentarii)  •  30 noiembrie 2013, 7:33

Sa asteptam sa vina , totusi , Mutu la Ploiesti . Apoi sa-l vedem in joc . Si numai dupa aceea sa vedem ce scriem : „Umbra lui Mutu langa sonde ” sau ” Briliantul , ca Maradona la Napoli ” .
Cred ca e vorba doar de o campanie de imagine a Petrolului .Mutu nu o sa vina la Ploiesti . Petrodolarii sunt mai ademenitori .
La Ploiesti , problema nu e a venirilor ci a plecarilor : de exemplu , cea a lui Walter !

Alex (1 comentarii)  •  30 noiembrie 2013, 8:58

Apropo, Mutu e nascut pe 8 ianuarie, ca Elvis!

Petrica (1 comentarii)  •  1 decembrie 2013, 12:26

Nu situ ce tot atatea commentarii contra in conditiile in care si batran si drogat si iesit din forma este Mai fotbalist decat multi din campionatul nostru.iar eu zic Asa:in loc sA va chinuiti sA-l denigrati…..ovationati-l caci merita ptr ceea ce a facut ptr fotbalul romanesc atat cat a putut si cum s-a priceput el.FORTA MUTU

nyk (4 comentarii)  •  1 decembrie 2013, 13:53

„Pentru ca sa fiu sincer ” cum spuneau unii predecesori, nu ma asteptam de la Naum la o asemenea abordare. Asemenea articole le scriu sau se cer de obicei inepatorilor in jurnalistica in scopul de a se antrena, experimenta, sau pentru a-si provoaca neuronii la o abordare umoristica cat de cat inteligenta asupra unor fapte, caractere, informatii. Nu mai inteleg ce se mai doreste de la Mutu. A fost exclus intr-un mod „brutal ” de la echipa nationala (probabil ca a meritat, datorita comportamentului si a felului in care a inteles care este rolul lui in acest angrenaj sau probabil ca nu…), a fost batjocorit, mazilit, umilit cum nu s-a mai intimplat cu un alt „mare” jucator de echipa nationala daca putem spune ca Mutu ar fi fost „mare”. Poate ca provocarea vine din faptul ca Mutu doreste recunoastere a personalitatii si realizarilor lui pentru lucrurile (pe jumatate) facute de el in tot acest timp cat s-a autointitulat leaderul generatiei contemporane cu el. Dar cred ca nu trebuie sa „platim” lucruri facute pe jumatate nici lui si nici lui Piturca si nici altora din aceasta „cooperativa ” a fotbalului Romanesc.
De aceea nu- l inteleg pe Naum de ce mai abordeaza subiecte in acest mod despre Mutu, precum un indragostit croit a face cunoscut public anumite dessouri despre prietena care de curind l-a parasit. Clificarile pentru 2014 s-au incheiat, trebuie sa o luam de la inceput cu oameni noi, in moduri noi si cu obiective noi . Mutu a avut sansa lui, a avut si potenta fizica si sclipirea de moment dar l-a tradat psihicul si aici nu mai poti sa improvizezi.Talentul, potenta si inteligenta sunt fundamentul unei personalitati in sportul de mare performanta, dar fara educatie , fara un fundament al stabilitatii psihice nu faci fata la atitea provocari care se dezvolta in jurul acestui fenomen care se chiama SUCCES. Subiectul Mutu trebuie inchis trebuie tras linie si vazut ce a trebuit sa faca si ce a facut. Raportul analizei faptelor lui trebuie inramat si pus unde trebuie, mai sus sau mai jos in panoplia ”Hall of Fame” a fotbalului Roamanesc. Sa vorbim de acum de Maxim, Stanciu, Tucudean …etc Despre Mutu numai de bine.

gogu frana (1 comentarii)  •  1 decembrie 2013, 18:10

judecand logic:CE KHILU’MAUTIEI A FACUT MR.COCAINA PENTRU NATIONALA SI FOTBALUL ROMANESC?DE 4-5 ANI CE JOACA MR.ALCOOL PE LA ECHIPELE CARE IA DAT BANU’?petrolul nu are nimic de castigat cu”briliantul”lui peste prajit in lot.(decat scandaluri,alti jucatori trasi in jos,o”mana moarta”pe teren)

nerazzurro (3 comentarii)  •  2 decembrie 2013, 11:26

Chiar daca nu cred ca va rupe gura targului, lovitura de imagine e buna. Cel putin in Liga I, fata de alte campionate comparabile cu al nostru, nu prea se intorc jucatorii buni. Ca repatriem jucatori care au fost la fel de obositi de cand au plecat precum sunt in momentul intoarcerii, nu conteaza, lumea e satula, ei sunt satuli. Totusi, motivul pentru care nu il vad pe Mutu sa duca in spate Petrolul, este anturajul pe care il are aici. Va fi prezent peste tot in cluburile de fite, pe toate paginile ziarelor si pana in vara cel putin la o conferinta de presa in care sa justifice vreo iesire tipica. Si astfel se ridica si principala problema: de la un jucator cu peste 100 goluri in Serie A si echipe precum Inter, Chelsea, Juve in CV, indiferent cat a jucat pentru fiecare dintre aceste nume mari, se asteapta sa care Petrolul in spate. Si Mutu nu poate asta, nu e genul lui, maxim sa mai dea cate un gol de 3 puncte, sa mai faca diferenta pe ici, pe colo, pe la Navodari, pe la Chiajna.

Comentează