Globalizarea stadioanelor goale

Există o cale pentru a ieşi din marasm cu fotbalul. E atît de simplă şi atît de complicată

Treaba asta cu punctele Petrolului a devenit un fel de film postmodern. Fiecare vorbeşte în treaba lui, un regulament dispare ca […]

Există o cale pentru a ieşi din marasm cu fotbalul. E atît de simplă şi atît de complicată

Treaba asta cu punctele Petrolului a devenit un fel de film postmodern. Fiecare vorbeşte în treaba lui, un regulament dispare ca prin farmec deşi el există bine mersi, comisii se întîlnesc, LPF şi FRF îşi tot aruncă mortul ca pe o grenadă peste gard. De cîte ori cineva face o gafă epocală, un sistem întreg încearcă să o dea cotită pînă cînd vina se volatilizează, iar interesul se răceşte. Fotbalul nostru e ca o uriaşă casă de toleranţă a prostiilor. Din întîmplare, de această dată miza e chiar importantă. Echipa lui Contra e pasibilă de sancţiune pentru că n-a trecut pe foaie la 3 meciuri 5 jucători crescuţi în România.

Treaba asta cu obligaţia de a fi patriot devine enervantă într-o lume în care cine nu se adaptează la noile reguli – dispariţia graniţelor de orice fel – piere. Adevărul e că adaptabilitatea străinilor, fluiditatea şi lipsa de complexe cu care ţopăie dintr-un campionat în altul îi fac mult mai interesanţi decît bună parte dintre mărgelele pe care le produce, cînd şi cînd, fotbalulul nostru. Protecţionismul e la fel de prost în fotbal ca şi în economie. De aceea, chiar dacă Petrolul va fi sancţionat, mergînd în miezul problemei, Guriţă şi ai săi neglijenţi au dreptate.

Atît că au dreptate doar pe jumătate. Românii sînt greu de prins, dar aceia dintre ei care au minte şi inimă valorează greutatea lor în aur. Uitaţi-vă la tînărul Rotariu! E un tip pe care, chiar fără ca el să o ştie, se poate construi solid o echipă. Nu neapărat pentru jocul sau leadership-ul său, ci pentru speranţa pe care ne-o dă. Să fim sinceri: trăim în criză. Stadioane goale, sponsori pe fugă, calitate în bernă. Oameni ca Dorin pot reaprinde flacăra, pentru că fotbalul de aici a rătăcit, în bună parte a sa, o chestie esenţială, capacitatea de a fascina şi de a federa. Stranieri oarecare jucînd aproximativ în faţa unor tribune părăsite, iată o imagine apocaliptică pe care multe echipe au construit-o cu sîrg.

Rotariu, Stanciu, chiar Iancu, poate scumpi şi nedisciplinaţi, au embrionii unei charisme care i-ar putea face pe oameni să „simtă” din nou. Am pierdut în timp personalitatea echipelor pentru că jucătorii au început să vină la stadion ca la uzină. Or, la Dacia să zicem, oricît de bine s-ar munci la bandă, nu vine nimeni să aplaude şi să scandeze din gradene. Ni se tot zice că fotbalul e un business. Nu, e sau ar trebui să fie mai întîi un spectacol produs de oameni cu vocaţie, altfel afacerea pică sau rezistă artificial! Românii, prin dorinţa naturală de a fi recunoscuţi în ţara lor, ne pot reda fotbalul. Totul e să nu alegem mereu calea cea mai uşoară a angajării pe bază de paşaport. Şi să avem puţintică răbdare.